SOCIAL
Cunoaşte-ţi drepturile! Respectă-ţi obligaţiile!
Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane implementează până în luna decembrie 2018 campania naţională de prevenire a traficului de persoane în scopul exploatării prin muncă “Cunoaşte-ţi drepturile! Respectă-ţi obligaţiile!”.
Grupul ţintă este format din minori cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani, persoane adulte aflate în căutarea unui loc de muncă în ţară sau în străinătate, precum şi persoane fizice şi juridice susceptibile să utilizeze serviciile unei victime a traficului de persoane exploatate prin muncă (angajatori, agenţii de recrutare a forţei de muncă etc.).
Activităţile campaniei presupun întâlniri directe cu reprezentanţii grupului ţintă, organizarea unor mese rotunde, la care vor participa instituţii guvernamentale, ONG-uri, autorităţi locale şi presă, precum şi diseminarea materialelor de campanie în cadrul activităţilor de prevenire desfăşurate de specialiştii Centrelor Regionale ale ANITP.
Giurgiu
Microbuz școlar implicat într-un accident rutier. Doi copii și șoferul au ajuns la spital

Astăzi, în jurul orei 13:00, în localitatea Singureni, județul Giurgiu, s-a produs un accident de circulație în care au fost implicate două autovehicule, un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat de 60 de ani, și un microbuz școlar, condus de un șofer de 56 de ani.
În urma acestui eveniment nedorit, trei persoane au fost rănite, respectiv o scolariță de 9 ani, un băiețel de 9 ani, care se afla pe marginea drumului, și șoferul microbuzului, de 56 de ani. Toate cele trei victime au fost transportate la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale.
Din cercetări a reieșit că șoferul autoturismului, în vârstă de 60 de ani, nu a acordat prioritate de trecere microbuzului școlar.
Ialomiţa
Tânăr de 23 de ani, reținut pentru trafic de droguri de mare risc

Un tânăr de 23 de ani a fost reținut pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc. Din probele administrate de anchetatori a rezultat că, în perioada septembrie – octombrie 2026, bărbatul ar fi procurat, deținut și comercializat canabis. Acesta obținea 400 de lei la fiecare tranzacție.
În cursul zilei de ieri, 6 octombrie, tânărul a fost prins în flagrant delict, în municipiul București, în timp ce se pregătea să vândă o cantitate de drog de risc. Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate și procurorii DIICOT Ialomița au efectuat o percheziție la domiciliul traficantului, în municipiul București. Aici, au fost descoperite și ridicate aproximativ 1,1 kilograme de canabis, porționate în 18 pachete și 42 de plicuri, pregătite pentru vânzare, țigarete confecționate artizanal, grindere, un cântar electronic de mare precizie, obiecte purtând urme de substanță, o sumă de bani în lei, precum și alte mijloace de probă.
Astăzi – 7 octombrie 2026, tânărul traficant a fost prezentat în fața magistraților de la Tribunalul Ialomița cu propunere de arestare preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Dâmboviţaacum 6 zileSenator Ciprian Iacob: Ani întregi, USR a folosit sperietoarea că vin rușii ca armă politică. DIICOT a descoperit pro-ruși tocmai la USR!
ACTUALITATEacum 5 zileAnul universitar la Târgoviște s-a deschis cu inaugurarea Bibliotecii și punerea pietrei de temelie pentru biserica din Campus
Dâmboviţaacum o săptămânăBărbatul din Gura Ocniței dispărut de acasă a fost găsit spânzurat în pădure!
ACTUALITATEacum o săptămânăDirecția Silvică Dâmbovița vinde la licitație mijloace fixe scoase din funcțiune
ACTUALITATEacum 6 zile500 de participanți din 19 țări, prezenți în Dâmbovița la exercițiul de pregătire „Carpathian Blue Shield 2026″
ADMINISTRAŢIEacum 15 orePrimăria Târgoviște deschide la 1 noiembrie 2026 centrul de colectare gratuită a deșeurilor construit în zona Oțelinox
ACTUALITATEacum o săptămânăVicepreședintele USR Dâmbovița Alexandru Munteanu, cercetat de DIICOT Structura Centrală
ACTUALITATEacum o săptămânăRecital de excepție cu violoncelistul Adrian Naidin la Târgoviște. Pe 15 octombrie, la Teatrul Tony Bulandra


























