Dâmboviţa
Dumitru Lupescu, deputat USR: Nu vom lăsa PSD să ne lege de glie!

Dâmboviţenii vor rămâne în România când se vor simți respectați aici, când vor exista condiții decente în spitale, când vor circula pe drumuri moderne, iar copiii lor vor învăța în școli bine dotate – spune deputatul USR de Dâmboviţa Dumitru Lupescu, în contextul în care ministrul de Finanţe a declarat că românii care lucrează în străinătate ar trebui să aibă permis de muncă pentru o perioadă limitată de timp.
„PSD încalcă legile Uniunii Europene cu privire la libera mișcare și vrea să ne interzică liberul acces de a munci oriunde în Europa, locul de unde românii pot afla ce înseamnă un trai decent, civilizat, fără grija zilei de mâine.
PSD știe că niciun diasporean nu votează cu ei, așa că încearcă să transforme România într-o feudă roșie unde PSD decide cine are dreptul să plece ori să rămână.
Astfel de legi ar fi evident neconstituționale, iar eu sunt pregătit să lupt pentru dreptul românilor la libera circulație, în cazul în care declarațiile celor doi miniștri PSD se transformă în legi.
Vrem ca românii să muncească în România, însă putem face asta doar prin dezvoltarea economică durabilă și renunțarea la incompetenții plantați de PSD în vârful statului, nu prin legi care să interzică libera circulație în Europa. Nu vom lăsa PSD să ne lege de glie!”, spune Dumitru Lupescu – deputat USR de Dâmboviţa.

ADMINISTRAŢIE
Primăria Găești digitalizează serviciile publice. Proiectul este implementat cu fonduri europene

Primăria Găești și unitățile de învățământ subordonate vor fi dotate cu echipamente moderne și un sistem informatic integrat – a anunțat edilul Alexandru Iorga. Proiectul de transformare digitală a serviciilor publice din Găești depășește 5 milioane de lei, fonduri europene nerambursabile accesate de administrația locală.
Odată finalizată, investiția va asigura:
– acces mai ușor la informații și servicii publice;
– mai puține drumuri și documente pe hârtie;
– o comunicare mai eficientă cu cetățenii și firmele;
– gestionarea mai bună a documentelor și a operațiunilor financiare și fiscale;
– protejarea datelor și creșterea siguranței informatice.
„Știu că trăim vremuri complicate și că fiecare dintre dumneavoastră are griji, responsabilități și prea puțin timp de pierdut între ghișee. Tocmai de aceea, continuăm să căutăm finanțări care să aducă îmbunătățiri concrete în viața orașului nostru”, a transmis primarul Alexandru Iorga.
Cât privește școlile incluse în proiect, se va moderniza activitatea administrativă, pentru o mai bună organizare și gestionare a documentelor.
ACTUALITATE
Nu rata! Concursuri de sculptat dovleci, pe 31 octombrie 2026, în orașul Titu

Primarul de la Titu, Laurențiu Costache, îi invită pe locuitorii orașului să participe, sâmbătă – 31 octombrie 2026, începând cu ora 15:00, la Festivalul Dovleacului, eveniment care va fi organizat la Centrul Cultural, inaugurat luna trecută. Programul include muzică, jocuri, surprize și concursuri de sculptat dovleci.
„Dragi părinți și bunici, vă invit să veniți alături de cei mici și să ne bucurăm împreună de zâmbetele și creativitatea copiilor noștri! Am pregătit activități în special pentru copiii din clasele primare, dar îi așteptăm cu drag pe toți cei care vor să ni se alăture.
Mă bucur să văd că Centrul Cultural devine, pe zi ce trece, un loc în care copiii se întâlnesc, creează și leagă prietenii. Este un lucru pe care ni-l dorim cu toții: să avem o comunitate cât mai apropiată, în care să ne facem timp și pentru bucuria de a fi împreună”, este mesajul transmis de primarul orașului Titu – Laurențiu Costache.
ACTUALITATEacum 6 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum 7 zileTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum 7 zileȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 4 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 3 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 3 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident cu două victime pe DJ 702B, în satul Ungureni


























