Connect with us

ACTUALITATE

Bombă cu ceas! Fotbal şi politică, afaceri murdare pe bani mulţi

Publicat

pe

Foto: https://newsmaker.ro

În dimineata zilei de marţi, 18 iunie 2019, Michel Platini, fosta glorie a fotbalului, ajuns în timp preşedinte al UEFA şi vicepreşedinte al FIFA (!), acum în vârstă de 63 de ani, a fost audiat şi apoi „reţinut” (nu „arestat”) de către Oficiul Anticoruptie al Poliţiei Judiciare franceze de la Nanterre, în apropierea Parisului.

Nimic surprinzător, dacă nu ar fi fost audiat în calitate de martor şi Claude Guéant, fostul Secretar General al Preşedinţiei Franţei, când şef al statului era Nicolas Sarkozy. Deja în anul 2016, Parchetul Naţional Anticorupţie francez (PNF) iniţiase o anchetă judiciară preliminară pentru fapte de „asociere de răufăcători” şi de „trafic de influenţă”, în legătură cu atribuirea Cupei Mondiale de Fotbal 2018, Rusiei şi celei din 2022, Quatarului.

Din surse confidenţiale ar rezulta că Justitia Franceză ar fi interesată de o întâlnire secretă ce ar fi avut loc pe data de 23 noiembrie 2010 la Palatul Elysée (Cotroceniul Franţei), la care ar fi participat Michel Platini, pe atunci preşedintele UEFA şi vicepreşedinte al FIFA, Tamim bin Hamad al-Thani, Prinţul Quatarului şi… Nicolas Sarkozy, preşedintele Franţei.

Încredinţarea organizării Cupei Mondiale 2022 Quatarului a zguduit „lumea înaltă” a fotbalului, conducând la suspendarea, ani de zile, a lui Sepp Batter, supranumit „Capo di tutti capi” din tenebroasa lume a afacerilor necurate din fotbal, dar şi a lui Michel Platini, ultra-apropiatul primului.

Se spune că firele anchetei ar conduce şi la implicări politice majore, transatlantice, deoarece au fost deschise anchete judiciare separate în Elveţia şi Statele Unite.

Aşa să fie, oare? Să existe corupţi şi pe alte meleaguri, nu doar pe malurile Dâmboviţei? În ciuda declaraţiilor de tip „katiușa” ale tenorilor de la Bruxelles, cu vocea spartă ori cu picioare tremurânde? Vai mie, mai că nu-mi vine să cred!

Laţul pare că se strânge, încet dar sigur, mulţumită unor Justiţii necorupte, unde ŞI magistraţii răspund pentru ceea ce fac ori când nu fac nimic. Dar ŞI datorită presei libere, independente, neobeisante: întâlnirea secretă de la Elysée a fost deconspirată de către revista France Football… Ce ziceți?

Corespondenţă din Franța,
Avocat Vladimir Ţunţi Ştefănescu

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Întrerupere furnizare apă potabilă în mai multe localități din Dâmbovița, din cauza avariilor apărute în rețeaua Electrica SA

Publicat

pe

Furnizarea apei potabile în mai multe localități din județul Dâmbovița a fost întreruptă azi-noapte, până la remediere avarii în rețelele SC Electrica SA – anunță Compania de apă Târgoviște Dâmbovița. Sunt afectate următoarele comune: Costeștii din Vale, Poaina, Șotânga, Aninoasa, Hulubești, Cobia, Morteni, Petrești (sat Ionești), Crângurile (sat Pătroaia), Dragodana, Ludești (satele Telești și Scheiu), Gura Foii (sat Făgetu) și cartierele Bela și Șerbănești din orașul Pucioasa.

Se recomanda ca la reluarea furnizarii apei in zona de aprovizionare afectata si pana la emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, sa nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decat dupa limpezirea si fierberea apei timp de 10 minute.

Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa : catd.ro/tag/opriri-finalizate.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Oferta educațională 2026 – LICENȚĂ, Universitatea „Valahia” din Târgoviște

Publicat

pe

Oferta educațională pentru sesiunea iulie 2026 a Universității „Valahia” din Târgoviște propune o structură diversificată de programe pentru studiile universitare de licență, pune la dispoziție peste 2.400 de locuri, aceasta acoperă atât locuri finanțate de la bugetul de stat, cât și locuri cu taxă, fiind adaptată pentru învățământul cu frecvență (IF) și învățământul la distanță (ID),programele având o durată de 3 ani (6 semestre) sau 4 ani (8 semestre), corespunzătoare unui număr de 180 sau 240 de credite ECTS.

Sursa: https://admitere.valahia.ro/articol/19/oferta-educaional-iulie-2026

Locuri suplimentare alocate
1. absolvenților de licee situate în mediul rural: 23 locuri/universitate
2. cetățenilor de etnie rromă: 12 locuri/universitate
3. absolvenți proveniți din sistemul de protecție socială sau persoanelor cu dizabilități: 25 locuri/universitate

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite