ADMINISTRAŢIE
Lucrări edilitar-gospodăreşti, în desfăşurare la Titu

Primăria Titu desfăşoară, în această perioadă, lucrări edilitar-gospodăreşti în mai multe zone ale oraşului, respectiv: asfaltare parcări, înlocuire borduri şi pavaje trotuare, reparaţii şi reabilitări blocuri, întreţinere spaţii verzi, curăţare şanţuri etc. De asemenea, în perioada 4-8 august 2018, a fost repetată campania de dezinsecţie aeriană.

Sursa foto: Gazeta de Titu
În paralel, se derulează procedurile impuse de lege în vederea implementării proiectelor de dezvoltare pentru care s-a obţinut deja finanţare europeană nerambursabilă. Totodată, se lucrează la noi documentaţii, în baza cărora să fie accesate fonduri pentru alte obiective de investiţii.

Sursa foto: Gazeta de Titu
Primarul Traian Niculae are în vedere instituţiile de învăţământ din oraş, precum şi reabilitarea infrastructurii rutiere şi a sistemului de evacuare a apelor pluviale. Totodată, nu vor fi uitate domeniile cultural şi social.
ADMINISTRAŢIE
Infrastructura turistică din Pucioasa, modernizată cu fonduri europene

Un proiect de excelență promovat și susținut de primarul Constantin Ana a vizat „Dezvoltarea infrastructurii turistice în stațiunea balneoclimatică orașul Pucioasa”, o investiție cofinanțată prin Programul Operațional Regional 2014-2020, menită să sporească gradul de atractivitate al stațiunii balneare Pucioasa.
Proiectul a avut ca elemente de bază mobilitatea, spațiile verzi și agrementul. Peste 6 kilometri de drumuri au fost modernizate, respectiv străzile Avram Iancu și Aleea Ardealului; Bulevardul Gării și Strada Libertății; Străzile 1 Decembrie, Stadionului, Dacia, Moțăieni și Carierii. De asemenea au fost refăcute trotuarele și sistemele de preluare a apelor pluviale. Grădina Gării – 2.569 mp și Grădina Stadionului – 4.527 mp, două perimetre de relaxare importante, au fost complet reamenajate.
Pentru a da culoare și o notă optimistă orașului stațiune a fost achiziționat și un trenuleț turistic cu 40 de locuri. Doritorii de plimbare prin oraș și împrejurimi pot admira acum, din mers, stațiunea.
ADMINISTRAŢIE
CJ Dâmbovița a aprobat 45 de regulamente de organizare și funcționare pentru subunitățile DGASPC

La sediul Consiliului Județean Dâmbovița, situat pe strada Lt. Stancu Ion din Târgoviște, s-a desfășurat, ieri – 29 iunie 2026, ședința ordinară aferentă lunii iunie, care a vrut înscrise pe ordinea de zi 63 de proiecte de hotărâre. De precizat că 45 de puncte au fost rezervate Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița. Directorul general adjunct al acestei instituții, Ionela Șerban, a dat citire tuturor acestor proiecte, ce au vizat aprobarea regulamentelor de organizare și funcționare a subunităților aflate în subordinea DGASPC.
Evident, nu au lipsit proiectele și investițiile prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, inițiat și pus în practică cu succes de președintele CJD Corneliu Ștefan. În ședința de ieri, au fost aprobate hotărâri ce țin de realizarea unor investiții de interes comunitar în Răzvad – amenajare loc de joacă și construire a centrului civic și Bezdead – modernizare drumuri. Tot prin hotărâre de consiliu județean a fost acordat și un sprijin financiar pentru instituțiile de cult care ființează pe teritoriul județului.

De asemenea, pentru rezolvarea unor probleme generate de depozitarea deșeurilor menajere, tot prin hotărârea consilierilor județeni, a fost inclusă în domeniul public al județului Dâmbovița și în administrarea CJD o suprafață de 100.000 mp situată în comuna Aninoasa, aferentă depozitului ecologic. Nu au existat interpelări, luări de poziție sau alte tipuri de intervenții. Doar consilierul județean PNL Mihail Drugă, care a activat ca director al Agenției pentru Protecția Mediului Dâmbovița, a fost ușor deranjat de expresia „groapă de gunoi”, termen folosit într-o expunere de motive, și a solicitat să se opereze modificarea acestui cuvânt. În rest, liniște și… căldură mare!
ACTUALITATEacum 5 zileCompania de Apă Târgoviște Dâmbovița, anunț important pentru asociațiile de proprietari
ACTUALITATEacum 23 de oreFurtuna a făcut prăpăd în municipiul Târgoviște. FOTO – VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăTânăra din imagine este căutată de Poliție. Sună la 112 dacă ai văzut-o!
Dâmboviţaacum 6 zileAccident rutier mortal în comuna Moțăieni
ACTUALITATEacum 4 zileNu rata! Parada ambarcațiunilor, un spectacol unic pe Dunăre, între Giurgiu și Ruse!
ACTUALITATEacum 6 zileCristina Sima revine la conducerea Casei de Sănătate Dâmbovița
Dâmboviţaacum 2 zileTânăr din Mogoșani, arestat preventiv pentru viol
Dâmboviţaacum o săptămânăTârgoviște. Șofer băut a intrat cu mașina într-o căruță. Cinci persoane au ajuns la spital























