ADMINISTRAŢIE
Primăria Voineşti are în lucru a doua capelă mortuară

La Voineşti, programul de derulare a investiţiilor de interes local nu s-a oprit, chiar dacă vremea rea şi-a intrat în pâine. Şantierele sunt încă deschise. Spre exemplu, primarul Dănuţ Gabriel Sandu şi-a propus ca, până la finele lui 2018, să dea la gata clădirea de servicii funerare din satul Voineşti.
Lucrările au demarat în luna august şi au ca termen de finalizare, conform autorizaţiei emise, vara anului 2019, dar s-a muncit cu spor şi seriozitate şi investiţia, finanţată integral de la bugetul local, va fi gata mult mai devreme.
Pentru a se alinia normelor europene, dar şi pentru a asigura condiţii civilizate defăşurării ritualurilor tradiţionale ce ţin de înmormântare, administraţia publică locală a mai dat în folosinţă o capelă de acest tip în satul Izvoarele şi urmează să construiască altele în Manga şi Gemenea.

ADMINISTRAŢIE
Pucioasa. Cartografierea a fost finalizată. Locuitorii orașului, invitați să-și declare corect proprietățile

Teritoriul orașului Pucioasa este la acest moment cartografiat integral – a anunțat primarul Constantin Ana. Asta înseamnă că administrația locală deține acum machete 3D pentru fiecare imobil, precum și date exacte despre suprafețe și volumetrie, informații care permit efectuarea de verificări în ceea ce privește masa impozabilă. În acest context, edilul le recomandă locuitorilor orașului să intre în legalitate, adică să își declare corect proprietățile.
„Datorită cartografierii, putem să regularizăm fiecare construcție din orașul Pucioasa. Îi invit pe locuitorii orașului să vină, până la 25 august 2027, cred că este mai simplu așa decât să ne înghesuim pe final de vară anul viitor, să își declare diferențele de proprietate și să intre în legalitate. Este adevărat, interesul orașului Pucioasa este să încaseze taxe și impozite la nivelul corect, dar în același timp și locuitorii orașului au o șansă unică de a intra în legalitate cu fiecare dintre imobilele pe care le dețin”, a transmis primarul Constantin Ana.
VIDEO
ADMINISTRAŢIE
Găești. Schimbări majore pe strada Armatei. Fără comerț cu material lemnos!

Primăria Găești a început intervențiile de toaletare a arborilor, curățenie și reparații pe strada Armatei, cale rutieră din zona Oborului Săptămânal. A anunțat edilul Alexandru Iorga că astfel de acțiuni se vor derula permanent, așa cum intenționează să se întâmple peste tot în oraș. De altfel, în aceste 10 luni de mandat care au trecut până acum, primarul Alexandru Iorga a venit deja cu schimbări importante în diferite domenii, inclusiv în ceea ce privește estetica localității.

Revenind la strada Armatei, una dintre zonele din Găești care nu a beneficiat ani la rând de atenția fostei administrații publice locale, actualul edil a efectuat și verificări în teren, împreună cu angajații de la Compartimentul Comercial și Poliția Locală, în ceea ce privește vânzarea de material lemnos.
„În urma controalelor, au fost anulate autorizațiile de funcționare ale agenților economici care comercializau material lemnos și nu îndeplineau condițiile prevăzute de lege. În acest moment, niciun agent economic de pe Strada Armatei nu mai este autorizat să desfășoare activități de comerț cu material lemnos. La fel de importantă este liniștea oamenilor care locuiesc în această zonă a orașului. Au dreptul la curățenie, ordine și liniște. Pas cu pas, punem Găeștiul în ordine”, a precizat primarul orașului Găești – Alexandru Iorga.
ACTUALITATEacum o ziDrum lin către lumină, Monica noastră dragă! Doliu în învățământul din județul Dâmbovița
Dâmboviţaacum o ziȘofer de 81 de ani a intrat cu mașina în canalul pentru ape pluviale care se construiește pe DN71
ACTUALITATEacum o ziOprire apă în orașul Răcari, 13 octombrie 2026
ACTUALITATEacum o săptămânăAnul universitar la Târgoviște s-a deschis cu inaugurarea Bibliotecii și punerea pietrei de temelie pentru biserica din Campus
ADMINISTRAŢIEacum 5 zilePrimăria Târgoviște deschide la 1 noiembrie 2026 centrul de colectare gratuită a deșeurilor construit în zona Oțelinox
ACTUALITATEacum 5 zileOcol silvic privat a tăiat lemne ilegal și a încărcat date false în aplicația SUMAL
Argeșacum 4 zileAngajații unei companii de transport feroviar furau combustibil și pontau în fals prezența la serviciu
ACTUALITATEacum 4 zileMiss Universe Finlanda, Veera Grönlund, a venit la Răcari. Află aici motivul!


























