ADMINISTRAŢIE
Bătaie între primarul liberal şi un consilier PSD, în comuna Botoroaga, judeţul Teleorman!

Conflictul dintre edilul localităţii Botoroaga, judeţul Teleorman, şi un ales PSD a pornit la finalul şedinţei Consiliului Local. Pe parcursul întâlnirii, au existat dialoguri acide între cei doi, pe seama unei hotărâri privind majorarea indemnizaţiei de consilier local de la 7% la 10%.
“Am propus ca suma cu care s-a mărit indemnizația să o donăm pentru Spitalul de Oncologie pentru copii care se construiește la București. Le-am propus, nu le-am impus, că nu pot să fac așa ceva. Și le-am mai propus să se returneze către cetățeni banii colectați pentru pază în 2017, dar cetățenii nu au beneficiat de acest serviciu timp de șapte luni. Și el (Nota redacţiei: primarul) s-a iritat foarte rău”, a povestit consilierul Constantin Dorobanțu, pentru „Cronica de Teleorman”.
La final, când s-a acumulat ură suficientă, a început bătaia la propriu. Primarul Mihai Cojocaru a încercat mai întâi să îi tragă un cap în gură alesului PSD, după care i-a băgat un deget în ochi.
„A ieșit după mine din sala de ședințe și prima dată mi-a dat cu capul. M-a atins în nas. După aceea, au sărit consilierii, m-au ținut de la spate. Trei consilieri de-ai lui au sărit. Și el m-a prins cu mâna de cap și cu degetul apăsa să-mi scoată ochiul. Nu mai văd cu un ochi”, a declarat victima incidentului.
Bărbatul a fost transportat la Spitalul de Urgenţă din Alexandria. Medicii de aici, văzând că traumatismul ocular arată destul de urât, au hotărât transferul pacientului la Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice Lahovari din Bucureşti. În cazul de la Botoroaga, Poliţia a declanşat o anchetă.
La spital a ajuns şi edilul. Acesta a declarat ziariştilor că a fost provocat de consilierul Constantin Dorobanţu.
„Nu pot obliga pe nimeni să doneze bani. La finalul şedinţei, eu am mai rămas puţin în sală să vorbesc cu doamna secretar. Când am ieşit în hol, el era acolo. Noi am fost prieteni, am copilărit împreună. Fără să-mi spună mare lucru, mi-a tras una în plex de m-a dat pe spate. Viceprimarul era în spatele meu şi a încercat să-l liniştească. M-am ferit. Mi-a trântit telefonul şi ochelarii şi m-a împins în balustradă. Am fost la un pas să cad de la etaj. Atunci m-am panicat şi l-am împins şi eu cu mâna. Probabil în acel moment l-am lovit la ochi”, a povestit primarul.
Poliţiştii au fost sesizaţi prin serviciul de urgenţă 112 cu privire la faptul că în comuna Botoroaga a avut loc o altercaţie între două persoane.
„La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au stabilit că cele sesizate se confirmă. Între un bărbat de 59 de ani şi un altul de 53 de ani a avut loc un conflict spontan, verbal, care a degenerat, în final, cei doi lovindu-se reciproc cu palmele peste faţă. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau alte violenţe, urmând a se propune soluţie legală prin Parchet”, precizează IPJ Teleorman.
ADMINISTRAŢIE
Primăria Găești digitalizează serviciile publice. Proiectul este implementat cu fonduri europene

Primăria Găești și unitățile de învățământ subordonate vor fi dotate cu echipamente moderne și un sistem informatic integrat – a anunțat edilul Alexandru Iorga. Proiectul de transformare digitală a serviciilor publice din Găești depășește 5 milioane de lei, fonduri europene nerambursabile accesate de administrația locală.
Odată finalizată, investiția va asigura:
– acces mai ușor la informații și servicii publice;
– mai puține drumuri și documente pe hârtie;
– o comunicare mai eficientă cu cetățenii și firmele;
– gestionarea mai bună a documentelor și a operațiunilor financiare și fiscale;
– protejarea datelor și creșterea siguranței informatice.
„Știu că trăim vremuri complicate și că fiecare dintre dumneavoastră are griji, responsabilități și prea puțin timp de pierdut între ghișee. Tocmai de aceea, continuăm să căutăm finanțări care să aducă îmbunătățiri concrete în viața orașului nostru”, a transmis primarul Alexandru Iorga.
Cât privește școlile incluse în proiect, se va moderniza activitatea administrativă, pentru o mai bună organizare și gestionare a documentelor.
ADMINISTRAŢIE
Președintele CJ Dâmbovița răspunde acuzațiilor lansate de adversarii politici: USR Dâmbovița, mult zgomot, puține rezultate!

Liderul PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a răspuns pertinent unor atacuri lansate de reprezentanții USR Dâmbovița, care, acum, când nu mai sunt la guvernare, perioadă tristă în care au dat peste cap viața socială și economică a României, s-au găsit să critice proiectele de infrastructură absolut necesare în procesul de dezvoltare a județului Dâmbovița.
„Când nu ai realizări concrete pentru Dâmbovița, încerci să acoperi lipsa lor prin atacuri politice și acuzații”, a spus Corneliu Ștefan.
A precizat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, într-un text publicat pe rețelele de socializare, că USR-iștii critică, dar par să fi uitat de propriile decizii și responsabilități. Amintește Corneliu Ștefan despre proiectul de reabilitare și modernizare la patru benzi a DN 71, Bâldana -Târgoviște, întârziat de deciziile luate de miniștrii USR.
„Pe 30 decembrie 2020, după ani de pregătiri, avize și licitații, era semnat contractul pentru lărgirea DN 71 la patru benzi. La numai două săptămâni, în perioada în care Ministerul Transporturilor era condus de Cătălin Drulă, CNAIR anunța rezilierea contractului. Consecința? O nouă întârziere pentru un proiect așteptat de zeci de ani de dâmbovițeni! Abia în ianuarie 2023 a fost semnat un nou contract. Iar astăzi, reprezentanții USR vin să dea lecții despre ritmul lucrărilor! Înainte să arătați cu degetul, explicați ce s-a întâmplat în ianuarie 2021”, a precizat Corneliu Ștefan – președintele CJD Dâmbovița.
USR-iștii, în ultima perioadă, au orientat tirurile comentariilor cu tentă politica spre stadiul lucrărilor și modul în care se lucrează la modernizarea DN 71. Corneliu Ștefan le răspunde că tot ceea ce se execută pe acest șantier, premieră în județul Dâmbovița, după decenii la rând de așteptare, stadiul lucrărilor, validate de supervizor, indică un progres fizic de 42%. A mai precizat Corneliu Ștefan că la Bâldana lucrările sunt încheiate, iar la nord de localitatea Conțești se circulă deja pe porțiuni noi de drum. Le-a mai adus aminte președintelele Consiliului Județean Dâmbovița USR-iștilor că proiectul privind Drumul Expres București -Târgoviște, investiție la fel de importantă pentru economia județului care va fi realizată în următorii ani, este un obiectiv pe care l-a susținut de la început.
„Eu am lansat și am susținut ideea Drumului Expres București – Târgoviște, încă din august 2020! Nu am descoperit acest proiect ieri și nu am început să vorbesc despre el din oportunism politic! Am lansat și promovat ideea încă din august 2020. Am inclus proiectul în Masterplanul de Dezvoltare al Județului Dâmbovița. Am solicitat oficial introducerea lui în Planul Investițional 2020–2030. Am susținut permanent necesitatea unei legături rapide între Târgoviște, București și Autostrada A0”, a adăugat Corneliu Ștefan în textul de răspuns la divagațiile reprezentanților USR.
A mai ținut să precizeze președintele Consiliului Județean Dâmbovița că nu a pus niciodată drumul expres în competiție cu modernizarea DN71, Bâldana – Târgoviște.
„Am susținut ambele investiții și voi continua să le susțin! Dâmbovița are nevoie de un DN 71 modernizat, sigur și adaptat traficului actual, dar și de un drum expres care să asigure o conexiune rapidă cu Bucureștiul și A0. Aceste proiecte nu se exclud. Se completează și sunt esențiale pentru dezvoltarea județului”, a scris Corneliu Ștefan.
Acuzele USR-iștilor cum că PSD ar fi blocat realizarea drumului expres Târgoviște – București sunt, de asemenea, respinse de președintele Consiliului Județean Dâmbovița. Corneliu Ștefan le cere dovezi concrete despre această situație invocată, nu simple declarații politice.
„Proiectul se află în procedura pentru obținerea acordului de mediu, iar lipsa unor comunicări recente din partea CNAIR trebuie clarificată”, a răspuns liderul PSD Dâmbovița.
Corneliu Ștefan le solicită reprezentanțiilor USR Dâmbovița să nominalizeze măcar un singur proiect major de infrastructură, cu finanțare, lucrări și rezultate concrete pe care partidul lor, cât timp s-a aflat la putere, l-a adus în județ.
„Nu postări pe Facebook. Nu atacuri politice. Nu declarații! Un proiect concret! Dâmbovițenii au nevoie de investiții, nu de scandaluri politice! Eu am susținut modernizarea DN 71 și am promovat Drumul Expres București – Târgoviște încă din 2020. Nu îmi schimb poziția în funcție de interesele politice ale momentului! Voi continua să susțin ambele investiții, pentru că dezvoltarea județului Dâmbovița este mai importantă decât orice dispută. Vorbesc despre proiecte pe care le-am susținut și pentru care am făcut demersuri concrete. USR să spună ce a făcut pentru Dâmbovița”, a mai transmis Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița și lider al PSD Dâmbovița.
ACTUALITATEacum 6 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum 7 zileTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum 7 zileȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 4 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 3 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 3 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident cu două victime pe DJ 702B, în satul Ungureni


























