ACTUALITATE
Glorie eternă celor care și-au pierdut viața pentru libertate!

Deputatul Dumitru Lupescu, preşedinte USR Dâmboviţa, a iniţiat şi organizat în municipiul Moreni, cu sprijinul colaboratorilor de la partid, al Instituţiei Prefectului şi al Garnizoanei Târgovişte, o acţiune de comemorare a eroilor care şi-au dat viaţa pentru libertate în decembrie 1989.

„Cu toate că evenimentul a fost anunțat și s-au trimis/înmânat invitații, nicio altă formațiune politică ori autoritate locală nu au fost de față! Și neorganizarea ceremoniile de comemorare a Eroilor Revoluției din ’89 se întâmplă de 15 ani in Moreni!
Adresăm mulțumirile noastre preoților care au săvârșit sfânta slujbă de pomenire la Monument, iar Instituției Prefectului Dâmbovița și Garnizoanei Târgoviște pentru sprijinul acordat la Moreni”, spune lt. col. (rtr.) Dumitru Lupescu – deputat şi preşedinte USR Dâmboviţa.

Ceremonialul militar şi religios de la Monumentul Eroilor din Parcul Central Moreni a fost urmat de depuneri coroane, jerbe și buchete de flori. Reprezentanţii USR au fost prezenţi şi la evenimentul de comemorare organizat la Târgovişte de Instituţia Prefectului şi Garnizoană.
ACTUALITATE
Festival de rock la Pitești. Vino să-i susții pe tinerii artiști! Intrarea este liberă

În acest weekend, are loc la Pitești cea de-a V-a ediție a RebelX Young Rock Festival, eveniment dedicat muzicii rock și promovării tinerelor formații. Concertele se țin la Teatrul de Vară din Parcul Ștrand și încep la ora 17:00. Intrarea este liberă.
10 trupe. Două zile de concerte. O scenă dedicată tinerei generații
RebelX Young Rock Festival susține și promovează trupele rock formate din adolescenți și tineri, oferindu-le oportunitatea de a cânta în fața publicului și de a-și face cunoscută muzica. Festivalul contribuie la promovarea talentului și creativității tinerei generații și la dezvoltarea scenei rock.
VINERI, 11 septembrie: E-An-Na • Fittonia • Athoris • Toxic Decay • Sonic Overload
SÂMBĂTĂ, 12 septembrie: HVNDS • Doomsday Astronaut • Artois • Mizantrop • Sorrowsight
Organizator: Asociația „La Pietre”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pitești și Consiliul Județean Argeș.
ACTUALITATE
Pompierii din Teleorman ies în stradă. Nu rata expozițiile și activitățile interactive din această săptămână!

Cadrele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Teleorman ies din rutina misiunilor de zi cu zi, săptămâna aceasta, și se vor întâlni cu elevii și tinerii din mai multe localități, în cadrul activităților organizate cu prilejul Zilei Pompierilor din România, sărbătorită pe 13 septembrie. ISU Teleorman îi invită, așadar, pe cetățeni să descopere lumea din spatele intervențiilor văzute de la distanță, dar și să afle cum pot interveni atunci când cineva are nevoie de ajutor.
Joi – 10 septembrie, între orele 09:00 și 16:00, la Centrul Multifuncțional pentru Tineret din Alexandria, se desfășoară „Maratonul Acordării Primului Ajutor”*. Specialiștii SMURD, reprezentanții Filialei Teleorman a Crucii Roșii și voluntarii ISU Teleorman, din cadrul programului „Salvator din Pasiune” vor transforma ziua într-un adevărat exercițiu practic de prim ajutor. Participanții vor putea învăța cum se intervine în cazul obstrucției căilor respiratorii, cum se așază corect o persoană în poziția laterală de siguranță și ce măsuri pot fi luate în cazul unor traumatisme ușoare. Activitățile vor fi adaptate vârstei participanților.
Duminică – 13 septembrie, între orele 11:00 și 15:00, pompierii își deschid porțile în cinci localități din județ: Turnu Măgurele, Alexandria, Roșiorii de Vede, Videle și Zimnicea, unde vor fi expuse autospeciale și echipamente folosite la stingerea incendiilor, descarcerare, salvare din apă, intervenții la înălțime și în situații care implică substanțe periculoase.
La Alexandria, în Parcul Pădurea Vedea, va putea fi văzută o gamă extinsă de tehnică de intervenție, inclusiv autospeciale pentru scafandri, intervenții la înălțime și CBRN. Pentru copii sunt pregătite activități interactive inspirate din munca pompierilor: vor putea încerca echipamente, vor avea de îndeplinit probe contra cronometru și vor participa la exerciții care le vor testa atenția și îndemânarea.
În perioada 8–10 septembrie, pompierii vor fi prezenți și în școli și grădinițe din Turnu Măgurele, Alexandria și Roșiorii de Vede, unde vor avea loc lecții deschise, exerciții de evacuare în caz de incendiu și cutremur și activități de informare preventivă.
Miercuri, 9 septembrie, echipele de prevenire vor desfășura activități și în localitatea Tătărăștii de Sus, împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență.
Vineri, 11 septembrie, începând cu ora 10:00, pe platoul Detașamentului de Pompieri Alexandria, va avea loc ceremonialul militar-religios dedicat Zilei Pompierilor din România. Vor fi acordate diplome de recunoaștere persoanelor care au sprijinit pompierii în timpul unor intervenții, iar cadrele care s-au remarcat prin rezultate deosebite vor fi avansate în grad înainte de expirarea stagiului minim.
Pe 13 septembrie se împlinesc 178 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii, momentul istoric care stă la baza sărbătoririi Zilei Pompierilor din România. De atunci și până astăzi, misiunile pompierilor s-au schimbat și s-au diversificat, de la stingerea incendiilor la salvarea persoanelor, descarcerare, prim ajutor, intervenții în mediul acvatic sau în situații care implică substanțe periculoase.
Activitățile dedicate acestei perioade se vor încheia pe 15 septembrie, cu un serviciu religios oficiat la capela ISU Teleorman, cu prilejul sărbătorii Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, patronul spiritual al pompierilor români.
Dâmboviţaacum o săptămânăTerorizat de vecini! Se întâmplă în Raciu, Dâmboviţa. Claxoane, motoare turate, petarde, țipete, înjurături. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița. Dan Alexandru Tică este noul inspector școlar general
ACTUALITATEacum 6 zileZilele Cetății Târgoviște 2026 cu Smiley, Lora, Trooper, Lidia Buble, Misha Miller și DJ Project
ACTUALITATEacum 4 zileZilele Cetății Târgoviște 2026. Program, sâmbătă, 5 septembrie. Concert Ioana Ignat, DJ Project și Misha Miller
ACTUALITATEacum o ziLa mulți ani, Târgoviște! Atmosferă superbă la concertul din Parcul Chindia. VIDEO
ACTUALITATEacum 2 zileSpectacol multimedia cu drone inspirat din istorie, de Zilele Cetății Târgoviște 2026
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Încep lucrările de construcție a drumului de centură Pucioasa-Fieni
ACTUALITATEacum 3 zileHaideți să facem o minune pentru Carmen, o mămică din Târgoviște care a ajutat mereu fără să ceară nimic!


























