Connect with us

POLITIC

Senatorul Ţuţuianu, solicitări punctuale pentru procurorul general!

Publicat

pe

Sursa foto: revista22.ro

Senatorul Adrian Ţuţuianu a ieşit la rampă, după scandalul din PSD încheiat cu oarece pace plăpândă, cu o declaraţie incendiară. Liderul PSD Dâmboviţa solicită autorităţilor statului, Parchetului General, să se implice şi să cerceteze dezlănţuirea protestatarilor haştag asupra preşedintelui Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, pe care l-au jignit şi umilit chiar în faţa locuinţei sale.

Vicepreşedintele Senatului României nu înţelege de ce, într-un caz extrem de grav cum este acesta, de hărţuire a unui înalt judecător CCR, procurorul general tace şi nu a ordonat încă declanşarera unei anchete, fapt ce ridică suspiciuni.

De asemenea, Adrian Ţuţuianu cere şefului Parchetului General, Augustin Lazăr, să verifice de unde provin fondurile celor din Asociaţia Rezist, mai ales că, în ultimul timp, s-au lansat în spaţiul public multe speculaţii cu privire la provenienţa banilor care îi folosesc haştagiştii Rezist.

Cititi mai mult
Reclamă
1 Comment

1 Comment

  1. moshu49

    25 septembrie 2018 at 6:53

    ha! frica păzește bostănăria famigliei! 😉

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Primar Voinești: Ne lipsesc deputații și senatorii știutori de carte!

Publicat

pe

Bine grăi primarul comunei Voinești, Dănuț Gabriel Sandu, într-un text publicat pe Facebook. Așa cum și-a obișnuit concetățenii, în fiecare lună, și asta se întâmplă de ani de zile, edilul își publică raportul de activitate. Înainte de a-i informa pe locuitorii din Voinești despre proiectele duse la capăt, despre ceea ce este în lucru și cum merg treburile în comunitate, Gabriel Dănuț Sandu are un preambul, unde atinge realitățile socio-politice din România. Pe bune. Cu subiect și predicat și, mai ales, cu curaj.

În ultimul text, primarul de la Voinești a ajuns la concluzia, văzând ceea ce se întâmplă în țară în aceste zile, cu criză economică, politică, cu guvernare provizorie care nu se mai termină, că nouă, românilor, ne lipsesc oamenii de stat.

„Ne lipsesc politicienii puternici, ne lipsesc deputații și senatorii știutori de carte și, pentru toate acestea, trăim într-o batjocură totală. Toți fac politică și dau vina unii pe alții, încercând să puncteze decisiv. Realitatea este că poporul român este scârbit până în măduva oaselor de tot și de toate”, a scris Dănuț Gabriel Sandu – primarul comunei Voinești.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

POLITIC

Claudiu Târziu, liderul ACT: România a decis să nu mai conteze în Europa!

Publicat

pe

Europarlamentarul Claudiu Târziu atrage atenția românilor asupra unei acțiuni politice fără de precedent. Spune liderul Partidului Acțiunea Conservatoare că România renunță la puterea de a spune nu împotriva unor decizii care pot fi luate de conducerea de la Bruxelles și care ne pot pune țara în dificultate, în postura unui martor tăcut, umil.

Țara noastră, prin conducătorii săi iubiți, a solicitat de bună voie și nesilită de nimeni să renunțe la dreptul de veto fără de care alții vor decide în numele nostru în politica externă a Uniunii Europene. Cum bine spune Claudiu Târziu, „România a decis să nu mai conteze”! Alte zece state cer același lucru.

„Am spus-o în mod repetat, fără drept de veto statele mici devin irelevante. România este deja un simplu executant al deciziilor luate în altă parte și asta din pricina conducerii sale slugarnice. Conducere care, iată, vrea să se asigure că nu va mai avea nici un cuvânt de spus nici dacă va fi condusă, cândva, de lideri demni”, a precizat președintele ACT.

Dreptul de veto, a spus europarlamentarul Claudiu Târziu, nu este un privilegiu, este o garanție a suveranității naționale, prevăzută chiar în tratatele de aderare. Fără acest drept, România nu va mai putea decide asupra aderării altor state, asupra sancțiunilor impuse altor țări sau asupra trimiterii de ajutor militar în conflictele străine etc.

„Nicușor Dan a cedat. Ilie Bolojan a ridicat din umeri, iar Oana Țoiu a semnat în numele țării. Trei oameni fără legitimitate angajează țara pe un drum primejdios. Noi, ACT, ne opunem cedării dreptului de Veto, ar fi încă un pas spre federalizarea Uniunii Europene. Nu vom accepta așa ceva”, a mai transmis liderul Partidului Acțiunea Conservatoare.

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite