ACTUALITATE
8 mai, Ziua internaţională a Crucii Roşii şi Semilunii Roşii

La data de 8 mai, se marchează, începând cu anul 1948, „Ziua internaţională a Crucii Roşii şi Semilunii Roşii”. Momentul de reamintire a celor şapte principii fundamentale ale Mişcării Internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie – umanitate, imparţialitate, neutralitate, independenţă, voluntariat, unitate şi universalitate – nu a fost ales întâmplător, 8 mai fiind data la care s-a născut Henry Durant, beneficiarul primului Premiu Nobel pentru Pace, fondatorul Comitetului Internaţional al Crucii Roşii.
„Având în vedere misiunea sa umanitară, Filiala de Cruce Roșie Dâmbovița, la solicitarea Sediului Central al Crucii Roșii Române este implicată în mod activ în derularea campaniei «The Empty Shop». Campania, menită să schimbe vieți și să ajute persoanele vulnerabile prin donarea de haine, este inițiată de Promenada Mall în parteneriat cu Unilever (OMO, Cocolino).
Crucea Roșie va fi puntea de legătura cu beneficiarii, se va ocupa de identificarea și selectarea familiilor din zonele sărace, precum și de livrarea hainelor către beneficiari.
Campania «The Empty Shop» de anul acesta se va desfășura timp de aproximativ o lună, din 24 aprilie până în 19 mai. Proiectul se află la a doua ediție după ce, în 2018, a înregistrat performanța celei mai mari colecte de haine din România, cu 73 de tone de articole de îmbrăcăminte donate în două săptămâni. Filiala de Cruce Roșie Dâmbovița a delegat un număr de 15 voluntari ce au participat efectiv la procesul de colectă de la nivelul Mall Promenada, urmând ca până la finele lunii să primească peste 5 tone îmbrăcăminte, ce va fi redistribuită în comunități din județul Dâmbovița începând cu luna iunie.
Un alt proiect social pe care îl avem în derulare în această perioadă este “Banca de Alimente”. În septembrie 2009, pe fondul impactului crizei economice mondiale și al creșterii prețurilor la produsele alimentare, Crucea Roșie Română a lansat proiectul Banca de Alimente, care reprezintă o soluție imediată de ajutorare a persoanelor fără venituri sau cu venituri foarte mici. Proiectul este o inițiativă a Crucii Roșii Române, preluată după modelul unor proiecte similare derulate cu succes, de ani de zile, în țări din Uniunea Europeană, precum și în SUA sau Canada.
În 2019 la nivelul județului Dâmbovița activitatea s-a realizat cu succes la nivelul Magazinelor Carrefour din Centru Târgoviște și Zona Pavcom în perioada 20-21 aprilie 2019. Facem apel către donatori pentru a ne sprijini în aceleași locații în perioadele, 11-12 mai și 18-19 mai a.c. În numele celor ce nu o pot face vă mulțumim anticipat !
În planul educațional și de formare Crucea Roșie Dâmbovița este avizată ca furnizor de instruire în domeniul noțiunilor fundamentale de igienă. Modulele pentru care am primit aviz sunt:
1. Servicii de producție, depozitare, transport și comercializare a alimentelor, inclusiv alimentație publică și a colectivităților;
2. Servicii de curățenie în unități de asistență medicală, colectivități de copii și tineri, unități de cazare (hoteluri, moteluri, cabane etc.);
3. Producția și distribuția apei potabile și producția apei îmbuteliate;
4. Servicii de îngrijire corporală (cosmetică, frizerie, coafură, manichiură, pedichiură, masaj etc.);
5. Servicii tip dezinfecție, dezinsecție, deratizare.
Cursurile sunt susținute de un medic igienist cu care organizația a semnat un contract. Ședința de instruire se organizează într-o singură zi, absolvenților urmând să li se elibereze certificat de absolvire emis de către DSP. Prețul unui modul/persoană este de 100 lei. Pentru înscrieri vă puteți adresa direct la sediul nostru din Târgoviște Str. A.I. Cuza Nr 1″, se arată într-un comunicat de presă remis de Crucea Roşie Dâmboviţa.
ACTUALITATE
Trei cărți, o singură direcție: înțelegerea lumii!

Alexandru Mironov, în dialog cu profesorii și elevii din județul Dâmbovița
Casa Corpului Didactic Dâmbovița a organizat vineri, 23 octombrie 2026, în amfiteatrul Liceului de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște, un eveniment cultural și educațional deosebit, prilejuit de întâlnirea cu Alexandru Mironov – profesor, scriitor, publicist, jurnalist și cunoscut promotor al științei și al literaturii science-fiction.
Evenimentul s-a derulat în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița și în parteneriat cu Asociația culturală „Cetatea Romanței” din Târgoviște, președinte, dl Teodor Vasiliu și director artistic, dna Alina Mavrodin Vasiliu, cu Liceul de Arte „Bălașa Doamna ”, precum și cu unități școlare din învățământul preuniversitar dâmbovițean. Au participat cadre didactice, elevi din județ și reprezentanți ai presei locale, oferindu-se astfel un cadru de dialog între generații, în jurul cărții, al științei și al responsabilității de a înțelege lumea în care trăim.
Punctul central al întâlnirii l-a constituit lansarea volumului „Micul ghid al autostopistului prin lumea vie”, o invitație la explorarea fascinantului univers al vieții, al geneticii și al biologiei moleculare, într-o manieră accesibilă și stimulativă pentru cititorul curios. Prin experiența sa de jurnalist și comunicator al științei, Alexandru Mironov a demonstrat că informația științifică poate deveni o experiență intelectuală captivantă atunci când este însoțită de întrebări autentice, imaginație și dorința de a descoperi.
În cadrul evenimentului au fost prezentate și volumele „China și Asia Centrală în 2026”, semnat de Marcela Ganea, și „Jurnalul noului drum al mătăsii”, semnat de Alexandru Mironov și Marcela Ganea. Cele trei cărți au deschis perspective complementare asupra lumii contemporane, reunind interesul pentru cunoașterea științifică, înțelegerea realităților geopolitice și descoperirea marilor transformări ale societății actuale.

Dialogul cu autorul a depășit granițele unei lansări de carte, devenind o reflecție asupra rolului lecturii și al educației în formarea unei gândiri autonome, critice și responsabile. Întrebările adresate de elevi și profesori au evidențiat interesul pentru știință, pentru mecanismele vieții și pentru modul în care informația poate fi verificată, înțeleasă și transformată în cunoaștere.
Pentru Casa Corpului Didactic Dâmbovița, evenimentul a reprezentat o oportunitate de a reafirma importanța educației permanente și a formării culturale a cadrelor didactice, precum și necesitatea unor experiențe de învățare care depășesc spațiul formal al clasei. Întâlnirea cu personalități care apropie știința și cultura de publicul larg contribuie la consolidarea unei comunități educaționale deschise dialogului, curiozității intelectuale și valorilor autentice.
În semn de aleasă prețuire pentru contribuția sa remarcabilă la promovarea științei și culturii și pentru capacitatea de a transforma cunoașterea în fascinație și curiozitatea în devenire, Alexandru Mironov a primit o Distincție de Excelență din partea Casei Corpului Didactic Dâmbovița – oferită de director prof. Ana Maria Gheorghe
Evenimentul s-a încheiat într-o atmosferă caldă, prin dialog direct cu autorul, fotografii și sesiunea de autografe, lăsând participanților nu doar amintirea unei întâlniri memorabile, ci și îndemnul de a continua să caute, să întrebe și să citească.
Prin această inițiativă, Casa Corpului Didactic Dâmbovița își reafirmă misiunea de a susține dezvoltarea profesională și culturală a personalului didactic și de a crea contexte relevante de întâlnire între educație, carte, știință și comunitate.
Trei cărți, o singură direcție: înțelegerea lumii! Iar în centrul acestei călătorii rămâne omul – capabil să descopere, să învețe și să transforme cunoașterea într-un mod mai profund de a privi realitatea.
ACTUALITATE
Lucrări intense de reabilitare și modernizare a Secției Pediatrie din Gura Ocniței

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, consecvent și atent la modul în care sunt implementate proiectele de interes comunitar, s-a aflat ieri, 27 octombrie 2026, la Spitalul de Pediatrie din comuna Gura Ocniței, unde se desfășoară ample lucrări de reabilitare și modernizare a pavilioanelor A, B și C ale acestei secții externe a Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște. Valoarea investiției, care va asigura condiții mai bune de cazare, tratament și îngrijire pentru copiii care vor fi internați aici, este de aproximativ 64.600.000 de lei.
„Pentru mine, sănătatea copiilor rămâne o prioritate. Îmi doresc ca fiecare investiție în sistemul medical dâmbovițean să aducă servicii mai bune și un mediu în care micii pacienți să primească îngrijirea de care au nevoie. Continuăm investițiile în sănătate, cu grijă și responsabilitate față de dâmbovițeni”, a transmis Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița.
De precizat că, în această vizită de lucru, președintelele CJD a fost însoțit de managerul Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște, Silvana Marin, de directorul medical Ioana Radu și de șeful de secție – dr. Rozalia Lavinia Iliescu.
ACTUALITATEacum 7 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum o săptămânăȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 5 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 4 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 4 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident cu două victime pe DJ 702B, în satul Ungureni


























