Connect with us

Dâmboviţa

PNL nu va câştiga de pe urma luptelor intestine din PSD! Cezar Preda, deputat

Publicat

pe

PNL Dâmboviţa trebuie să iasă în faţa oamenilor cu proiecte concrete pentru comunităţile locale, dacă vrea să câştige votul cetăţenilor, spune deputatul Cezar Preda, care le atrage atenţia colegilor săi să nu-şi facă iluzii că Partidul Naţional Liberal ar avea de câştigat de pe urma luptelor interne din PSD.

Cezar Preda nu înţelege de ce PNL nu vine, în Consiliul Judeţean şi în Consiliile Locale, cu proiecte de hotărâre prin care să se pună în aplicare ceea ce a promis PSD în campania electorală.

„Votaţi, domnilor, ce aţi promis! Şi, dacă nu votează ce au promis, înseamnă că este o problemă şi lumea va vedea. Dar, aşa, dacă nu faci propuneri, dacă nu te zbaţi…”, a explicat deputatul PNL de Dâmboviţa.

Cât priveşte relaţia cu Organizaţia PNL Dâmboviţa, Cezar Preda a mărturisit că nu a discutat cu actualul preşedinte, Virgil Guran, decât o singură dată, înainte să fie ales.

„Asta nu înseamnă că nu-mi fac treaba în Dâmboviţa. Am înţeles că dumnealui v-a spus vouă, ziariştilor, că eu am anunţat că nu o să mai fac treabă la Dâmboviţa. D’astea cu care eu sunt obişnuit…

Să ştiţi că dl preşedinte, căruia, încă o dată, îi urez succes, nu o să aibă probleme cu mine. o să aibă probleme tot cu ăia care i-au dat jos şi pe ultimii preşedinţi, nu cu mine. Eu cu gura îi mai ating, cu ceea ce spun câteodată, dar nu o să le fac rău”, a spus Cezar Preda.

ACTUALITATE

Președinte CJ Dâmbovița: Politicile europene transformate în oportunități de dezvoltare pentru comunitățile din județ

Publicat

pe

Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, ae află în aceste zile la Bruxelles, unde participă la cea de-a 170-a sesiune plenară a Comitetului European al Regiunilor. Precizează șeful administrației publice județene că discuțiile din cadrul acestei reuniuni au vizat sprijinul care trebuie acordat copiilor și sistemelor de alocații din statele membre ale Uniunii Europene. S-a insistat pe modalitățile în care politicile publice europene pot ajuta mai bine familiile și dezvoltarea copiilor.

„Un alt subiect important a fost strategia Uniunii Europene pentru start-up-uri și companiile aflate în creștere. Avem nevoie de mai multă inovație și de un mediu în care antreprenorii să își poată pune în practică ideile și să își crească afacerile.

Pe agenda dezbaterilor s-a aflat și pachetul privind rețelele europene, esențial pentru conectivitate, infrastructură modernă și dezvoltarea echilibrată a regiunilor”, a transmis Corneliu Ștefan.

A mai adăugat președintele CJD că este important ca județul Dâmbovița să fie prezent de fiecare dată la masa deciziilor europene.

„Doar astfel putem transforma politicile europene în oportunități reale pentru comunitățile din județul nostru”, a spus Corneliu Ștefan.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Dâmboviţa

Senatorul Ciprian Iacob participă la conferința mondială dedicată Alianței Națiunilor Suverane

Publicat

pe

Senatorul AUR Dâmbovița Ciprian Constantin Iacob participă, în aceste zile, la prima conferință mondială dedicată Alianței Națiunilor Suverane, organizată la Washington DC. România este reprezentată de o delegație condusă de președintele Partidului AUR, George Simion.

„Este un moment istoric: reprezentanți din peste 50 de state s-au reunit sub egida președintelui Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, pentru a consolida un front comun al demnității naționale. Prezența noastră aici, la invitația partenerilor noștri conservatori, reconfirmă locul pe care România îl ocupă la masa unde se discută viitorul unei arhitecturi internaționale bazate pe state suverane.

​Mesajul transmis de gazda noastră, congresswoman Anna Paulina Luna, a fost unul de o claritate remarcabilă: „Această alianță nu este doar o alternativă, ci un scut necesar în fața agendei globaliste de la Davos. Agenda noastră este una singură: SUVERANITATEA, fundamentul pe care orice națiune liberă trebuie să își clădească viitorul”.

​Participăm la aceste dezbateri cu responsabilitatea de a cultiva relații externe impecabile, bazate pe reciprocitate și pe interesul național românesc. Nu este vorba doar despre diplomație, ci despre datoria de a asigura o reprezentare politică autentică într-o arhitectură internațională ce trebuie să rămână democratică și policentrică. Rămânem angajați în acest dialog strategic, mândri să purtăm tricolorul într-un for care pune preț pe identitate, tradiție și independență decizională”, a precizat senatorul de Dâmbovița Ciprian Constantin Iacob.

Mai spune parlamentarul că România ar trebui să cultive relații impecabile și echilibrate cu toate marile puteri ale lumii, în deplin acord cu interesele sale naționale.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite