Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Pucioasa va putea accesa Fondul de investiţii pentru dezvoltarea staţiunilor balneare

Publicat

pe

Staţiunea balneară Pucioasa nu este doar un vis transpus pe hârtie şi atât! Demersurile pentru materializarea acestui proiect, care va scoate oraşul de sub poalele Patranei din anonimat şi îl va duce în rândul staţiunilor cu căutare din România, au pornit de multă vreme şi se află acum în linie dreaptă.

Alături de administraţia locală condusă de primarul Constantin Ana s-a aflat în permanenţă şi deputatul PSD Corneliu Ştefan, care a iniţiat, în ultimii ani, numeroase diligenţe pe lângă factorii responsabili din ministerele de resort pentru a arăta oprtunităţile de care dispune Pucioasa şi pentru a grăbi procedurile de transformare a oraşului în staţiune balneo-climatică de interes naţional.

„O veste bună pentru Pucioasa este că pe lista de priorităţi a implementării măsurilor din programul de guvernare se află Fondul de investiţii pentru dezvoltarea şi modernizare staţiunii Pucioasa”, ne-a precizat deputatul Corneliu Ştefan.

Spune demnitarul că Primăria Pucioasa şi societăţile comerciale care îşi desfăşoară activitatea în oraş vor putea primi bani pentru o serie de proiecte de investiţii care vizează dezvoltarea turismului.

„Se vor asigura finanţări pentru modernizarea infrastrucrturii de transport, pentru dezvoltarea utilităţilor publice din staţiune, pentru sporirea şi modernizarea capacităţilor de cazare şi pentru creşterea ocupării forţei de muncă”.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Primăria Poiana a început amenajarea șanțurilor și a trotuarelor pe strada Narcisei

Publicat

pe

Primăria Poiana a demarat, săptămâna aceasta, o nouă investiție pentru îmbunătățirea calității vieții în comună. Vorbim despre amenajarea șanțurilor și a trotuarelor pe strada Narcisei, adică drumul care leagă satele Poiana și Poiana de Jos.

Proiectul este implementat în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmboviţa, prin PJDL. Reamintim că, în vară, administrația publică locală de la Poiana a finalizat pe această stradă pista pentru bicicliști, construită printr-un program al Administrației Fondului pentru Mediu.

Totodată, Primăria Poiana a obținut și o sponsorizare constând în 50 de bănci, pe care le-a recondiționat și le-a instalat în zona unde a fost amenajată pista pentru bicicliști. Edilul Marian Șerban intenționează să pună astfel de mobilier stradal la fiecare poartă, etapizat, în funcție de fondurile de care va dispune.

„Continuăm să muncim cu responsabilitate pentru dezvoltarea comunei și pentru un viitor mai bun. Dumnezeu să ne ajute să ducem la bun sfârșit toate proiectele începute! Adresez mulțumiri speciale pentru sprijinul acordat domnului Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița”, a transmis primarul Marian Șerban.

Punctăm și faptul că, în scurt timp, va fi pusă în funcțiune în comuna Poiana și rețeaua de alimentare cu gaze naturale, având în vedere că Transgaz Mediaș a finalizat montarea Stației de Reglare Măsurare și a contorului. Imediat ce Distrigaz va obține licența de operare, se va trece la efectuarea racordurilor individuale.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Titu. Ajutor de minimis pentru întreprinderile din oraș. Detalii aici!

Publicat

pe

Consiliul Local Titu a aprobat acordarea unui ajutor de minimis pentru întreprinderile din oraș, constând în scutirea de la plata majorărilor de întârziere aferente impozitelor și taxelor locale datorate.

Administrația publică locală a estimat un număr de 20 de posibili beneficiari, iar valoarea ajutorului de minimis s-ar putea ridica la 1.000.000 lei. (Click aici pentru regulamentul integral)

Scutirea se acordă dacă se achită integral, până la data de 31 decembrie 2026, debitul principal. În cazul în care sunt restante mai multe tipuri de obligații fiscale către bugetul local, scutirea de la plata majorărilor de întârziere se aplică doar pentru creanțele achitate. În această situație, achitarea amenzilor este prioritară.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite