POLITIC
Iniţiativa #FărăPenali poate fi depusă în Parlament!

Partidul Uniunea Salvați România și voluntarii angrenați în campania „Fără penali în funcții publice” au adunat cele 500.000 de semnături cerute de lege, din care cel puţin 20.000 în 21 de judeţe, pentru a putea fi depusă în Parlament inițiativa cetăţenească de modificare a articolului 37 din Constituția României, privind dreptul de a fi ales.
Conform acestui demers, nu vor putea fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României „cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării”.
Preşedintele USR Dâmboviţa, deputatul Dumitru Lupescu, ne-a precizat că acţiunea de strângere de semnături va continua până la sfârşitul lunii august.
„Vrem să atingem pragul de 1 milion de semnături, pentru ca mesajul românilor să fie şi mai puternic. Nu vrem penali în funcţii publice”!
Dâmboviţa
Senator Ciprian Iacob: Locatarul de la Cotroceni, în loc să fie preocupat de situația economică a României, insistă ca AUR să nu ajungă la guvernare

Ciprian Iacob, senator AUR Dâmbovița, într-o intervenție pe rețelele de socializare, a fost deosebit de critic la adresa președintelui Nicușor Dan, care, în ultima sa conferință de presă, una de tip maraton, nu a răspuns concludent la întrebările jurnaliștilor, ba mai mult, problemele cu care se confruntă țara nu prea au prezentat un interes deosebit pentru șeful statului.
A spus parlamentarul Ciprian Iacob că președintele României, pe care îl numește ironic „locatarul de la Cotroceni”, nu a tratat așa cum ar fi trebuit situația socio-economică a țării. Nu a catadicsit să ofere românilor explicații cu privire la problemele cu care ne confruntăm, dar și-a găsit un subiect drag, acela de a lovi în Alianța pentru Unirea Românilor, înșirând o serie de pseudo-argumente pentru care nu trebuie să ajungă reprezentanții AUR la guvernare.
„Eu i-aș cere președintelui, de fapt nu președintelui, ci locatarului de la Cotroceni, să ne spună care sunt dovezile pentru care a trebuit să implice Fitch sau Moodys sau Standard & Poors, pentru că nu am văzut ca niciuna dintre aceste agenții să reclame în vreun fel AUR. Dumnealui și-a făcut timp să explice de ce AUR nu trebuie să fie la guvernare, dar nu a avut timp să ne explice de ce țara este în situația economică catastrofală în care se află și de ce a trebuit să alcătuiască un guvern împreună cu PSD’’, a transmis senatorul AUR Dâmbovița Ciprian Iacob.
Dâmboviţa
Primarul de la Voinești cere reforme adevărate, doar 300 de aleși în Parlament și mai puține subvenții pentru partide!

Gabriel Dănuț Sandu, primarul comunei Voinești, atrage atenția celor care se află vremelnic la putere că România trece printr-o perioadă deosebit de dificilă. Cetățenii trăiesc, de la o zi la alta, tot mai greu. Consideră edilul că este momentul să fie realizate reforme adevărate, este nevoie de reducerea cheltuielilor bugetare și de repornirea motorului economiei. Altfel, e de rău!
Spune primarul de la Voinești că o reformă adevărată se face de la vârf în jos, nu invers. Și, dacă există voință politică, se poate! Edilul nu este prima dată când oferă și soluții. Parlamentul României să nu aibă mai mult de 200 deputați și 100 senatori, așa cum s-a stabilit în urma Referendumului desfășurat în noiembrie 2009.
„La nivel național, 200 de colegii cu vot uninominal pentru deputați și 100 de colegii cu vot uninominal pentru senatori. Cine câștigă colegiul, a câștigat mandatul fără prag electoral, fără redistribuiri.
După ce au fost stabilite colegiile, se poate trece la reorganizarea administrativ-teritorială a județelor. Comasați direcțiile, acum foarte multe, existente la nivelul fiecărui județ. Apoi gândiți comasarea comunelor de la nivel de sat, în funcție de nevoile cetățenilor, grupate cât mai aproape de centrul administrativ”.
Mai sugerează Gabriel Dănuț Sandu celor aflați vremelnic la putere, dacă vor rezultate, mai bine pentru țară, să reducă cu 80% subvenția partidelor politice pe o perioadă de 10 ani, iar reprezentanții în Consiliile de Administrație să fie neremunerați sau să primească o indemnizație simbolică.
„Nu vă mai gândiți să vă fie vouă bine! Gândiți-vă la bunăstarea tuturor românilor”, a transmis celor de la vârfurile puterii Gabriel Dănuț Sandu – primarul comunei Voinești, din județul Dâmbovița.
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
Argeșacum 6 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ACTUALITATEacum 2 zileDrum lin către îngeri, Monica Beșleagă! Doliu la Liceul Ion Heliade Rădulescu Târgoviște
Dâmboviţaacum o săptămânăExplozie într-un bloc din Târgoviște. O femeie rănită, opt locatari evacuați
ACTUALITATEacum 3 zileGala Topul Firmelor din Dâmbovița, ediția 33. Inovația, rezistența și perseverența, premiate de Camera de Comerț
ACTUALITATEacum o săptămânăNoul UPU Târgoviște, foarte aproape de deschidere
ACTUALITATEacum 6 zileCercetată pentru evaziune fiscală, lidera PNL Moreni a demisionat
Dâmboviţaacum 2 zileAccident rutier în Racovița (Bucșani). O femeie a fost transportată la spital


























