ACTUALITATE
DSVSA Dâmboviţa a început autorizarea centrelor de sacrificare a mieilor

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa a demarat acţiunile de prevenire a toxiinfecţiilor alimentare, urmare creşterii consumului de produse de origine animală şi non-animală în perioada sărbătorilor pascale.
Între măsurile specifice dispuse, precizează directorul Sandu Tolea, DSVSA Dâmboviţa a notificat deja toate primăriile din judeţ să vină în sprijinul crescătorilor de ovine, în sensul amenajării unor centre de sacrificare sub supravegherea medicilor veterinari. A mai spus dr. Sandu Tolea că sunt deja în procedură de autorizare mai multe astfel de unităţi. În paralel, DSVSA Dâmboviţa va intensifica activităţile de control în pieţe şi în punctele tradiţionale de vânzare a mieilor.
Totodată, în perioada premergătoare Paştelui (şi catolic, şi ortodox), la nivelul instituţiei va fi asigurată permanenţa, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică. La sediul DSVSA va fi afişat programul şi numele medicului veterinar responsabil şi numărul de telefon la care consumatorii pot sesiya orice aspect privind nerespectarea normelor sanitare-veterinare.
Toate acestea sunt măsuri care s-au dovedit eficiente în anii trecuţi, spune dr. Sandu Tolea. De precizat că amenzile ce se pot aplica pentru nerespectarea condiţiilor de sacrificare şi comercializare a mieilor ajung până la 40.000 de lei (400 de milioane de lei vechi), plus confiscarea şi distrugerea produselor care nu sunt însoţile de documentele legale.
ACTUALITATE
Primar Târgoviște: Șapte victorii la rând pentru Chindia par a fi greu de digerat de către unii!

În ultimii ani, deloc puțini, Chindia Târgoviște, echipa de fotbal fanion a județului Dâmbovița, a fost atacată din toate părțile. Cu sau fără motive reale! Cert este că sunt unii care și-au făcut un țel din a întreține o atmosferă de scandal în jurul Clubului, chiar și atunci când se întâmplă lucruri bune. Atitudinea aceasta l-a determinat pe primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian, să le răspundă printr-un text postat pe rețelele de socializare.
„Nu am obiceiul de a mă pronunța public pe acest subiect, dar văd că, în ultimul timp, prestația echipei noastre deranjează. Șapte victorii la rând în campionat par a fi greu de digerat de anumite persoane, inclusiv de prin zonă!
Am convingerea că AFC Chindia își va continua cu aceeași hotărâre drumul spre obiectivul dorit de noi toți: revenirea pe prima scenă fotbalistică! Nu va fi ușor, dar jocul echipei ne dă motive solide să credem că vom reuși!
Încă ceva: echipa nu are nici pe departe o situație precară, fiind stabilă din toate punctele de vedere. O echipă a dispărut efectiv după retrogradarea în Liga 2, două echipe din Superligă sunt în insolvență, alte două în concordat preventiv, la altele sunt restanțe la salarii de 3-4 luni, dar tot Chindia este „oaia neagră”.
Noi am ales să reconstruim după retrogradare, să nu capitulăm și suntem pe cale să reușim! Mulțumiri suporterilor Chindiei, i-am văzut pe arșiță la stadion, i-am văzut în ploaie la Ștefănești și i-am văzut luând atitudine atunci când echipa este denigrată! În final, cum spunea un suporter: Nu mor caii când vor câinii!”, a transmis primarul Daniel Cristian Stan.
ACTUALITATE
Să ne amintim să alegem binele, să păstrăm credința și să nu ne pierdem speranța!

Astăzi îi cinstim pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, simboluri ale curajului, credinței și ocrotirii divine.
Fie ca sabia dreptății Sfântului Mihail și vestea cea bună adusă de Sfântul Gavriil să ne amintească mereu să alegem binele, să păstrăm credința și să nu ne pierdem speranța!
La mulți ani tuturor celor care poartă numele Mihai, Mihaela, Gabriel și Gabriela și își sărbătoresc onomastica! Să aveți parte numai de bine!
Marian Șerban,
Primarul comunei Poiana, județul Dâmbovița
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 6 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
Dâmboviţaacum 3 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ACTUALITATEacum 3 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
SOCIALacum 7 zileA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei



























Rick
29 martie 2019 at 16:42
Regimul din Coreea de nord isi face datoria. Va multumim din suflet tovarase presedinte PSD, mergeti asa, cum ziceti voi, pana la capat. Sa va fie rusine, ce ati avut cu Sanziana,a ti avut vreo discutie macar cu un fermier s al intrebati daca au fost ajutati cu ceva?!! Sa va fie mare rusine, dar la cat de nesimtiti sunteti nici macar rusine nu va este. Dar ar trebui sa va fie frica, si cred ca de daca asta chiar va este!!!
bunicii tăi