ACTUALITATE
Proiectele europene îmbunătăţesc calitatea învăţământului în judeţul Dâmboviţa

Inspectoratul Şcolar Dâmboviţa a reuşit să aducă în judeţ, în actualul exerciţiu financiar european (2014-2020), direct sau în parteneriat cu alte entităţi, aproximativ 19 milioane de lei şi peste 2 milioane de euro, fonduri nerambursabile utilizate pentru îmbunătăţirea calităţii învăţământului.
Potrivit prof. Luminiţa Preda, inspector şcolar general, în această perioadă, sunt în implementare trei proiecte POCU, trei proiecte Erasmus+ şi două proiecte SEE.
• Şcoala bucuriei – Parteneriat pentru o comunitate de învăţare durabilă. Obiectiv general: prevenirea abandonului timpuriu al şcolii
• INO-PRO – Inovaţie şi progres pentru o educaţie şcolară de calitate şi incluzivă în judeţul Dâmboviţa. Obiectiv general: creşterea calităţii serviciilor educaţionale, prevenirea şi diminuarea părăsirii timpurii a şcolii de către copiii aflaţi în risc educaţional
• Şi tu contezi! – Îmbunătăţirea calităţii serviciilor educaţionale pentru elevii cu dizabilităţi şi CES din judeţul Dâmboviţa prin intervenţii armonizate cu nevoile acestora. Obiectiv general: promovarea unor servicii educaţionale de calitate în judeţul Dâmboviţa, orientate pe nevoile elevilor şi pe cele ale unei şcoli incluzive.
• My place, your place, our place. Se desfăşoară în parteneriat cu 14 instituţii de învăţământ din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, România, Spania şi Turcia.
• Digital competence in action. Se desfăşoară în parteneriat cu 16 instituţii de învăţământ din Regatul Unit al Marii Britanii, România şi Spania.
• NEETs – Not in Education, Employement or Training, a challenge for Europe. Se desfăşoară în parteneriat cu 14 instituţii din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, România, Suedia şi Finlanda.
• QED – Management democratic pentru o reţea educaţională de calitate
• ROSE – Proiectul privind învăţământul secundar. În prima rundă, sunt cuprinse 8 unităţi de învăţământ liceal, iar în runda a doua alte 12, fiecare cu o finanţare de aproximativ 100.000 de euro.
Reamintim faptul că Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa s-a clasat pe primul loc în topul întocmit de Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale cu privire la accesarea fondurilor Erasmus+, cu 59 de instituţii de învăţământ finanţate din 153 eligibile (36%).
ACTUALITATE
Nu rata! Concursuri de sculptat dovleci, pe 31 octombrie 2026, în orașul Titu

Primarul de la Titu, Laurențiu Costache, îi invită pe locuitorii orașului să participe, sâmbătă – 31 octombrie 2026, începând cu ora 15:00, la Festivalul Dovleacului, eveniment care va fi organizat la Centrul Cultural, inaugurat luna trecută. Programul include muzică, jocuri, surprize și concursuri de sculptat dovleci.
„Dragi părinți și bunici, vă invit să veniți alături de cei mici și să ne bucurăm împreună de zâmbetele și creativitatea copiilor noștri! Am pregătit activități în special pentru copiii din clasele primare, dar îi așteptăm cu drag pe toți cei care vor să ni se alăture.
Mă bucur să văd că Centrul Cultural devine, pe zi ce trece, un loc în care copiii se întâlnesc, creează și leagă prietenii. Este un lucru pe care ni-l dorim cu toții: să avem o comunitate cât mai apropiată, în care să ne facem timp și pentru bucuria de a fi împreună”, este mesajul transmis de primarul orașului Titu – Laurențiu Costache.
ACTUALITATE
Moș Crăciun a trecut, în turul său de pregătire, pe la Hotel Peștera Wellness & Spa din Bucegi

Moș Crăciun și Clopoțica au făcut, zilele trecute, o vizită în Stațiunea turistică Peștera – Padina din Munții Bucegi. Și unde era mai nimerit să se oprească decât la Hotel Peștera Wellness & Spa?
Deplasarea a fost una de lucru, premergătoare Sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou. Moșul se antrenează intens pentru maratonul pe care o să-l facă peste două luni cu întregul său alai și a promis că va ține permanent legătura cu partenerii de la Peștera Wellness & Spa și cu oaspeții lor, în special cei mai mici, prin video.
Moș Crăciun și Clopoțica le-a mulțumit minunatelor gazde: patronii hotelului, Dana și Valentin Calcan, managerului Oana Voicu și întregii familii care își desfășoară activitatea la Peștera Wellness & Spa din Bucegi, singurul hotel de cinci stele din județul Dâmbovița.
ACTUALITATEacum 6 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum 6 zileTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum 7 zileȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 4 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 3 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 2 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident cu două victime pe DJ 702B, în satul Ungureni


























