Connect with us

ACTUALITATE

Fondurile europene regionale se vor acorda după reguli comune simplificate!

Publicat

pe

FOTO ARHIVĂ (Sursa: https://cepu.ro)

Parlamentul European a adoptat, cu 460 de voturi pentru, 170 împotrivă şi 47 de abţineri, reguli comune simplificate de finanţare a regiunilor, pentru perioada 2021 – 2027, şi s-a opus suspendării finanţării în funcţie de îndeplinirea obiectivelor economice naţionale.

Potrivit Biroului de Legătură al Parlamentului European în România, aceste norme au legături mai strânse cu obiectivele generale ale politicilor UE, cum ar fi:
• stimularea competitivităţii şi întreprinderilor mici şi mijlocii;
• acordarea priorităţii măsurilor de eficienţă în domeniile furnizării şi cererii de energie;
• protejarea şi îmbunătăţirea calităţii mediului şi lupta împotriva schimbărilor climatice;
• promovarea mobilităţii inteligente şi sustenabile;
• respectarea drepturilor fundamentale, a egalităţii de gen şi prevenirea discriminării.

Parlamentul este gata de a începe negocierile cu miniştrii UE. Regulile comune se vor aplica Fondului pentru dezvoltare regională, Fondului social (EFS+), Fondului de coeziune, Fondului pentru pescuit şi afaceri maritime şi vor conţine reguli de finanţare pentru Fondul pentru azil şi migraţie, Fondul pentru securitate interna şi Instrumentul pentru gestionarea frontierelor şi vize în perioada 2021-2027. Toate aceste fonduri însumează aproape o treime din totalul bugetului UE.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Respect, recunoștință și un pios omagiu adus eroilor neamului românesc la Monumentul Eroilor din Ghimpați

Publicat

pe

De Ziua Armatei Române, în satul Ghimpați, așezare ce aparține administrativ-teritorial de orașul Răcari, din județul Dâmbovița, reprezentanții autorităților locale, în frunte cu primarul Marius Caravețeanu, cetățeni și invitați de marcă s-au adunat în fața Monumentului Eroilor pentru a cinsti memoria celor care, prin curajul și sacrificiul lor, au apărat libertatea, independența și demnitatea României.

Ceremonia a debutat cu o slujbă religioasă de pomenire a eroilor neamului, urmată de alocuțiuni rostite de Mihaela Tănase – directorul Liceului Teoretic „Ion Ghica” Răcari, de preotul paroh Mihail Nicolae, de Adrian Grigorescu – comandantul Poliției Orașului Răcari; Mugurel Tănase – viceprimarul orașului Răcari, de prof. univ. dr. Iordan Gheorghe Bărbulescu și, evident, de primarul Marius Caravețeanu.

„Dincolo de paginile cărților de istorie, au fost evocate destinele oamenilor simpli, plecați de pe ulițele satelor noastre pentru a-și apăra țara. Oameni care și-au lăsat familiile și gospodăriile, fără să știe dacă se vor mai întoarce vreodată acasă. Un moment emoționant l-a constituit evocarea amintirilor despre un bunic care a îndurat șapte ani de prizonierat în Siberia, o mărturie despre suferință, curaj, credință și speranță”, a precizat Marius Caravețeanu.

A mai spus edilul, care a venit la acest moment de comemorare îmbrăcat în haine militare, că Monumentul Eroilor din Ghimpați nu este doar un simbol al trecutului, ci o mărturie vie a sacrificiului celor cărora le datorăm libertatea de astăzi.

Copiii din localitate au susținut un program artistic, interpretând o suită de cântece patriotice.

Reclama

„Prin glasurile lor, respectul pentru istorie și dragostea de țară sunt duse mai departe către noile generații. Prin depunerea coroanelor de flori, am adus un omagiu celor care au pus datoria față de țară mai presus de propria viață”, a mai spus primarul orașului Răcari.

Marius Caravețeanu a mulțumit tuturor celor prezenți la ceremonialul de la Ghimpați, cadrelor didactice și elevilor care au contribuit la desfășurarea acestei manifestări emoționante.

„Să nu uităm niciodată că libertatea de care ne bucurăm astăzi a fost câștigată prin jertfa înaintașilor noștri! Glorie eternă eroilor neamului! La mulți ani, Armata Română”, a adăugat primarul orașului Răcari – Marius Caravețeanu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

ACTUALITATE

Jandarmii i-au îndepărtat pe reprezentanții ACT care strângeau semnături împotriva Legii Vexler pe Dealul Patriarhiei

Publicat

pe

Liderul Partidului Acțiunea Conservatoare trage un semnal de alarmă cu privire la abuzurile care încep să apară în societate dinspre instituțiile de forță ale statului. Europarlamentarul Claudiu Târziu a dat ca exemplu recent întâmplarea de ieri, când un grup de tineri, reprezentanți ACT, care participau la o acțiune de strângere de semnături pentru anularea Legii Vexler în fața Patriarhiei Române au fost îndepărtați cu forța din zonă de militarii jandarmi.

Spune Claudiu Târziu că abuzul forțelor de ordine este unul fără de precedent. Tinerii se aflau pe Dealul Patriarhiei pentru a strânge semnături de la pelerinii care vin la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou Izvorâtorul de Mir. A spus președintele ACT, într-o intervenție pe rețelele de socializare, că nu există loc mai bun de a aduna semnături și de a transmite mesajul privitor la abrogarea Legii Vexler decât printre creștini.

„În fiecare seară, jandarmii ne-au legitimat oamenii. La început au rămas la această măsură. La o zi distanță, ne-au scos din curtea Bisericii. Au zis că nu avem voie pe domeniul privat. Este pentru prima dată când aud că nu ai voie în curtea unei biserici. Am rămas în stradă, dar nu ne-au mai lăsat nici acolo, pe domeniul public, pe o rază de câteva sute de metri în preajma Bisericii. Motivul invocat de jandarmi a fost că pelerinajul este un eveniment privat, al cărui organizator nu ne vrea acolo. Adică, Biserica ar fi cerut să fie apărată de creștinii care o apără. În mod evident, nu Biserica este deranjată de campania noastră, ci cozile de topor din conducerea statului. Colegii mei au fost abordați agresiv, percheziționați și amenințați că vor fi duși la secție. Nici un argument, juridic, moral sau cultural, nu i-a atins pe jandarmi”, a precizat Claudiu Târziu – liderul Acțiunii Conservatoare.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite