Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Primăria Pucioasa nu mai acceptă cabluri pe stâlpi! Urmează măsuri radicale!

Publicat

pe

Foto: Facebook / Constantin Ana

Primăria Pucioasa va transforma radical, din punct de vedere peisagistic, zona centrală a oraşului. Lucrările vor debuta în această primăvară – anunţă edilul Constantin Ana.

Având în vedere că nu se poate produce o schimbare adevărată dacă nu se renunţă la cablurile de toate felurile care atârnă pe stâlpi, reprezentanţii administraţiei publice locale le-au cerut furnizorilor de telefonie, internet şi televiziune, precum şi proprietarului stâlpilor (Electrica SA), încă din 2017, să vină cu soluţii pentru întroducerea cablurilor în tubulaturi subterane.

Întrucât niciunul dintre aceştia nu a schiţat vreo intenţie de a da curs solicitării Primăriei în cei doi ani de zile pe care i-au avut la dispoziţie, administraţia locală va trece la măsuri dure.

„Ţinând cont de faptul că niciun operator nu are autorizaţie din partea Primăriei pentru lucrările electuate pe aceşti stâlpi, după încă o înştiinţare, vom trece la tăierea acestor cabluri”, spune edilul Constantin Ana.

Iniţiativa este apreciată de către cetăţeni ca fiind una extrem de bună. Oamenii consideră că a venit timpul ca oraşul staţiune Pucioasa să aibă o „faţă aerisită şi frumoasă” şi le urează edililor succes în implementarea proiectului.

Reclama
  • „Corect! Tăiaţi cablurile. Dacă în alte oraşe aceste cabluri au trasee subterane, de ce nu şi în Pucioasa? Au avut destul timp să se decidă”.
  • „Foarte corect. Ăştia, când îi vorba de investiții, nu o să facă niciodată. Foarte bună măsura”.
  • „Ce frumos este orașul Sinaia, de când au luat aceasta măsură, de a pune subteran toate cablurile! Felicitări, domnul primar! Pucioasa fiind oraș stațiune, merita aceeași față «aerisită» și frumoasă”.
  • „Sunt extrem de încântat de aceste informații și așteptăm cu nerăbdare transformarea. În privința cablurilor, suntem perfect de acord cu măsurile radicale. Dacă e nevoie, vă sprijinim întrutotul”.
Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Primăria Găești a redeschis Centrul Cultural „Gheorghe Zamfir”, lăsat în degradare de fosta administrație locală

Publicat

pe

Centrul Cultural „Gheorghe Zamfir” din Găești este din nou funcțional, începând de astăzi, 10 iulie 2026. Vorbim despre o clădire pe care primarul Alexandru Iorga a găsit-o într-o stare avansată de degradare, ca urmare a faptului că fosta administrație publică locală a oprit sistemul de încălzire, în iarna 2024-2025, fără ca instalația să fie golită de apă, ceea ce a dus la înghețarea conductelor și caloriferelor și la stricarea pereților și a parchetului. Așadar, a fost nevoie de lucrări consistente de reparație!

„Redăm comunității un spațiu dedicat culturii, educației și evenimentelor care aduc oamenii împreună. Aici vor avea loc spectacole, concerte, conferințe, festivități și activități pentru toate generațiile.

Investim nu doar în clădiri, ci și în viața comunității. Un oraș se dezvoltă prin infrastructură, dar prinde suflet prin cultură. Continuăm să construim un Găești modern, în care fiecare investiție înseamnă un pas înainte pentru oameni”, a declarat Alexandru Iorga – actualul primar al orașului Găești.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Titu: Săli de clasă complet schimbate la Liceul „I.C. Vissarion” și Școala Nr. 2. FOTO

Publicat

pe

Primarul orașului Titu, Laurențiu Costache, a verificat, astăzi – 9 iulie 2026, stadiul lucrărilor care se execută la Liceul Teoretic „I.C. Vissarion” și la Școala Gimnazială Nr. 2 Titu Târg.

Edilul își dorește ca, în toamnă, la începutul anului școlar, fiecare copil să intre în săli de clasă renovate și echipate cu mobilier nou, un obiectiv care este tot mai aproape de a fi înfăptuit în orașul Titu.

„Mă bucur să văd cum, zi de zi, sălile de clasă se transformă și prind viață. Fiecare investiție în educație este o investiție în viitorul copiilor noștri și al comunității noastre, iar noi vom continua să transformăm promisiunile în fapte”, a precizat primarul orașului Titu – Laurențiu Costache.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite