ACTUALITATE
Sindicatele din Finanţele Publice se pregătesc de grevă!

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Finanţe ia în calcul declanşarea conflictului de muncă la nivel naţional, urmare apariţiei unui proiect de hotărâre de guvern privind reducerea a 3.276 de posturi vacante la nivelul ANAF, în condiţiile în care instituţia se confruntă cu deficit de personal, ceea ce a generat un volum mare de muncă.
„Totalul orelor suplimentare efectuate de colegii noștri, la nivel național, este de 742.500 ore/lună, însemnând un total de 17.820.000 lei neachitați lunar salariaților din sistemul fiscal din România.
Pe lângă personalul insuficient, sistemul fiscal din România se confruntă de o lungă perioadă cu dotări materiale vechi si insuficiente (calculatoare, imprimante, softuri, etc) care îngreunează şi mai mult desfăşurarea normală a activitaţii.
Consiliul Național al Federației Naționale a Sindicatelor din Finanțe a purtat discuții cu ministrul finanțelor publice, domnul Eugen Orlando Teodorovici, aducându-i la cunoștință faptul că există premisele declanșării unui conflict de muncă la nivel național, care poate duce la blocarea activității de colectare și administrare a veniturilor la bugetul statului.”, se arată într-un comunicat remis de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Finanţe.
ACTUALITATE
Târgoviște. Urmează o nouă acțiune de dezinsecție prin pulverizare aeriană

Primăria Municipiului Târgoviște anunță că, în perioada 20 – 27 august 2026, în intervalul orar 06:00 – 10:00, va avea loc a doua acțiune de combatere a insectelor de disconfort (țânțari, muște, omizi, tigrul de platan etc.), prin pulverizare aeriană, pe toată suprafața nunicipiului Târgoviște (inclusiv în cartierele Priseaca și Sagricom).
În cazul în care vremea va fi nefavorabilă (vânt, ploi, grindină) la termenul menționat, acțiunea se va reprograma pentru următoarea zi propice acestei activități.
Substanța folosită pentru combaterea dăunătorilor este insecticidul AQUA K-OTHRINE EW 20, avizat de Ministerul Sănătății.
Produsul nu este dăunător pentru oameni și nici pentru mediul înconjurător, însă este toxic pentru albine și organismele acvatice.
Pentru evitarea intoxicațiilor familiilor de albine, se vor lua măsuri de închidere a stupilor sau de îndepărtare a acestora la o distanță de 10 kilometri față de locul unde se execută tratamentul.
De asemenea, trebuie evitat pășunatul și consumul de fructe în zonele supuse tratamentului.
ACTUALITATE
„Vacanță la muzeu”, o experiență memorabilă la Curtea Domnească din Târgoviște

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, a încheiat cu succes programul educațional „Vacanță la muzeu”, desfășurat în perioada 3–14 august 2026, în cadrul Ansamblului Monumental „Curtea Domnească”.
Timp de două săptămâni, copiii cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani au fost invitați să descopere muzeul într-un mod diferit, prin activități practice, joc, creativitate, istorie și tradiție. Cele zece ateliere propuse le-au oferit participanților ocazia de a învăța lucruri noi direct de la specialiștii muzeului și, mai ales, de a transforma vacanța într-o experiență memorabilă.
Unul dintre obiectivele importante ale programului a fost acela de a le oferi copiilor o alternativă la timpul petrecut în fața telefoanelor și a altor dispozitive electronice. Iar rezultatul a fost unul care ne bucură: timp de două săptămâni, ecranele telefoanelor au fost înlocuite cu instrumente de lucru, materiale tradiționale, obiecte de patrimoniu, povești, culoare, mișcare și, mai ales, interacțiune directă.

Copiii au împletit, au descoperit tradiții și obiceiuri românești, au realizat mozaicuri, au experimentat tehnici de sculptură și tipografie medievală, au călătorit imaginar în preistorie, au devenit pentru câteva ore daci și romani, au descoperit lumea medievală a Curții lui Vlad Țepeș și au aflat povești despre Unirea Principatelor și despre târgurile de altădată.
Fiecare atelier a fost o invitație la descoperire, dar și o provocare pentru creativitatea și imaginația celor mici. Copiii au lucrat împreună, au pus întrebări, au făcut schimb de idei și au învățat că muzeul nu este doar un loc în care privești exponate, ci și un spațiu în care poți experimenta, crea și te poți bucura de timpul petrecut alături de ceilalți.
Unul dintre momentele speciale ale acestei ediții a fost reprezentat de selecția a patru dintre copiii participanți pentru a participa, în luna septembrie, la preselecțiile emisiunii „Românii au talent”, difuzată de PRO TV.
Talentul, curajul și personalitatea acestor copii au fost remarcate în cadrul activităților desfășurate, iar această oportunitate reprezintă o frumoasă recompensă pentru pasiunea și implicarea lor. Le dorim mult succes la preselecțiile din luna septembrie și îi felicităm pentru această performanță!
Pentru noi, însă, cea mai importantă reușită a programului „Vacanță la muzeu” rămâne bucuria copiilor de a fi împreună, de a descoperi și de a crea. Prin această inițiativă, Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște și-a reconfirmat rolul de spațiu educațional deschis comunității, în care patrimoniul este valorificat prin metode atractive și adaptate noilor generații.
Le mulțumim tuturor copiilor care au participat la program, părinților și bunicilor care au avut încredere în această inițiativă, precum și colegilor – muzeografi, restauratori, conservatori și educatori muzeali – care au făcut posibilă desfășurarea atelierelor. Iar dacă în aceste două săptămâni am reușit să înlocuim, măcar pentru câteva ore pe zi, ecranele telefoanelor cu zâmbete, creativitate, prietenie și dorința de a descoperi, atunci putem spune că „Vacanță la muzeu” și-a atins scopul. Vă mulțumim și vă așteptăm cu drag la muzeu!
ACTUALITATEacum 4 zileProprietar de apartament, amendat pentru amenajări interioare fără autorizație
ANUNŢURIacum 5 zileMesaj de condoleanțe Primăria Dragodana, județul Dâmbovița
ACTUALITATEacum o săptămânăProgramul evenimentelor prilejuite de „Zilele Comunei Potlogi”, 15-16 august 2026
ACTUALITATEacum o săptămânăMega petrecere de 10 ani la Complexul Turistic de Natație Târgoviște
ACTUALITATEacum 2 zileNoile semafoare din Târgoviște nu sunt pentru rovinietă și nu au proprietăți de radar! VIDEO
Dâmboviţaacum 6 zileTânără agresată sexual într-un parc din Târgoviște
ACTUALITATEacum o săptămânăMoaștele Sf. Mucenițe Filofteia vor fi aduse la Târgoviște de Sărbătorea Sf. Ier. Nifon (10-11 august 2026)
ADMINISTRAŢIEacum 5 zile3 miliarde de euro, valoarea proiectelor derulate în județul Dâmbovița. Locul 1 în Regiunea Sud Muntenia



























