SOCIAL
Beneficiile absolvenţilor din promoţia 2019 care se înregistrează la Şomaj

Absolvenţii promoţiei 2019 au la dispoziţie 60 de zile să se înregistreze în evidenţele AJOFM pentru a putea beneficia de serviciile gratuite puse la dispoziţie în scopul integrării pe piaţa muncii.
Potrivit legii, aceştia beneficiază de informare şi consiliere profesională, mediere, formare profesională, precum și de facilități financiare.
Actele necesare pentru înregistrarea absolvenților în evidenţa AJOFM Dâmbovița ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, sunt:
• actul de identitate, în original şi copie;
• certificatul de naștere în original șI copie;
• actele de studii şi de calificare sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii, în original şi copie;
• adeverinţa medicală din care să rezulte că persoana este clinic sănătoasă sau aptă de muncă ori că are eventuale restricţii medicale.
„Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii”, se arată într-un comunicat remis de AJOFM Dâmboviţa.
Dâmboviţa
Patronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO

Polițiștii din Dâmbovița au efectuat, astăzi – 5 noiembrie 2026, trei percheziții în județ și una în Argeș, într-un dosar de evaziune fiscală instrumentat sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița. De asemenea, au fost puse în executare trei mandate de aducere la audieri.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2024-2025, reprezentanții a trei firme cu sediul în județul Dâmbovița si-au transferat fictiv părțile sociale deținute către un cetățean din Bangladesh și doi din Egipt, pentru a se sustrage de la efectuarea eventualelor verificări financiare și fiscale și pentru a se delimita de plata obligațiilor fiscale, în condițiile în care au retras cea mai mare parte a încasărilor societății în numerar, cauzând un prejudiciu la bugetul consolidat al statului în valoare de peste 1.586.000 de lei.
VIDEO
În urma perchezițiilor, au fost descoperite ridicate în vederea continuării cercetărilor suma de 130.000 de lei, documente, înscrisuri, precum și mai multe device-uri și medii de stocare. Totodată, a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra a trei imobile, sumei de 130.000 de lei și a măsurii popririi sumelor de bani deținute în conturile bancare aparținând persoanelor în cauză, până la concurența prejudiciului – ne informează IPJ Dâmbovița.
Cercetările sunt continuate, sub supravegherea procurorului de caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și transmiterea fictivă a părților sociale ori a acțiunilor deținute într-o societate, în scopul săvârșirii unei infracțiuni sau al sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia.
SOCIAL
Percheziții în Teleorman, la persoane care au încălcat legea privind regimul armelor și munițiilor

Operațiunea JUPITER, executată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, se desfășoară pe mai multe planuri. Ieri – 4 noiembrie 2026, polițiștii de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Teleorman, sub supravegherea procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă judecătoriile Videle, Zimnicea și Turnu Măgurele, au executat patru percheziții în localitățile Videle, Conțești, Scurtu și Plopii-Slăvitești, județul Teleorman, la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.
În urma descinderilor, au fost descoperite și indisponibilizate șase arme neletale, cu aer comprimat, supuse autorizării și 1.350 de proiectile (diaboluri) metalice destinate armelor cu aer comprimat. După administrarea probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore a trei persoane.
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 3 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
ACTUALITATEacum o săptămânăMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița
SOCIALacum 4 zileA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ACTUALITATEacum 4 zileAccident cu trei persoane încarcerate, una inconștientă, pe DN72, la Șuța Olteni


























