SOCIAL
Un medic cu 11.000 lei lunar a refuzat un pacient pe motiv că are salariul mic!

Un doctor din Târgu Jiu a făcut de râs corpul medical din România şi seamănă dispreţul cetăţenilor asupra acestei categorii socio-profesionale. Femeia a refuzat să efectueze unei bătrâne investigaţiile medicale de specialitate, sub motivaţia halucinantă că nu dispune de personal suficient şi că salarizarea precară nu o îndeamnă să facă acest lucru.
Gestul acestui medic este incalificabil. Un asemenea om, care gândeşte în acest mod, ar trebui eliminat din sistem. Nu poţi profesa într-un spital, într-un loc unde principala ta menire este să salvezi vieţi, să araţi dragoste şi înţelegere pentru semenii aflaţi în suferinţă, cu un asemenea comportament. Este peste nivelul de înţelegere al unui om normal.
Conducerea spitalului s-a arătat stupefiată de motivaţia aiuritoare scrisă de medicul Elena V. chiar pe foia de observaţii a pacientului! Au mai făcut cunoscut responsabilii spitalului din Târgu Jiu că doctorul încasează lunar peste 11.000 de lei, fără să se pună la calcul plata gărzilor efectuate.
Păi, doamna doctor, că vi se albăstreşte sângele, măcar în mintea dumneavoastră, din ce în ce mai mult la această categorie de oameni, vedem şi înţelegem. Vă credeţi indispensabili, un pic de dumnezei care planează peste prostime…
Cum ar fi dacă aţi trăi din 1.200 de lei pe lună, cât primesc majoritatea românilor care muncesc, sau dacă aţi avea o pensie de 600-800 de lei? Se pare că vouă, celor care trăiţi la un alt nivel, acolo sus, nu vă mai convine să îi trataţi pe amărâţi, aţi început să faceţi alergie la omul de rând şi nu e bine deloc!
Dâmboviţa
Patronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO

Polițiștii din Dâmbovița au efectuat, astăzi – 5 noiembrie 2026, trei percheziții în județ și una în Argeș, într-un dosar de evaziune fiscală instrumentat sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița. De asemenea, au fost puse în executare trei mandate de aducere la audieri.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2024-2025, reprezentanții a trei firme cu sediul în județul Dâmbovița si-au transferat fictiv părțile sociale deținute către un cetățean din Bangladesh și doi din Egipt, pentru a se sustrage de la efectuarea eventualelor verificări financiare și fiscale și pentru a se delimita de plata obligațiilor fiscale, în condițiile în care au retras cea mai mare parte a încasărilor societății în numerar, cauzând un prejudiciu la bugetul consolidat al statului în valoare de peste 1.586.000 de lei.
VIDEO
În urma perchezițiilor, au fost descoperite ridicate în vederea continuării cercetărilor suma de 130.000 de lei, documente, înscrisuri, precum și mai multe device-uri și medii de stocare. Totodată, a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra a trei imobile, sumei de 130.000 de lei și a măsurii popririi sumelor de bani deținute în conturile bancare aparținând persoanelor în cauză, până la concurența prejudiciului – ne informează IPJ Dâmbovița.
Cercetările sunt continuate, sub supravegherea procurorului de caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și transmiterea fictivă a părților sociale ori a acțiunilor deținute într-o societate, în scopul săvârșirii unei infracțiuni sau al sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia.
SOCIAL
Percheziții în Teleorman, la persoane care au încălcat legea privind regimul armelor și munițiilor

Operațiunea JUPITER, executată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, se desfășoară pe mai multe planuri. Ieri – 4 noiembrie 2026, polițiștii de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Teleorman, sub supravegherea procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă judecătoriile Videle, Zimnicea și Turnu Măgurele, au executat patru percheziții în localitățile Videle, Conțești, Scurtu și Plopii-Slăvitești, județul Teleorman, la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.
În urma descinderilor, au fost descoperite și indisponibilizate șase arme neletale, cu aer comprimat, supuse autorizării și 1.350 de proiectile (diaboluri) metalice destinate armelor cu aer comprimat. După administrarea probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore a trei persoane.
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 4 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
Dâmboviţaacum o ziPatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
ACTUALITATEacum o ziȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
ACTUALITATEacum o săptămânăMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița



























Ionut
28 ianuarie 2019 at 23:52
Daca acest lucru este adevarat acest medic ar trebui demis imediat din sistem.
Mai mult decat atat ar trebui dat in judecata de catre spital dar si de catre pacienta careia i sa refuzat serviciile medicale.
Nu este posibil ca un „medic” sa refuze un pacient chiar daca ar primi 2000 lei salariu pentru ca are un contract care o obliga sa isi faca meseria.
Nu inteleg de ce spitalul nu o da afara si nu o da in judecata? Si-a incalcat contractul refuzand serviciile medicale unui pacient si pentru un motiv care nu tine de pacient.
Urasc cand aud medici raportand cumva salariul cu modul in care isi face meseria (cand a decis sa se faca medic nu stia ce salarii sunt in acest sistem? ).
In plus ce vina are un om care vine la un medic cu o anumita boala ca acel medic are salariu mic?
Da, in mod normal salariile ar trebui sa fie mai mari pentru uni medici dar unde este umanitatea, bunul simt,compasiunea, devotamentul?
Si daca aceasta doamna ia 11 000 lei intr-o tara in care minimul pe economie este in jur de 1400 lei si considera ca are salariu mic ar trebui sa ii fie rusine !!!
SI AM O MARE NEMULTUMIRE PENTRU PERSOANA CARE A SCRIS ACEST ARTICOL !!!
DE CE NU DATI NUMELE ACESTUI MEDIC NESIMTIT?
Bulacu_cornel@yahoo.com
29 ianuarie 2019 at 5:21
Au prea mulți banii și ii era si lene sa o trateze pe bătrână. Huuuuuoo demisiaaaaa huoooo demisiaaaaa😠😠😠😠😠😠
Marius
29 ianuarie 2019 at 10:42
Articolul si cazul.este de la Targu Jiu.Nu mai mancati ce nu trebuie!Sa va dea SJU in judecata ,sa va saturati.
Liviu
29 ianuarie 2019 at 22:11
Articolul este tendentios…chiar calomnios. In foaia de observatii este consemnat ca nu este incadrat personal mediu (asistenta)care sa lucreze in sectia de infectioase, din cauza salarizarii necorespunzatoare a acestuia…recte e vorba ca ai 5000 lei(de exemplu) pt lucru in mediu steril ..iar pt lucru in mediu infectios..primesti un spor amarat. De ce sa nu te angajezi pe un post in care se lucreaza in conditii sterile…cand, pentru un spor amarat risti sa te contaminezi sau, mai rau, sa duci acasa virusi, bacterii, bacili..unii mortali.
Cautati alte articole in care este facuta o poza la foaia de observatii…dar cu ziaristii nostri care nu stiu sa citeasca si sa proceseze 2 fraze…Vai mama noastra!!!