ADMINISTRAŢIE
Schimbări radicale în Cartierul Sagricom al municipiului Târgovişte. VIDEO
Primăria Târgovişte a finalizat lucrările de reabilitare a infrastructurii rutiere în Cartierul Tineretului – Sagricom. Potrivit edilului Daniel Cristian Stan, este prima investiţie importantă de modernizare a acestei zone, care a fost schimbată radical în această toamnă.

„Este un angajament pe care ni l-am luat faţă de locuitorii de aici şi suntem foarte bucuroşi că am reuşit să-l ducem la îndeplinire. Mai avem de lucru în Sagricom. Nu vorbesc de blocurile care sunt nefinalizate. Aceasta este o investiţie a ANL şi, din câte ştiu, s-a reziliat contractul cu fostul constructor şi este lansată deja licitaţia de execuţie. Vorbesc de încă o parcare, pe care urmează să o realizăm aici. Dacă ne permite vremea, o rezolvăm anul acesta. Dacă nu, în primăvara anului viitor. În orice caz, sunt primele lucrări importante de reabilitare a infrastructurii din Cartierul Sagricom. În această vară, am făcut şi un loc de joacă, poate cel mai modern din municipiul Târgovişte”, a precizat primarul Daniel Cristian Stan.

Anul viitor, administraţia publică târgovişteană are în vedere lucrări de modernizare în Micro III, IV şi IX.


ADMINISTRAŢIE
Titu: Săli de clasă complet schimbate la Liceul „I.C. Vissarion” și Școala Nr. 2. FOTO

Primarul orașului Titu, Laurențiu Costache, a verificat, astăzi – 9 iulie 2026, stadiul lucrărilor care se execută la Liceul Teoretic „I.C. Vissarion” și la Școala Gimnazială Nr. 2 Titu Târg.
Edilul își dorește ca, în toamnă, la începutul anului școlar, fiecare copil să intre în săli de clasă renovate și echipate cu mobilier nou, un obiectiv care este tot mai aproape de a fi înfăptuit în orașul Titu.
„Mă bucur să văd cum, zi de zi, sălile de clasă se transformă și prind viață. Fiecare investiție în educație este o investiție în viitorul copiilor noștri și al comunității noastre, iar noi vom continua să transformăm promisiunile în fapte”, a precizat primarul orașului Titu – Laurențiu Costache.

ADMINISTRAŢIE
Primăria Găești modernizează integral Strada Independenței: carosabil, trotuare, acces pietonal

Primăria Găești execută, în această perioadă, lucrări de reabilitare a Străzii Independenței. Ne-a precizat edilul Alexandru Iorga că investiția include și trotuarele și accesul pietonal, astfel încât această arteră rutieră să fie modernizată integral și la standardele actuale de calitate și durabilitate
„Ne dorim o lucrare făcută complet și corect, nu doar o intervenție de suprafață. Din păcate, proiectul promovat în mandatul fostului primar nu prevedea reabilitarea trotuarelor și a accesului pietonal, deși acestea sunt parte esențială a unei modernizări reale.
În plus, în urma verificărilor, am constatat că lățimile prevăzute în proiect nu corespundeau cu lățimile existente în teren, iar soluția tehnică se limita la aplicarea unui strat subțire de asfalt, fără o intervenție completă asupra infrastructurii.
Din cauza acestor neconcordanțe, a fost necesară modificarea proiectului și realizarea unor lucrări suplimentare suportate din resursele orașului”, ne-a declarat primarul Alexandru Iorga.
Investiția care se realizează pe Strada Independenței este susținută din fonduri europene nerambursabile și de la bugetul local.
ACTUALITATEacum o săptămânăSpecializare în premieră națională la Colegiul Economic din Târgoviște
ACTUALITATEacum o săptămânăFotbalist din Dâmbovița a murit la 45 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Dâmboviţaacum o săptămânăIntervenție a pompierilor într-un apartament din Târgoviște. Proprietarul nu a mai dat semne de viață. VIDEO
ACTUALITATEacum 6 zileRotire de colan la Rotary Club Târgoviște. Noul președinte este Ionuț Popescu, patronul Complexului Turistic „Potcoava”
ACTUALITATEacum o săptămânăPrimar Tătărani: După furtună, au apărut „atotștiutorii” care aruncă cu noroi, inepții și minciuni!
Ialomiţaacum o săptămânăDoi morți într-un accident feroviar în Ialomița. În mașina lovită de tren erau și doi copii, are au fost grav răniți
ACTUALITATEacum o săptămânăÎnvățătoarea lovită de fulger a ajuns la spital. Cei 14 copii din grupul surprins de furtună în Bucegi sunt în siguranță
Dâmboviţaacum 7 zileTânăr de 19 ani din IL Caragiale, arestat preventiv pentru proxenetism


























