ACTUALITATE
Guvernul îşi pune în cap Federaţia Elevilor din România!
O ordonanţă de urgenţă a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei a pus pe jar Federaţia Elevilor din România şi nu numai. Conform proiectului de act normativ, transportul judeţean de călători ar trebui eliminat din sfera serviciilor publice. Consiliile judeţene nu vor mai avea nicio pârghie legală de acţiune asupra societăţilor care desfăşoară activităţi de transport călători. Adică, transportatorii nu vor mai fi obligaţi să asigure tarife preferenţiale pentru elevii navetişti sau să vândă abonamente la preţ redus, ulterior primind subvenţie.
„În sensul acesta, în loc ca Guvernul să aloce mai mulți bani pentru reducerile elevilor, acesta alege să elimine această responsabilitate. Printre aceste obligații de serviciu public se regăsește atât acordarea reducerilor la transportul județean pentru elevi, de către transportatori, drept prevăzut de art. 84, alin. (1) și (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, dar și respectarea tarifelor maximale pentru abonamentele elevilor, impuse de Ordonanța Guvernului nr. 69/2016.
Din cauza dispariției reducerilor pentru elevi și a faptului că transportatorii vor putea stabili prețurile pentru abonamentele elevilor fără vreo restricție, presiunea financiară pusă asupra elevilor și subsecvent asupra școlilor va fi una prea mare. De aceea, considerăm că Ministerul Educației Naționale nu va susține decontarea integrală a navetei elevilor, deși aceasta este prevăzută de lege.
Solicităm Guvernului României retragerea prevederilor privind eliminarea transportului județean din sfera serviciilor publice și asigurarea că drepturile elevilor nu vor mai fi atinse în favoarea altor interese, în special având în vedere situația alarmantă a abandonului școlar în România, rata părăsirii timpurii a școlii fiind de 16,4%, așa cum arată Comisia Europeană”, se precizează într-un comunicat al Federaţiei Elevilor din România.
ACTUALITATE
CJ Dâmbovița. Încep înscrierile în programul de internship 2026

Încă o ediție a programului dedicat tinerilor licențiați care vor să cunoască ABC-ul administrației publice sub egida „Internship 2026”, derulat de Consiliul Județean Dâmbovița, va debuta la începutul acestei toamne.
După cum precizează președintele Corneliu Ștefan, tinerii au posibilitatea să învețe direct de la profesioniștii în domeniu și să își transforme în experiență cunoștințele acumulate în facultate.
„Dacă ai terminat facultatea și vrei să vezi ce înseamnă să lucrezi într-o instituție publică, te așteptăm în echipa noastră”, a transmis Corneliu Ștefan.
În perioada următoare, Consiliul Județean Dâmbovița va da publicității posturile disponibile, condițiile de înscriere și toate detaliile programului.
ACTUALITATE
Important! Accesul la Dispensarul TBC din Târgoviște se face prin curtea Teatrului „Tony Bulandra”

Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște informează pacienții că, pe perioada desfășurării lucrărilor de reabilitare, accesul la structura Dispensarul TBC, situată în municipiul Târgoviște, Str. I. C. Brătianu nr. 4 (Dealu Mare), se va realiza exclusiv pietonal, prin Bulevardul Regele Carol I nr. 43, prin curtea Teatrului „Tony Bulandra”.
Această măsură are caracter temporar și este necesară pentru desfășurarea în condiții de siguranță a lucrărilor de reabilitare.
Rugăm pacienții, aparținătorii și toate persoanele care se adresează Dispensarului TBC să utilizeze exclusiv traseul de acces pietonal menționat și să respecte semnalizarea existentă în zonă – se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.
„Ne cerem scuze pentru eventualul disconfort creat și vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare pe întreaga perioadă de desfășurare a lucrărilor” – conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgoviște.
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgoviște. Două concerte de „Zilele Cetății” 2026. Vezi programul integral aici!
Prahovaacum 6 zileCasă de 200 mp a fost distrusă de foc
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileVoinești. Așa da! Confort și civilizație până-n vârf de deal, lângă pădure
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileTransport gratuit în Târgoviște, în fiecare zi de vineri, începând cu luna septembrie 2026
ACTUALITATEacum o săptămânăAdmitere septembrie 2026 Universitatea Valahia din Târgoviște, Facultatea de Inginerie Electrică, Electronică și Tehnologia Informației
ACTUALITATEacum o săptămânăMihai Istrate, consultant accesare fonduri nerambursabile: Fermierii români ar trebui sprijiniți, tratați și apreciați ca cei din Vest!
Dâmboviţaacum 3 zileBărbat decedat într-un accident de circulație la Cornățelu
Dâmboviţaacum o săptămânăTânăr de 25 de ani din Târgoviște, arestat preventiv pentru violarea unei fete de 15 ani



























