Prahova
20 de persoane duse la audieri într-un dosar de trafic de droguri

Poliţiştii din Prahova au efectuat patru percheziţii în Bucureşti şi una în judeţul Dâmboviţa, într-un dosar de trafic de droguri de mare risc instrumentat de DIICOT. Cercetările au relevat faptul că o grupare infracţională formată din cinci persoane a comercializat, începând cu luna februarie 2018, droguri de mare risc către consumatori din Bucureşti, Prahova şi Dâmboviţa.
Cu ocazia descinderilor la locuinţâele suspecţilor, anchetatorii au descoperit 13 folii de staniol cu impregnate cu substanțe pulverulente și 20 de grame de substanță pulverulentă susceptibile a conține cocaină, 69 de comprimate xanax, 4 cântare de precizie, precum și recipiente și ustensile pentru consumul de droguri.
„De asemenea, polițiștii au mai depistat o pușcă și un pistol, ambele cu aer comprimat, supuse autorizării, deținute legal, dar depozitate în locuri neautorizate, precum și muniția aferentă (404 alice și 33 de cartușe), toate acestea fiind ridicate în vederea cercetărilor. Fapta constituie contravenție, fiind sancționată de lege cu amendă și anularea dreptului de deținere a armelor din acea categorie.
La una dintre locații, a fost descoperită o seră (cort) de creștere a plantelor de cannabis, precum și dispozitive de creștere și îngrijire a acestora – 7 lămpi, filtre de aer, ventilatoare etc.”, se arată într-un comunicat remis de IPJ Prahova.
20 de persoane au fost duse la sediul unității de parchet, pentru a fi audiate. 3 dintre acestea au fost reținute pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentate instanței de judecată cu propunere de luare a măsurilor preventive.
Prahova
Casă distrusă de foc în Vărbila, Prahova. Nenorocirea a pornit de la jarul căzut lângă sobă!

Pompierii din cadrul ISU Prahova au acționat azi-noapte pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din satul Vărbila, comuna Iordăcheanu.
La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de la Garda de Intervenție Urlați, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, precum și o autospecială de stingere de la Detașamentul din Mizil.
La sosirea militarilor, focul se manifesta generalizat la nivelul locuinței, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, existând pericolul propagării flăcărilor la celelalte anexe gospodărești. Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, reușind astfel să împiedice extinderea flăcărilor.
O femeie în vârstă de aproximativ 80 de ani a suferit arsuri. Bătrâna a fost asistată inițial de echipajul SMURD, ulterior fiind preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean și transportată pentru a fi predată echipajului de terapie intensivă mobilă (TIM).
În urma cercetărilor efectuate la finalizarea intervenției, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost jarul provenit de la o sobă cu acumulare de căldură.
ACTUALITATE
Alarmă de explozie la Școala Telega, județul Prahova. Au fost evacuați 43 de elevi și 9 profesori

O explozie, neurmată de incendiu, s-a produs astăzi în camera care adăpostește centrala termică a Școlii Gimnaziale din comuna Telega Vale, județul Prahova.
Pentru gestionarea operativă a evenimentului, au fost trimise la fața locului două autospeciale de stingere și o autospecială de primă intervenție și comandă de la Detașamentul Câmpina și o ambulanță SMURD de la Garda de Intervenție Băicoi.
Din primele informații primite de la fața locului, ar fi fost vorba de explozia neurmată de incendiu produsă în camera centralei termice pe lemne.
43 de elevi și 9 profesori au fost evacuați înainte de sosirea echipajelor de pompieri. Nu s-au înregistrat răniți. Unii copii au fost deja preluați de părinți. Cursurile programate astăzi au fost suspendate. Pompierii vor efectua o recunoaștere la nivelul întregii unități de învățământ.
În urma cercetărilor efectuate, după aerisirea camerei centralei, pompierii au stabilit că nu a fost o explozie propriu-zisă, ci doar conducta de apă fisurată a provocat o degajare masivă de abur. Centrala termică era intactă. Au fost scoase lemnele care ardeau în interior pentru a nu mai exista alte riscuri.
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 6 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
Dâmboviţaacum 2 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ACTUALITATEacum 3 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
ACTUALITATEacum o săptămânăMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița
SOCIALacum 6 zileA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital


























