ADMINISTRAŢIE
Lucrări în avans la Creşa nr. 13 Târgovişte, cu muncitori aduşi din Italia!

Primarul municipiului Târgovişte – Daniel Cristian Stan şi cei doi viceprimari – Monica Ilie şi Cătălin Rădulescu au efectua, astăzi – 3 aprilie 2019, o vizită de lucru pe şantierul deschis, la sfârşitul lunii februarie, la Creşa nr. 13, situată în Micro VI. Edilul a ţinut să precizeze că ritmul de lucru de aici este cel mai bun, raportat la toate investiţiile aflate în execuţie la acest moment.
„Este un proiect care avansează foarte-foarte repede. A fost lansat la sfârşitul lunii februarie şi, în momentul de faţă, suntem în faza de a avea prima situaţie de lucrări depusă, în valoare de aproape 400.000 lei, situaţie de lucrări care denotă un avans, pe ceea ce înseamnă graficul financiar, de 8% în numai o lună de zile. Graficul fizic de execuţie este mult mai avansat, cred că ne apropiem de 12-15%. Asta înseamnă că termenul de execuţie prevăzut iniţial, de 24 de luni, va fi devansat destul de mult.
Este un lucru bun faptul că lucrează foarte bine şi depun situaţii de lucrări, dar nu ştiu dacă este atât de bine că se utilizează forţă de muncă adusă din Italia, inclusiv lăcătuşi, fierari betonişti. Mi-e greu să-mi dau seama care este explicaţia şi de ce pe plan local nu putem asigura această forţă de muncă”, a spus primarul Daniel Cristian Stan.

În prezent, se mai lucrează, pe ceea ce înseamnă infrastructură educaţională, la Colegiul Naţional Constantin Carabella – la baza sportivă, la Creşa nr. 14, la Grădiniţa nr. 13, la Grădiniţa nr. 15, la Creşa nr. 16 şi la noua grădiniţă din Cartierul Sagricom. În scurt timp, vor demara lucrările la Şcoala nr. 8 Mihai Viteazul şi la Şcoala nr. 13 Matei Basarab. De asemenea, este în licitaţie execuţia la Grădiniţa nr. 8 Rază de Soare.
„În afara investiţiei de la Colegiul Naţional Constantin Carabella, care este bugetată şi finanţată din fonduri proprii, restul reprezintă investiţii care sunt finanţate prin surse atrase – Programul Naţional de Dezvoltare Locală şi fonduri europene. Şi, da, PNDL este cel mai eficient mijloc de finanţare a investiţiilor publice, decontările merg foarte repede şi ne-am dori să avem cât mai multe asemenea programe de finanţare, pentru a avea posibilitatea, iată, de a face investiţii foarte importante.
Reamintesc faptul că, de la sfârşitul anului 2017 până în prezent, Primăria Târgovişte a finalizat 32 de contracte pe PNDL şi are în execuţie diferenţa până la 40 de contracte. Acestea sunt investiţiile cele mai mari. Cred că vor fi finalizate cu mult înaintea graficului de execuţie. Pentru prima dată aş putea să spun, avem nişte constructori serioşi, şi mă refer la toate lucrările pe care le avem în derulare în momentul acesta, şi sunt foarte optimist în ceea ce înseamnă atât calitatea lucrărilor, cât şi termenul de execuţie.

Sunt în momentul de faţă aproximativ 4.500 de copii care beneficiază de aceste investiţii şi sper să le finalizăm cât mai repede. Şi să fi avut mai multe posibilităţi de finanţare a unor lucrări la alte instituţii de învăţământ, ne-ar fi fost aproape imposibil să mai avem încă una în reabilitare. Nu aveam unde să relocăm copiii. Mulţumesc atât cadrelor didactice, cât şi părinţilor şi copiilor, pentru faptul că, în proporţie de 99,99%, dau dovadă de înţelegere şi de responsabilitate. Este şi un mic procent, şi mă refer în principal la conducătorii unor unităţi de învăţământ, care nu înţeleg necesitatea de a ne înţelege unii pe alţii şi de a găsi soluţii, astfel încât să putem să trecem peste această situaţie”, a explicat Daniel Cristian Stan – primarul municipiului Târgovişte.
ADMINISTRAŢIE
Primăria Găești digitalizează serviciile publice. Proiectul este implementat cu fonduri europene

Primăria Găești și unitățile de învățământ subordonate vor fi dotate cu echipamente moderne și un sistem informatic integrat – a anunțat edilul Alexandru Iorga. Proiectul de transformare digitală a serviciilor publice din Găești depășește 5 milioane de lei, fonduri europene nerambursabile accesate de administrația locală.
Odată finalizată, investiția va asigura:
– acces mai ușor la informații și servicii publice;
– mai puține drumuri și documente pe hârtie;
– o comunicare mai eficientă cu cetățenii și firmele;
– gestionarea mai bună a documentelor și a operațiunilor financiare și fiscale;
– protejarea datelor și creșterea siguranței informatice.
„Știu că trăim vremuri complicate și că fiecare dintre dumneavoastră are griji, responsabilități și prea puțin timp de pierdut între ghișee. Tocmai de aceea, continuăm să căutăm finanțări care să aducă îmbunătățiri concrete în viața orașului nostru”, a transmis primarul Alexandru Iorga.
Cât privește școlile incluse în proiect, se va moderniza activitatea administrativă, pentru o mai bună organizare și gestionare a documentelor.
ADMINISTRAŢIE
Președintele CJ Dâmbovița răspunde acuzațiilor lansate de adversarii politici: USR Dâmbovița, mult zgomot, puține rezultate!

Liderul PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a răspuns pertinent unor atacuri lansate de reprezentanții USR Dâmbovița, care, acum, când nu mai sunt la guvernare, perioadă tristă în care au dat peste cap viața socială și economică a României, s-au găsit să critice proiectele de infrastructură absolut necesare în procesul de dezvoltare a județului Dâmbovița.
„Când nu ai realizări concrete pentru Dâmbovița, încerci să acoperi lipsa lor prin atacuri politice și acuzații”, a spus Corneliu Ștefan.
A precizat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, într-un text publicat pe rețelele de socializare, că USR-iștii critică, dar par să fi uitat de propriile decizii și responsabilități. Amintește Corneliu Ștefan despre proiectul de reabilitare și modernizare la patru benzi a DN 71, Bâldana -Târgoviște, întârziat de deciziile luate de miniștrii USR.
„Pe 30 decembrie 2020, după ani de pregătiri, avize și licitații, era semnat contractul pentru lărgirea DN 71 la patru benzi. La numai două săptămâni, în perioada în care Ministerul Transporturilor era condus de Cătălin Drulă, CNAIR anunța rezilierea contractului. Consecința? O nouă întârziere pentru un proiect așteptat de zeci de ani de dâmbovițeni! Abia în ianuarie 2023 a fost semnat un nou contract. Iar astăzi, reprezentanții USR vin să dea lecții despre ritmul lucrărilor! Înainte să arătați cu degetul, explicați ce s-a întâmplat în ianuarie 2021”, a precizat Corneliu Ștefan – președintele CJD Dâmbovița.
USR-iștii, în ultima perioadă, au orientat tirurile comentariilor cu tentă politica spre stadiul lucrărilor și modul în care se lucrează la modernizarea DN 71. Corneliu Ștefan le răspunde că tot ceea ce se execută pe acest șantier, premieră în județul Dâmbovița, după decenii la rând de așteptare, stadiul lucrărilor, validate de supervizor, indică un progres fizic de 42%. A mai precizat Corneliu Ștefan că la Bâldana lucrările sunt încheiate, iar la nord de localitatea Conțești se circulă deja pe porțiuni noi de drum. Le-a mai adus aminte președintelele Consiliului Județean Dâmbovița USR-iștilor că proiectul privind Drumul Expres București -Târgoviște, investiție la fel de importantă pentru economia județului care va fi realizată în următorii ani, este un obiectiv pe care l-a susținut de la început.
„Eu am lansat și am susținut ideea Drumului Expres București – Târgoviște, încă din august 2020! Nu am descoperit acest proiect ieri și nu am început să vorbesc despre el din oportunism politic! Am lansat și promovat ideea încă din august 2020. Am inclus proiectul în Masterplanul de Dezvoltare al Județului Dâmbovița. Am solicitat oficial introducerea lui în Planul Investițional 2020–2030. Am susținut permanent necesitatea unei legături rapide între Târgoviște, București și Autostrada A0”, a adăugat Corneliu Ștefan în textul de răspuns la divagațiile reprezentanților USR.
A mai ținut să precizeze președintele Consiliului Județean Dâmbovița că nu a pus niciodată drumul expres în competiție cu modernizarea DN71, Bâldana – Târgoviște.
„Am susținut ambele investiții și voi continua să le susțin! Dâmbovița are nevoie de un DN 71 modernizat, sigur și adaptat traficului actual, dar și de un drum expres care să asigure o conexiune rapidă cu Bucureștiul și A0. Aceste proiecte nu se exclud. Se completează și sunt esențiale pentru dezvoltarea județului”, a scris Corneliu Ștefan.
Acuzele USR-iștilor cum că PSD ar fi blocat realizarea drumului expres Târgoviște – București sunt, de asemenea, respinse de președintele Consiliului Județean Dâmbovița. Corneliu Ștefan le cere dovezi concrete despre această situație invocată, nu simple declarații politice.
„Proiectul se află în procedura pentru obținerea acordului de mediu, iar lipsa unor comunicări recente din partea CNAIR trebuie clarificată”, a răspuns liderul PSD Dâmbovița.
Corneliu Ștefan le solicită reprezentanțiilor USR Dâmbovița să nominalizeze măcar un singur proiect major de infrastructură, cu finanțare, lucrări și rezultate concrete pe care partidul lor, cât timp s-a aflat la putere, l-a adus în județ.
„Nu postări pe Facebook. Nu atacuri politice. Nu declarații! Un proiect concret! Dâmbovițenii au nevoie de investiții, nu de scandaluri politice! Eu am susținut modernizarea DN 71 și am promovat Drumul Expres București – Târgoviște încă din 2020. Nu îmi schimb poziția în funcție de interesele politice ale momentului! Voi continua să susțin ambele investiții, pentru că dezvoltarea județului Dâmbovița este mai importantă decât orice dispută. Vorbesc despre proiecte pe care le-am susținut și pentru care am făcut demersuri concrete. USR să spună ce a făcut pentru Dâmbovița”, a mai transmis Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița și lider al PSD Dâmbovița.
ACTUALITATEacum 6 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum 7 zileTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum 7 zileȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 4 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 3 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 3 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident cu două victime pe DJ 702B, în satul Ungureni


























