Dâmboviţa
Afacerist turc depistat în Găeşti, obligat să părăsească România în 15 zile!
Polițiștii de imigrări din Dâmbovița au depistat, în oraşul Găeşti, un bărbat de 31 de ani, din Turcia, care nu a părăsit teritoriul României la expirarea perioadei legale de ședere. Acesta a fost sancționat contravențional și obligat, prin decizie de returnare, să părăsească țara în termen de 15 zile.
Urmare verificărilor întreprinse, s-a stabilit că cetăţeanul turc a intrat legal în România, în baza unei vize de scurtă ședere în scop de afaceri, însă, la expirarea perioadei legale de şedere, nu a părăsit teritoriul ţării noastre.
ADMINISTRAŢIE
Alexandru Iorga, mesaj către găeșteni după prima lună în funcția de primar. „Am constatat deficiențe majore în mai multe domenii”
Astăzi – 17 ianuarie 2026, la o lună de la preluarea mandatului de primar al orașului Găești, Alexandru Iorga a postat pe pagina sa de Facebook un raport către cetățenii orașului, considerând că cetățenii trebuie să știe „adevărul despre punctul de plecare” – după cum s-a exprimat edilul.
„Cred cu tărie că, într-o administrație corectă, adevărul spus la timp este o obligație, nu o opțiune. De aceea, consider firesc să vă spun deschis ce am constatat în Primărie și care este punctul real din care am pornit, împreună.
În această perioadă am constatat deficiențe majore în mai multe domenii esențiale pentru viața orașului: în funcționarea spitalului, în starea străzilor și a spațiilor verzi, in gestionarea bunurilor aparținând domeniului public și privat al orașului, in derularea unor contracte, în administrarea bazelor sportive și a bazinului de înot, precum și în activitatea unor compartimente din cadrul Primăriei, inclusiv în domeniile asistenței sociale și urbanismului. O parte dintre ele au fost deja corectate, iar pentru celelalte sunt în curs măsuri concrete, clare și asumate. Nu ascundem problemele, nu le mutăm dintr-un sertar în altul și nu le amânăm. Zi de zi punem ordine, rigoare și responsabilitate în modul în care funcționează administrația orașului.
Vreau să fie foarte clar un lucru: în Primăria Găești nu există și nu vor exista proiectele mele sau ale altei persoane, ci doar proiectele găeștenilor. Atât eu, cât și cei care au fost înaintea mea, am fost și suntem plătiți din bani publici pentru a administra orașul și pentru a implementa proiecte în interesul găeștenilor. Este o responsabilitate care ne revine și pe care o ducem mai departe prin muncă, nu prin laude.
La preluarea mandatului, Primăria orașului Găești avea în conturi aproximativ 9 milioane de lei, din care 4,4 milioane lei destinați funcționării și 4,6 milioane lei alocați dezvoltării. În același timp, realitatea trebuie spusă integral: Primăria avea datorii în valoare de 8,6 milioane lei. Am preluat această situație fără ezitare, cu asumare deplină și cu determinarea de a o gestiona corect și responsabil.
În ceea ce privește proiectele, la momentul preluării mandatului, UAT Găești avea în derulare cinci proiecte:
– Reabilitare și modernizare Liceul Tehnologic „Iordache Golescu” – POR 2021–2027, valoare totală 19.520.816 lei, din care cofinanțare locală 391.028,53 lei;
– Reabilitare străzi oraș – Programul Național „Anghel Saligny”, valoare 7.311.032 lei, cofinanțare locală 300.000 lei;
– Anvelopare Bloc 43 – POR 2021–2027, valoare 9.934.366 lei, cofinanțare 197.687 lei;
– Anvelopare Bloc 45 – POR 2021–2027, valoare 14.168.482 lei, cofinanțare locală 283.369,65 lei;
– Dotări școli – PNRR, valoare 8.060.140 lei, cofinanțare locală 78.000 lei.
Toate aceste proiecte vor fi duse mai departe fără blocaje și fără sincope. În același timp, administrația pe care o conduc va munci constant pentru atragerea de noi finanțări și noi investiții, pentru că Găeștiul nu are voie să stea pe loc.
Găeștiul merită o administrație care spune adevărul, își asumă realitatea și muncește pentru oameni. Acesta este drumul pe care mergem, împreună”, este mesajul primarului Alexandru Iorga către găeșteni după prima lună de mandat.
Dâmboviţa
Incendiu într-un bloc din Moreni. Un bărbat a suferit arsuri și a ajuns la spital
Incendiu, în această seară, în bucătăria unui apartament de la etajul 1 al unui bloc situat pe strada Mihai Eminescu, din municipiul Moreni. Potrivit ISU Dâmboviţa, un bărbat care a suferit arsuri la nivelul feței a fost transportat la spital.
La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Moreni, precum și o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgoviște.
-
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăComuna Vulcana Pandele nu mai bate pasul pe loc. Actualul primar are în lucru investiții importante
-
ACTUALITATEacum 5 zileITM Dâmbovița: Negocierea colectivă este obligatorie dacă ai mai mult de 10 angajați
-
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDoi consilieri din Dărmănești au contestat noile impozite locale. „Există deja exemple de succes în alte județe”!
-
Dâmboviţaacum o săptămânăSenatorul AUR Dâmbovița Ciprian Iacob, pe locul 4 din 133, cu 71 de propuneri legislative
-
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Târgoviște va derula o investiție de 20 de milioane de lei la Liceul „Nicolae Ciorănescu”. VIDEO
-
Argeșacum 3 zileTaxi blocat în trafic exact ca-n filmele cu mafioți! Atacatorii au forțat pasagera să meargă cu ei
-
ACTUALITATEacum 2 zileColegii elevului agresat în Liceul „Iordache Golescu” din Găești au filmat scena de o violență cruntă
-
ACTUALITATEacum o săptămână„Jurnalul sinelui despre sine”, o carte despre simplitatea și frumusețea gândului trăit…















