Connect with us

ACTUALITATE

Grădiniţă nouă, inaugurată în comuna Tătărani

Publicat

pe

La Tătărani, a fost inaugurată, duminică – 12 mai, o grădiniţă proiectată şi realizată după toate cerinţele impuse de Uniunea Europeană în materie de construcţie, dotare şi confort, atât pentru preşcolarii care vor fi educaţi aici, cât şi pentru cadrele didactice.

Investiţia are o valoare de 155.000 de euro şi a fost finanţată prin AFIR. Instituţia de învăţământ preşcolar dispune de două clase spaţioase şi luminoase, dotate corespunzător, sală de mese, sală de sport, cabinet medical şi grupuri sanitare. În curtea grădiniţei a fost amenajat un loc de joacă utilat cu echipamente destinate petrecerii timpului într-un mod plăcut şi sănătos.

La inaugurarea acestui edificiu, alături de primarul Constantin Pătru, s-au aflat Rovana Plumb – preşedinta PSD Dâmboviţa, Alexandru Oprea – preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, senatorul Titus Corlăţean, deputaţii Carmen Holban şi Corneliu Ştefan, cel din urmă – preşedinte executiv al PSD Dâmboviţa, Laurenţiu Neculăescu – secretar de stat, Luminiţa Preda – inspector şcolar general, Cristina Stroe – inspector şcolar general adjunct, Andrei Plumb – şeful campaniei electorale pentu alegerile europarlamentare în Dâmboviţa, Radu Popa – vicepreşedinte PSD, Sebastian Marin – secretar executiv adjunct, primari de pe Valea Dâmboviţei, consilieri locali şi judeţeni ai PSD.

După slujba de sfinţire şi tăierea panglicii inaugurale, copiii au prezentat, în cinstea invitaţilor, un scurt program artistic. Edilul comunei Tătărani, Constantin Pătru, în discursul său, a trecut în revistă proiectele pe care le-a implementat în comună, pe cele care sunt în diferite faze de lucru şi ceea ce are de gând să mai realizeze pentru binele concetăţenilor săi.

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Doliu în Baroul Dâmboviţa. Avocata Flory Săndulescu a trecut la cele veșnice

Publicat

pe

Colegii avocați din cadrul Baroului Dâmbovița, prietenii și cunoscuții au aflat cu durere vestea trecerii fulgerătoare și neașteptate la cele veșnice, în dimineața zilei de duminică, 16 august 2026, a avocatei Flory Gabriela Săndulescu.

Născută la 15 ianuarie 1957 și absolventă a Liceului „Constantin Carabella” din Târgoviște, avocata Flory Săndulescu era licențiată a Facultății de Drept a Universității din București. Jurista era membră a Baroului Dâmbovița din data de 1 septembrie 1981.

Avocata Flory Săndulescu a coordonat Serviciul de asistență juridică din oficiu de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmbovița, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și, respectiv, DIICOT – Biroul Teritorial Dâmbovița. A fost, totodată, membră a Consiliului de Administrație al Filialei Dâmbovița a Casei de Asigurări a Avocaților din România.

Trupul neînsuflețit al avocatei Flory Săndulescu a fost depus la Capela Bisericii „Sfântul Dumitru” aflată pe strada Bărăției din Târgoviște. Slujba de înmormântare va avea loc miercuri, 19 august 2026, începând cu ora 12:00, la aceeași biserică.

Sincere condoleanțe familiei greu încercate! Dumnezeu să o odihnească în liniște și pace!

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Cetățean amendat pentru că a omorât șarpele care i-a intrat în casă!

Publicat

pe

Foto cu caracter ilustrativ

Aveți grijă, să nu vă ambalați prea tare dacă sesizați că în casă v-a pătruns vreun șarpe. Stați liniștiți, anunțați organele și așteptați să sosească o echipă operativă care să vă scape de reptilă. Dacă acționați nesăbuit și omorâți animalul, s-ar putea să suportați rigorile legii. Așa a pățit-o un argeșean din comuna Schitu Golești.

Omul a sunat la 112 pentru a anunța că a văzut un șarpe de mici dimensiuni care i-a intrat în locuință. Până când au sosit jandarmii cu ustensilele din dotare pentru a captura șarpele, cetățeanul, probabil speriat din cauza acestei situații, a scotocit prin casă, a dat de reptilă și a ucis-o.

Când au sosit, jandarmii au întocmit acte de constatare pentru încălcarea prevederilor Legii 205/ 2004, privind Protecția Animalelor. Cetățeanul s-a scuzat, spunând că nu știa că dacă îi intră un șarpe în casă și dă de el nu are voie să îl omoare.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite