ACTUALITATE
„Viaţă… pur şi simplu!”, o nouă expoziţie inedită by Ciprian Ştefan Olteanu!

Colegul nostru într-ale jurnalisticii, fostul realizator de emisiuni radio şi Tv Ciprian Ştefan Olteanu, recidivează pe tărâmul artei. Vineri – 12 aprilie, de la ora 11:00, Ciprian îşi vernisează, la Palatul Culturii din Ploieşti, expoziţia de fotografie „Viaţă… pur şi simplu!”, o pledoarie pentru protejarea mediului în care trăim.
„Aceste lucrări-instalaţii, dincolo de a fi un manifest împotriva a ceea ce înseamnă urbanism opresiv, au calitatea unei rafinate, echilibrate şi tulburător de delicate aşezări în registrul plastic. Aici nu este vorba numai de îndemânare – este de la sine înţeleasă – ci şi de viziune, de acea percutanţă a imaginarului, care face cu putinţă arta, gestul artistic edificator”, spune scriitorul şi colecţionarul de artă Damian Spiridon.
CITEŞTE ŞI: „Forme în timp”, o expoziţie care-ţi provoacă imaginaţia!

Expoziţia lui Ciprian Ştefan Olteanu prezintă un concept unicat de „fotografie altfel”, încadrată în beton, care scoate în evidenţă sufocarea naturii în zonele urbane şi forţa ei de rezistenţă în acest mediu nociv.
„Destinul artei din această epocă este acela de a depăşi condiţiile stabilite prin prejudecăţi şi rutină, pentru a propune sau măcar a căuta un nou statut al existenţei ca formă. Perspectiva pe care o propune artistul este cea în care natura înconjurătoare devine obiect al investigaţiilor emoţionale şi subiect fotografic”, mărturiseşte Oprea Olteanu – artist plastic şi pictor bisericesc.
Evenimentul de vineri – 12 aprilie este organizat de Consiliul Judeţean şi Muzeul de Ştiinţele Naturii Prahova
ACTUALITATE
Județul Dâmbovița are 2.162 de firme de top. Gala de premiere va fi pe 12 noiembrie 2026

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița a dezvăluit, astăzi – 5 octombrie 2026, principalele cifre ale ediției 2026 a „Topului Firmelor din Județul Dâmbovița”. Reamintim că Gala Laureaților va fi organizată în data de 12 noiembrie la Ballroom Del Ponte din Târgoviște.
Firmele care doresc să verifice pe ce loc se situează în clasamentul județean sau care vor să obțină detalii privind participarea la Gala de premiere îi pot contacta pe reprezentanții Camerei de Comerț Dâmbovița fie la numărul de telefon 0245.210.318, fie printr-un e-mail la adresa info@cciadb.ro. Înscrierile se fac până în data de 6 noiembrie (Link aici).
Potrivit datelor publicate de Camera de Comerț Dâmbovița, se regăsesc în clasament 2.162 de firme, cu o cifră de afaceri cumulată de 23,3 miliarde de lei și 30.894 de salariați. Dintre acestea, 553 de firme ocupă locul 1 în domeniul lor de activitate.
Societățile din Top Firmelor din Județul Dâmbovița 2026 sunt grupate pe 7 categorii economice:
– Industrie: 383 de firme calificate în top, care generează 38% din cifra de afaceri
– Comerț: 519 firme și 35% din cifra de afaceri
– Servicii: 794 de firme și 13% din cifra de afaceri
– Construcții: 178 firme și 7% din cifra de afaceri
– Agricultură: 107 firme și 4,4%
– Turism: 99 firme și 1,6%
– Cercetare-Dezvoltare & High-Tech: 82 de firme și 0,6%
Din punct de vedere geografic, Topul Firmelor din Județul Dâmbovița 2026 arată astfel: Târgoviște – 754 de firme (peste 34% din totalul companiilor participante); Pucioasa – 90 de firme; Găești – 82 de firme; Moreni – 65 și Titu – 44.
„În spatele fiecărei reușite se află oameni dedicați, decizii curajoase și eforturi susținute, zi de zi. Antreprenorii și echipele lor sunt cei care transformă provocările în oportunități și contribuie la dezvoltarea comunității noastre.
Ne bucurăm de succesele dumneavoastră și suntem mândri de mediul de afaceri dâmbovițean, pe care îl consolidăm împreună, prin colaborare și sprijin reciproc”, au transmis reprezentanții Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița.

ACTUALITATE
RAIDUL Suedezelor pe Drumul Brâncovenilor – eveniment expozițional itinerant

Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, în calitate de parteneri și Retromobil Club România, vă invită la evenimentul “Raidul Suedezelor pe Drumul Brâncovenilor”, ediția a II-a, ce va avea loc sâmbătă, 17 octombrie 2026.
Ediția a II-a a RAIDULUI aduce pe traseu emblematicele suedeze, refăcând drumul istoric pe care îl parcurgeau Brâncovenii, dintre fosta capitală a Țării Românești (Târgoviște) cu Palatul Potlogi – reședința lui Constantin Brâncoveanu.
Evenimentul se desfășoară sub înaltul patronaj cultural al Ambasadei Suediei la București și al Consulatului Suediei la Cluj.
PROGRAM EXPOZIȚII ȘI VIZITARE:
SÂMBĂTĂ, 17 OCTOMBRIE (Județul Dâmbovița)
* 10:30 – 12:30 | Sosire caravană, poziționare mașini & expoziție la Palatul Potlogi
(Accesul la expoziția auto din curte se face pe baza biletului de vizitare a Ansamblului Monumental, o contribuție directă destinată susținerii și promovării patrimoniului cultural al României)
* 12:35 – 13:35 | Pauză de prânz echipaje (Potlogi)
* 13:45 – 14:35 | Deplasare în coloană Potlogi – Târgoviște
* 15:00 – 18:00 | Expoziție statică la Curtea Domnească Târgoviște (la baza Turnului Chindiei)
Evenimentul va continua și duminică, 18 octombrie, în județul Ilfov, la Palatul Mogoșoaia, după următorul program:
* 11:30 – 18:00 | Expoziția finală în curtea Palatului Mogoșoaia
* 15:30 – 16:30 | Etapa finală a Concursului de Patrimoniu & Festivitatea de Premiere
Invităm publicul vizitator să descopere galeriile și spațiile muzeale din toate cele trei locații brâncovenești pe parcursul weekendului! Vă așteptăm cu drag!
Dâmboviţaacum 5 zileSenator Ciprian Iacob: Ani întregi, USR a folosit sperietoarea că vin rușii ca armă politică. DIICOT a descoperit pro-ruși tocmai la USR!
ACTUALITATEacum 3 zileAnul universitar la Târgoviște s-a deschis cu inaugurarea Bibliotecii și punerea pietrei de temelie pentru biserica din Campus
Dâmboviţaacum 7 zileBărbatul din Gura Ocniței dispărut de acasă a fost găsit spânzurat în pădure!
ACTUALITATEacum 7 zileDirecția Silvică Dâmbovița vinde la licitație mijloace fixe scoase din funcțiune
ACTUALITATEacum 4 zile500 de participanți din 19 țări, prezenți în Dâmbovița la exercițiul de pregătire „Carpathian Blue Shield 2026″
ACTUALITATEacum 5 zileVicepreședintele USR Dâmbovița Alexandru Munteanu, cercetat de DIICOT Structura Centrală
ACTUALITATEacum 7 zileRecital de excepție cu violoncelistul Adrian Naidin la Târgoviște. Pe 15 octombrie, la Teatrul Tony Bulandra
ACTUALITATEacum 4 zileDouă distincții pentru Hotel Peștera Wellness & Spa la Gala „HORECA Women Awards” 2026


























