ACTUALITATE
Din 10 septembrie, se plătesc despăgubirile pentru pesta porcină africană

Crescătorii de porci din localităţile în care a fost confirmat virusul pestei porcine africane şi s-a aplicat măsura uciderii preventive a suinelor, în vederea limitării răspândirii acestuia, vor fi despăgubiţi, începând de luni – 10 septembrie, informează Instituţia Prefectului Ialomiţa. Banii se vor acorda în ordinea localităţilor în care s-a efectuat uciderea preventivă a suinelor.
În judeţul Ialomiţa, valoarea sumelor solicitate de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor se ridică la 7.152.000 de lei, reprezentând dosare de evaluare aferente despăgubirilor pentru 2.465 de exploataţii (9.239 de animale). Dintre acestea, se află în curs de finalizare evaluarea pentru 950 de dosare, cu o valoare totală de 3.092.000 lei. În Ialomiţa, despăgubirile se vor plăti începând cu localitatea Giurgeni.
ACTUALITATE
Dâmbovița dezvoltă un mecanism de colaborare între autorități, sindicate și mediul de afaceri

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița – Valentin Calcan a răspuns invitației prefectului județului Dâmbovița, Marian Tănase, de a participa la ședința Comisiei de Dialog Social în cadrul căreia a fost adoptată o decizie menită să contribuie la dezvoltarea economică a județului. Vorbim despre realizarea unui parteneriat extins, care să maximizeze impactul investițiilor publice și private de la nivelul județului, să încurajeze dezvoltarea mediului de afaceri, cu impact direct și benefic asupra economiei din zonă, să identifice și să susțină proiecte de interes public și privat care să stimuleze dezvoltarea infrastructurii și a noilor zone economice din județul Dâmbovița – după cum a punctat președintele Camerei de Comerț Dâmboviţa, Valentin Calcan.
„Acest mecanism de colaborare între autorități, sindicate și mediul de afaceri se constituie într-un sprijin pentru companii, prin adaptarea politicilor și măsurilor economice locale la nevoile reale ale firmelor, combaterea birocrației și facilitarea accesului la oportunități de finanțare sau dezvoltare. Investițiile publice din ultima perioadă au creat un cadru solid de dezvoltare.
Prin parteneriat, acestea pot fi valorificate pe deplin: resursele și expertiza sunt puse în comun, iar companiile din zonă beneficiază de condiții mai bune pentru a crește și a crea locuri de muncă. Sprijinul sindicatelor garantează că dezvoltarea economică merge mână în mână cu protecția și bunăstarea angajaților.
Nu este o formalitate, ci un angajament asumat public, cu obiective clare, cu responsabilități împărțite și cu rezultate pe care le vom prezenta dâmbovițenilor. Promovăm, prin acest proiect de parteneriat, un demers deschis, transparent și bazat pe încredere reciprocă. Invităm celelalte instituții publice, companiile și organizațiile interesate să se alăture acestui proiect, pentru că dezvoltarea Dâmboviței se construiește împreună!”, ne-a informat Valentin Calcan – președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița.
La ședința Comisiei de Dialog Social organizată de Instituția Prefectului – Județul Dâmbovița au mai fost prezenți: Mircea Săvescu – reprezentantul CNS Cartel ALFA, Ion Oproiu – CSN MERIDIAN, Florin Istrate – Confederația Sindicatelor Democratice din România, Adrian Aurel Baltălungă – Confederanția Patronală Concordia, Cristian Bogdan Pușcaru – președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii, Constanța Anghel – director executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița, Bogdan Iancu – director executiv al Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială, Gheorghe Pătrașcu – directorul executiv al Direcției pentru Agricultură a județului Dâmbovița și Mihai Toni Ciprian – directorul executiv al Casei Județene de Pensii Dâmbovița.
ACTUALITATE
Noul UPU Târgoviște, foarte aproape de deschidere

Noul corp de clădire al Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean din Târgoviște este aproape gata. Vorbim despre un compartiment modern, bine structurat și dotat, așa cum prevăd toate normativele europene în vigoare, cu echipamente de investigație de ultimă generație.
După cum ne-a informat Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița, pentru realizarea acestui obiectiv s-au alocat peste 20 de milioane de lei. Prin extinderea și modernizarea UPU Târgoviște se pune capăt unor neajunsuri în gestionarea fluxului de pacienți, printr-o separare normală între cazurile grave care sosesc la Spitalul Județean și cele care nu pun viața pacienților în pericol. De asemenea, timpii de așteptare vor fi reduși, iar comunicarea reprezentanților unității spitalicești cu aparținătorii pacienților va fi în ton cu regulamentele interne.
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 4 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
Dâmboviţaacum o ziPatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
ACTUALITATEacum o ziȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
ACTUALITATEacum o săptămânăMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița


























