ACTUALITATE
Anunţ CNAIR privind depunere solicitare de emitere a acordului de mediu

ACTUALITATE
Fetiță de 10 ani a pus pe jar Poliția! A sesizat la 112 că a fost furată!

O fată de 10 ani, în Turnu Măgurele, județul Teleorman, a sunat la 112, a spus că a fost furată, după care a întrerupt convorbirea telefonică. Imediat, la nivelul Poliției, s-au format mai multe echipe mixte în vederea localizării apelantei și verificarea aspectelor sesizate.
Investițiile au stabilit că a fost vorba despre o farsă. Prin urmare, oamenii legii l-au sancționat contravențional pe tatăl minorei, în conformitate cu prevederile Legii 61/1991.
„Inspectoratul Județean de Poliție Teleorman face apel către toți cetățenii și le reamintește să fie responsabili atunci când folosesc numărul unic de urgență 112, pentru că implicarea și mobilizarea unor resurse considerabile, umane și logistice poate întârzia intervenția autorităților în situații reale de urgență.
Totodată, recomandăm părinților să fie vigilenți în ceea ce privește activitatea copiilor lor, reamintindu-le că, prin acest mijloc, pot solicita sprijin ori de câte ori se confruntă cu un pericol real”, se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.
ACTUALITATE
Judecător de la Răcari, trimis în judecată disciplinară. Stabilea termene foarte lungi!

Judecătorul Mihai Alexandru Manole, de la Judecătoria Răcari, județul Dâmbovița, a fost trimis în judecată disciplinară – scrie Lumea Justiției. Manole ar fi stabilit termene de judecată excesiv de lungi, unele chiar și de peste doi ani, fără o justificare obiectivă. De asemenea, ar fi ignorat, timp de un an, o cerere de preschimbare a termenului dintr-un dosar.
Comunicat Inspecția Judiciară
Dată exercitare: 02 iulie 2026
Acțiune disciplinară Manole Mihai Alexandru, judecător din cadrul Judecătoriei Răcari, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. g) teza I și lit. s) teza I raportat la art. 272 alin. (1) din Legea nr.303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor:
S-a reținut că domnul judecător a stabilit, în mod repetat, termene de judecată excesiv de lungi, în unele cauze de peste 2 ani, fără o justificare obiectivă rezultată din particularitățile cauzelor și fără a prioritiza dosarele în funcție de urgența, natura sau vechimea acestora, ceea ce a condus la întârzierea soluționării cauzelor și la afectarea dreptului părților la judecarea acestora într-un termen rezonabil, optim și previzibil.
De asemenea, s-a reținut că nesocotirea responsabilităților specifice funcției judiciare în mod asumat, prin ignorarea sistematică de către magistrat a obligației legale privind soluționarea unei cereri de preschimbare a termenului de judecată formulată într-o cauză, pe care a observat-o la dosar încă din luna iulie 2025, se circumscrie exercitării funcției cu rea credință.
Stadiu procesual: pe rolul Consiliului Superior al Magistraturii.
Dâmboviţaacum 6 zileBărbat de 44 de ani, lovit în plin pe trecere de pietoni în Sălcuța (Titu). VIDEO
ACTUALITATEacum 6 zileAtenție! Modificări la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, din 20 iulie 2026
ACTUALITATEacum 2 zileAstăzi, ați făcut un copil fericit! Mesajul unei mămici către un polițist din Târgoviște
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileFostul prefect Marian Tănase este noul administrator public al județului Dâmbovița
Dâmboviţaacum 2 zileUPDATE. Ei sunt tinerii care este posibil să se fii înecat în râul Argeș, la Ionești
ACTUALITATEacum o săptămână607 elevi, profesori și antrenori, premiați de Primăria Târgoviște la „Gala performanței în educație”
ACTUALITATEacum 2 zileAvertizare de vreme severă în Argeș, Dâmboviţa și Prahova, la noapte (22 iulie 2026). S-a emis și cod roșu de inundații
Dâmboviţaacum 2 zileDoi tineri, posibil înecați în râul Argeș în zona satului Ionești. VIDEO

























