Connect with us

Dâmboviţa

Au alimentat cu carburant şi au plecat fără să plătească!

Publicat

pe

FOTO ARHIVĂ (Sursa: https://www.eskape.ro)

Doi conducători auto sunt cercetaţi penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, după ce au alimentat cu carburant şi au plecat fără să achite contravaloarea acestuia. Faptele au fost sesizate la Poliţia Oraşului Răcari.

Oamenii legii desfăşoară în prezent şi activităţi în vederea recuperării prejudiciului creat. Potrivit Codului Penal, furtul se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Trei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea

Publicat

pe

Accident rutier, azi-noapte, în jurul orei 23:00, în comuna Braniștea, județul Dâmbovița – pe strada Manolești. Un autoturism în care se aflau trei tineri, unul de 16 ani și doi de 19 ani, a intrat violent într-un stâlp. Două dintre victime au fost găsite încarcerate.

Pompierii sosiți la fața locului au extras răniții dintre fiarele contorsionate ale mașinii și i-au predat echipajelor medicale, care i-au transportat la spital.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Caravana 3×3 Urban Sport a ajuns la Moreni. Maratonul Baschet pentru Mileniul III continuă în Dâmbovița

Publicat

pe

Parteneriatul benefic pentru copiii și tinerii din județul Dâmbovița pe care l-a încheiat Consiliul Județean cu Federația Română de Baschet continuă. După Pucioasa, Caravana 3×3 Urban Sport a ajuns zilele trecute în municipiul Moreni.

Evenimentul sportiv derulat în cadrul programului „Baschet pentru Mileniul III – Next Generation Dâmbovița”, a spus Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean, are scopul de a aduce baschetul cât mai aproape de copiii și tinerii din județ și de a-i încuraja să își descopere talentul și pasiunea pentru mișcare.

„Prin astfel de inițiative, tinerii din Dâmbovița au mai multe oportunități de a crește prin sport și de a face performanță. Susținem sportul și generația tânără”, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

Cele mai citite