Connect with us

ACTUALITATE

Preşedintele PE a apreciat viziunea lui Klaus Iohannis despre viitorul Europei

Publicat

pe

Foto: www.presidency.ro

Preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a declarat că preşedintele României a prezentat astăzi, la Strasbourg, o viziune clară, în care ţara noastră joacă un rol esenţial pentru construcţia unei Europe mai eficiente, în contextul în care România se pregăteşte să preia Preşedinţia consiliului UE.

„Parlamentul European, Comisia Europeană şi statele membre trebuie să pregătească o strategie pentru a relansa visul european împreună. Putem începe cu un buget ambiţios de termen lung al UE care să stimuleze creşterea economică şi locurile de muncă – contez pe Preşedinţia română pentru a face progrese în acest sens. Îi mulţumesc preşedintelui Iohannis pentru cooperare şi angajament în susţinerea valorilor comune europene şi a statului de drept”, a spus Antonio Tajani.

Preşedintele Parlamentului European l-a primit pe preşedintele Klaus Iohannis în plenul Parlamentului de la Strasbourg, în contextul iniţiativei de a invita şefii de stat sau guvern ai statelor UE pentru a dezbate împreună cu deputaţii europeni viitorul Europei.

În următoarele luni vor mai avea loc dezbateri cu: cancelarul Germaniei şi prim-ministrul din Danemarca în noiembrie; prim-ministrul Spaniei în decembrie; prim-ministrul Finlandei în ianuarie şi prim-ministrul Italiei în februarie, prim – ministrul Slovaciei în martie şi preşedintele Ciprului în aprilie.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

De noaptea minții! Direcția Silvică Dâmbovița nu poate angaja un tractorist fără hotărâre de guvern! VIDEO

Publicat

pe

Absurdistanul s-a mutat cumva în România? Ne punem această întrebare din ce în ce mai des, atunci când vedem că anumite entități de bază ale societății se confruntă cu situații limită generate de hotărârile luate pe repede înainte, probabil negândite suficient, de cei care diriguiesc vremelnic țara. Cu una dintre acestea se confruntă, de mai multă vreme, pe fondul austerității și deficitului bugetar, unitățile aflate în subordinea Regiei Naționale a Pădurilor. Am aflat de la directorul Direcției Silvice Dâmbovița, inginerul George Adrian Bîlcan, că structura silvică pe care o coordonează, care are și o componentă economică importantă, se confruntă cu o situație limită, din cauza căreia înregistrează pierderi, neputând să desfășoare activitățile de producție la parametrii stabiliți. De ce? Fiindcă nu poate face niciun fel de angajări!

Să nu vă gândiți că directorul ar avea nevoie de cine știe ce șefi de birou, de ocoale sau pentru alte compartimente. Nu! Direcția Silvică Dâmbovița ar trebui să angajeze un tractorist și un fasonator mecanic. Posturile sunt vacante din 2025. Utilajele există, de lucru este, dar nu are cine să le mânuiască! Ne-a mărturisit directorul Adrian Bîlcan că pentru a putea angaja un tractorist, rețineți, nu un șef de birou, are nevoie de Hotărâre de Guvern.

„E de noaptea minții! Avem utilaje de miliarde care stau trase pe dreapta. Nu produc nimic. Facem naveta cu deservanți la Răcari. La Moreni, nu avem oameni. Avem contracte de mandat, criterii de performanță. Vom fi întrebați ce am produs. Romsilva asigura, nu de mult, 3% din PIB-ul României. Nu va mai reuși în acest fel”, a precizat Adrian Bîlcan.

Și nu sunt astea singurele probleme și curiozități ale domeniului. De pildă, am aflat că un inginer cu facultate de 5 ani, la Silvicultură, nu poate candida pentru un post de pădurar! Adică, dacă nu are post pentru studiile sale și vrea omul totuși să muncească, nu să stea acasă sau să profeseze departe de domeniul în care este pregătit, nu poate. Atenție, inginerul silvic nu poate fi pădurar fiindcă nu are studii liceale sau postlicele de specialitate.

VIDEO

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Pericol de explozie în Poiana Câmpina. Au săpat după apă și au dat peste gaze și hidrocarburi

Publicat

pe

Foto cu caracter ilustrativ

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Prahova s-a întrunit, astăzi – 18 septembrie 2026, în ședință extraordinară pentru a dispune măsuri după ce operațiunea de forare a unui puț pe o proprietate privată în vederea alimentării cu apă s-a transformat într-o situație de criză. Mai precis, au fost semnalate emanații de gaze și hidrocarburi, cu potențial de explozie. Ca măsură imediată, ISU Prahova a monitorizat permanent atât zona, cât și valorile concentrațiilor de gaz, iar Primăria Poiana Câmpina a dispus restricționarea accesului în zonă, prin balizarea perimetrului.

Urmează, conform Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Prahova nr.15/18.09.2026, ca proprietarul terenului să contracteze, în regim de urgență, o firmă specializată în domeniu, în vederea realizării lucrărilor necesare pentru punerea în siguranță a amplasamentului în conformitate cu prevederile legale. Totodată, Primăria Poiana Câmpina va păstra balizarea și marcarea corespunzătoare a zonei și va informa periodic populației din proximitate cu privire la interdicția utilizării focului deschis și a altor echipamente electrice și mecanice care pot genera scântei. În același timp, Poliția Locală a comunei Poiana Câmpina va patrula în zona respectivă, iar ISU Prahova va asigura, de două ori pe zi, monitorizarea zonei, a evoluției concentrațiilor de gaze și a nivelului de lichid existent în tubulatură.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite