Dâmboviţa
Bravo, copii! Au predat imediat portofelul cu bani pe care l-au găsit în parc!

Trei elevi de la Colegiul Naţional „Vladimir Streinu” din Găeşti, judeţul Dâmboviţa, au găsit, în parcul din oraş, un portofel în care se aflau 280 euro , 88,5 lei, carduri bancare şi documente.
Băieţii – Roşca Cosmin Ionuţ, Mihăilă Călin Andrei şi Rusenescu Mihai – au alergat într-un suflet către o patrulă a Poliţiei Locale – scrie Cronica de Găeşti, iar proprietarul a fost identificat în scurt timp. Este un gest pe care nu l-ar fi făcut mulţi adulţi, chiar dacă însuşirea bunului găsit este infracţiune.
“Cei trei minunaţi copii nu s-au gândit nicio clipă să păstreze banii. Erau chiar foarte îngrijoraţi pentru cel care îşi pierduse portofelul. Au dat dovadă de corectitudine”, a declarat Doina Neagu de la Poliţia Locală Găeşti.
ACTUALITATE
Atenție! Se intrerupe furnizarea apei potabile în comuna Pietroșița

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița informează consumatorii că în data de 21.07.2026, între orele 10:00-18:00, furnizarea apei potabile este întreruptă în comuna Pietroșița, sat Dealu Frumos, pentru lucrări de mentenanță la rezervorul de stocare.
La reluarea furnizării apei în zona afectată și până la publicarea rezultatelor monitorizării calității apei potabile, recomandăm consumatorilor să nu utilizeze apa pentru consum uman decât după limpezire și fierbere timp de minimum 10 minute.
Rezultatele analizelor de laborator vor fi afișate pe site-ul Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița, la secțiunea: Opriri finalizate
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asigurăm că echipele noastre depun toate eforturile necesare pentru finalizarea lucrărilor de mentenanță în cel mai scurt timp, astfel încât intervalul de întrerupere a furnizării apei potabile să fie redus la minimum.
BIROUL DE PRESA AL COMPANIEI DE APA TARGOVISTE DAMBOVITA SA
Dâmboviţa
Mașină a Crucii Roșii Române, implicată într-un accident rutier pe DN1A, la Cornești

O mașină a Crucii Roșii Române a fost implicată, în această după-amiază, într-un accident rutier pe DN1A, la ieșire din satul Postârnacu spre Cornești, județul Dâmbovița. Potrivit participanților la trafic, s-a circulat în coloană pe un singur sens.
UPDATE: Comunicat IPJ Dâmbovița
Astăzi, 17 iulie 2026, în jurul orei 17:50, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Racari, au fost sesizați să intervină la un accident rutier produs în jurul orei 17:50, în comuna Cornești, pe DN 1A, km. 47, în afara localității Postarnacu.
Cercetările preliminare au indicat faptul că un tânăr, în vârsta de 27 de ani, din judetul Ilfov, in timp ce ar fi condus o autoutilitară pe DN 1 A, la km 47, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr, de 20 de ani, din București.
În urma coliziunii, a rezultat ranirea șoferului de 20 de ani și a unui pasager, in vârsta de 56 de ani, din București, care se aflau in cel de-al doilea autovehicul. Aceștia au primit îngrijiri medicale la fara locului, nefiind transportați la spital.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. Polițiștii au intocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpa.
ACTUALITATEacum 6 zilePatru alpiniști s-au prăbușit în Bucegi, după ce coarda de asigurare s-a rupt. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăPrimăria Titu: Anunț important pentru proprietarii de autovehicule
ACTUALITATEacum 6 zileUnul dintre alpiniștii prăbușiți în Bucegi a decedat. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăAJOFM Dâmbovița, informare importantă pentru absolvenții din promoția 2026
ACTUALITATEacum o săptămânăPrimăria Dragodana a premiat-o pe absolventa care a obținut media 10 la Bacalaureat
ACTUALITATEacum 3 zile607 elevi, profesori și antrenori, premiați de Primăria Târgoviște la „Gala performanței în educație”
ACTUALITATEacum 7 zile13 iulie 2026: Începe admiterea la liceu. Repartizarea computerizată va avea loc pe 22 iulie 2026
SOCIALacum 7 zileTânără de 18 ani s-a dat peste cap cu mașina!


























