Conectați-vă cu noi

ACTUALITATE

Servicii online la Compania de Apă Târgovişte-Dâmboviţa: index, facturi, plăţi

Publicat

pe

În sfâşit, Compania de Apă Târgovişte-Dâmboviţa s-a aliniat noilor standarde de comunicare! Începând cu această lună, clienţii au acces online la informaţiile privind situaţia facturilor, istoricul plăţilor efectuate şi pot transmite indexul.

De asemenea, pot formula petiţii şi, în scurt timp, anunţă responsabilii CATD, vor avea posibilitatea să efectueze şi plăţile.

Pentru a beneficia de aceste servicii, consumatorii trebuie să acceseze site-ul furnizorului – www.catd.ro, secţiunea PORTAL şi să-și creeze un cont, folosind codul de client și datele de pe două facturi diferite.

ACTUALITATE

Turnul Chindiei nu va mai putea fi vizitat! Încep lucrările de restaurare

Publicat

pe

Ansamblul Monumental „Curtea Domnească” se va închide parțial pentru vizitare, începând de luni – 13 iulie 2020, întrucât demarează proiectul de restaurare, conservare și punere în valoare implementat de Consiliul Județean Dâmboviţa cu fonduri europene nerambursabile.

Astfel, se vor putea vizita doar Biserica Domnească „Adormirea Maicii Domnului”, ruinele Palatului Domnesc şi Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti, de marți până duminică, între orele 09:00 – 13:00 și 14:00 – 18:30.

Citește în continuare

ACTUALITATE

Tânăr din Dâmbovița a câștigat concursul național de fotografie „Viața Bisericii în timp de pandemie”

Publicat

pe

Juriul concursului de fotografie „Viața Bisericii în timp de pandemie”, organizat de basilica.ro în contextul Anului comemorativ al filantropilor ortodocşi români, i-a desemnat, joi – 9 iulie, pe cei trei câștigătorii. Premiul I și III au revenit unor tineri fotografi din Arhiepiscopia Târgoviştei. De reținut că în competiție s-au înscris 400 de participanți.

Premiul I a fost obținut de Mihai Alexe, cu imaginea intitulată „Singur pentru semeni”, ce prezintă un preot în rugăciune, în cimitirul Bisericii „Cuvioasa Parascheva” din satul Lucieni, județul Dâmbovița. Mergând să aprindă o lumânare la mormântul tatălui său, Mihai Alexe a fost impresionat de preotul paroh Marian Paraschiv, care se ruga lângă o cruce veche din piatră.

„Deseori părintele se roagă la această cruce, aici fiind Altarul fostei biserici, atestată încă din anul 1650. Așezată în calea domnitorului Vlad Țepeș, între Curtea Domnească din Târgoviște și Dealul Țepei, unde acesta își pedepsea dușmanii, a rămas peste veacuri loc de rugăciune pentru credincioșii parohiei noastre”, a mărturisit autorul fotografiei.

Mihai Alexe a câștigat o imprimantă Canon Selphy CP-1300, un album de fotografie și suma de 1000 de lei.

Premiul al III-lea a fost câștigat de Georgiana-Mădălina Cimpoeru, cu o fotografie surprinsă la botezul unui copil, în județul Dâmbovița. „Vremuri noi, aceeași credință”, și-a descris autoarea imaginea intitulată „Baptism”. Ea a câștigat un HDD Extern ADATA HD710, 2TB, un album de fotografie și suma de 500 de lei.

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT



error: Conținutul este protejat!!