SOCIAL
Mii de baloţi de furaje, mistuiţi de foc la Roşiori de Vede!

Patru mașini de stingere a incendiilor și 15 pompieri de la Detașamentul din Roșiorii de Vede, județul Teleorman, s-au luptat cu flăcările declanșate aseară la un depozit de furaje amplasat lângă podul de pe râul Bratcov.
Focul a mistuit aproximativ 7.000 de baloţi de paie. Pompierii au reușit să stingă vâlvătaia, deși vântul care sufla cu putere le-a îngreunat acțiunea și reprezenta și un factor de amplificare și extindere a incendiului la imobilele învecinate.
Dâmboviţa
62 de descinderi într-un caz de furt de produse petroliere

Operațiunea „Jupiter” pusă la cale de laParchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române continuă. În această dimineață de 14 iunie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița – Serviciul de Ordine Publică, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au executat 62 de de percheziții la domiciliile unor persoane din județele Dâmbovița, Prahova, Argeș, Ilfov, Ialomița, Tulcea, Vâlcea și în municipiul București.
Ulterior, oamenii legii au pus în aplicare 64 de mandate de aducere a persoanelor depistate în vederea audierii. Cercetările sunt efectuate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat de produse petroliere, fiind creat un prejudiciu de aproximativ 150.000 de lei. În Dâmboviţa, mascații au descins în comuna Voinești, în satul Gemenea-Brătulești, la un șofer de autocisternă transport produse petroliere.
Ialomiţa
Trei persoane din Țăndărei, în arest pentru amenințare și violare de domiciliu

Trei bărbați din Țăndărei au fost reținuți de polițiștii din cadrul IPJ Ialomița, pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare, lovire sau alte violențe și violare de domiciliu.
La data de 11 iunie 2026, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui conflict pe strada Artelor, din oraș. În urma investigațiilor efectuate, s-a stabilit faptul că, pe fondul unor neînțelegeri privind achiziționarea unui imobil, indivizii respectivi au adresat amenințări și ar fi agresat fizic două persoane. Ulterior, aceștia au pătruns fără drept în curtea unei locuințe.
Pe de12 iunie 2026, în urma administrării probatoriului și sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, față de trei bărbați, cu vârste cuprinse între 40 și 42 de ani, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore.
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileMănești, județul Dâmbovița. Investiții pentru prezent, investiții pentru viitor. FOTO
ACTUALITATEacum 4 zileAdministratorii a șapte firme aduși la audieri în Dâmbovița, într-un dosar de evaziune fiscală
ACTUALITATEacum o săptămânăSecția Recuperare de la Spitalul Județean din Târgoviște a fost inaugurată în prezența fostului ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete
Argeșacum o săptămânăTânără de 19 ani, agresată sexual pe stradă, ziua, într-un loc public
ACTUALITATEacum o săptămânăA început BABEL. Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului de la Târgoviște a ajuns la cea de-a 14-ediție
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileApa potabilă, prima prioritate a administrației publice locale de la Pietrari. Muncitorii au revenit pe șantier
Dâmboviţaacum o ziBătrânul dispărut a fost găsit căzut într-o groapă mascată de vegetație!
ACTUALITATEacum 4 zileJudecătorii din Dâmbovița au amânat oprirea integrală a activității instanței. Comunicat de presă























