Connect with us

ACTUALITATE

„Şcoala Pacienţilor”, dezbatere menită să găsească soluţii problemelor din sănătate

Publicat

pe

Foto: Facebook

Carmen Holban, deputat PSD de Dâmboviţa – membră a Comisiei pentru Sănătate şi Familie, este unul dintre parlamentarii români care au participat la lucrările celei de-a V-a ediţii a „Şcolii Pacienţilor” şi au oferit răspunsuri la întrebările formulate de reprezentanţii celor 20 de asociaţii profesionale participante. De asemenea, evenimentul a constituit un bun prilej pentru a culege sugestiile acestora, pentru ca, ulterior, să fie găsite cele mai bune soluţii de rezolvare.

„Concluzia la care am ajuns cu toţii este că legislaţia sanitară trebuie să îndeplinească trei condiţii esenţiale: claritate, coerenţă şi predictibilitate”.

La dezbatere au participat Laszlo Atilla – președintele Comisiei de Sănătate din Senat, Marius Sișu – președintele ANMDM, Adriana Cotel – președinta CNAS şi peste 20 de asociaţii ale pacienţilor, între care: Asociația Copiilor și Tinerilor Diabetici, Asociația Bolilor Rare, Asociația Bolilor Degenerative, Asociatia „Pavel”, Asociația de Transplant.

Foto: Facebook

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Seară de film la Clubul „Flacăra” din Moreni și discuții antrenante cu regizorul Tudor Giurgiu

Publicat

pe

Publicul din Moreni s-a bucurat vineri, 6 noiembrie 2026, de o proiecție cinematografică la Centrul Cultural Flacăra”: „Trei zile în septembrie”. În film interpretează actorii Mirela Vasile, Adela Popescu, Emilian Oprea, Conrad Mericoffer și inegalabila Emilia Popescu.

La final, spectatorii au avut ocazia să discute cu regizorul Tudor Giurgiu, care a venit la Moreni special pentru acest moment. Alături de Tudor Giurgiu s-au aflat și actorii Mirela Zeța și Daniel Achim.

Artiștii au fost încântați de spectatorii din Moreni cu care au interacționat prin intermediul dezvăluirii unor curiozități despre realizarea peliculei. Un spectator i-a spus regizorului că „filmul i-a tăiat respirația fiind antrenant, simplu ca în viață și totodată realist”.

„Trei zile în septembrie” este o poveste realistă dulce-amară despre adevăr, minciună, asumare și ipocrizie într-un love story care nu poartă niciodată garanția unui happy-end! Regizorul abordează cu simplitate, dublată de o profunzime dulce-amară, lanțul slăbiciunilor care derivă în momentul în care apar fisuri într-o relație de dragoste. Deopotrivă, partenerii se pot pierde într-un carusel de alegeri-erori, de exemplu, relații pasagere, alcool, droguri sau chiar beții emoționale cum ar fi unele promisiuni iluzorii ale unor mentori care promit regăsirea de sine.

Maratonul proiecțiilor filmului „Trei zile în septembrie”, realizat de Transilvania Film continuă și în alte cinematografe din țară.

A consemnat,
Mădălina Zamfir

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

„Roboți pe bune” promovează inovația și utilizarea tehnologiei în procesul educațional

Publicat

pe

Astăzi – 6 noiembrie 2026, s-a desfășurat, la Colegiul Național „Constantin Carabella” din Târgoviște, conferința „Roboți pe bune”, organizată de Asociația ”Noi zidim viitorul” cu scopul de a promova educația STEM, inovația și utilizarea tehnologiei în procesul educațional.

Evenimentul a oferit un cadru de dialog, colaborare și schimb de bune practici, prin prezentarea proiectelor și a soluțiilor tehnologice realizate de elevi și studenți, cu accent pe robotică și siguranța în mediul digital.

Conferința a fost realizată în cadrul proiectului ”Educație și roboți / Roboți pe bune” finanțat de Consiliul Județean Dâmbovița.

A consemnat,
Mădălina Zamfir

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite