SPORT
Campionatul Naţional de Motocros a revenit la Moreni!

La Moreni, județul Dâmbovița, s-a desfăşurat, ieri – 30 iunie 2019, Campionatul Național de Motocros – etapa a II-a. La linia de start de pe Dealul Sângeriş, s-au așezat peste 100 de concurenți, reprezentând mai multe cluburi de profil din România, dar și sportivi din Republica Moldova, Kazahstan și Belarus. Pentru prima dată, CSM Flacăra Moreni a avut nouă sportivi legitimaţi pentru acest concurs.

Foto: Facebook / Primăria Municipiului Moreni
Traseul a fost unul dificil, motodromul de lângă Moreni fiind cunoscut de sportivi ca unul greu, cu diferite obstacole, capcane și surprize. Competiția a fost organizată de CSM Flacăra Moreni și Primăria Moreni. Întrecerea, desfășurată sub egida Federației Române de Motociclism, a reprezentat o mare bucurie pentru publicul pasionat de Motocros din zonă, întrucât concursul nu s-a mai ținut de multă vreme la Moreni.

Foto: Facebook / Primăria Municipiului Moreni
Pentru desfășurarea competiției extreme, organizatorii au reamenajat pista de Motocros, schimbând linia de start și redimensionând-o. Au fost reconfigurare unele pante, astfel încât gradul de producere a unor accidente să fie diminuat. Locurile de încălzire a concurenților şi cele de protectie a publicului au fost, de asemenea, modernizate în conformitate cu normativele Federației Române de Motociclism. Pentru o bună comunicare în zona competiției de pe Dealul Sângeriş, a fost instalată rețea wireless free internet.

Foto: Facebook / Primăria Municipiului Moreni
ACTUALITATE
Nouă zile de baschet european la Pitești. FIBA U16 Women’s EuroBasket 2026

În perioada 14–22 august 2026, Piteștiul găzduiește FIBA U16 Women’s EuroBasket 2026, Division A, competiție care reunește în România 16 dintre cele mai puternice echipe naționale feminine U16 din Europa.
„Timp de nouă zile, Piteștiul va fi unul dintre centrele baschetului juvenil european, iar Echipa Națională feminină U16 a României va avea șansa de a evolua pe teren propriu, în fața propriilor suporteri, la cel mai înalt nivel continental al categoriei de vârstă.
Competiția de la Pitești completează o vară intensă pentru baschetul românesc, România găzduind în acest an mai multe Campionate Europene FIBA de juniori. După FIBA U18 Women’s EuroBasket 2026, Division B, de la Tulcea, și FIBA U16 EuroBasket 2026, Division A, de la Oradea, atenția se mută acum la Pitești”, se precizează într-un comunicat de presă.
La FIBA U16 Women’s EuroBasket 2026, Division A participă 16 reprezentative europene: Bulgaria, Croația, Cehia, Franța, Germania, Ungaria, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Serbia, Slovenia, Spania și Turcia.
Cele 16 echipe sunt împărțite în patru grupe, iar după încheierea primei faze a competiției, turneul va continua cu meciurile eliminatorii și partidele de clasament.
Pentru tinerele baschetbaliste, Campionatul European reprezintă una dintre cele mai importante competiții internaționale ale generației și o oportunitate de a se confrunta cu cele mai valoroase reprezentative U16 ale continentului.
Programul României în faza grupelor:
Serbia – România
14 august | 18:00
România – Franța
15 august | 18:00
România – Croația
16 august | 18:00
Toate cele trei partide ale României din faza grupelor sunt programate de la ora 18:00, la Pitești.
„Formatul competiției propune un program intens, cu meciuri disputate pe parcursul fiecărei etape, toate cele 16 reprezentative urmând să rămână implicate în competiție și după încheierea fazei grupelor.
Pentru România, organizarea FIBA U16 Women’s EuroBasket 2026, Division A, reprezintă atât o importantă oportunitate sportivă, cât și șansa de a aduce publicul mai aproape de Echipa Națională și de baschetul feminin juvenil”, se mai arată în comunicatul de presă.
ACTUALITATE
Șotânga revine în fotbalul dâmbovițean! A fost înființat Clubul Sportiv „Minerva” pentru copii și juniori

Constantin Stroe, primarul de la Șotânga, s-a hotărât să repună localitatea pe care o păstorește, după o pauză de mulți ani, pe harta fotbalului dâmbovițean. La inițiativa edilului, a fost înființat Clubul Sportiv „Minerva” Șotânga. În cadrul acestei structuri, vor activa echipe de fotbal de copii și juniori.
„Șotânga are o frumoasă tradiție în fotbal, cu echipe valoroase, care au activat atât în competițiile județene, cât și în eșaloanele naționale. La Șotânga se deschide un nou capitol, o investiție în tinerele generații ale localității”, a transmis președintele Asociației Județene de Fotbal Dâmbovița – Ciprian Prisăcaru.
Sportivii de la Clubul „Minerva” Șotânga vor intra pe frontul competițiilor oficiale începând cu sezonul 2026-2027.
ACTUALITATEacum 5 zileProprietar de apartament, amendat pentru amenajări interioare fără autorizație
ANUNŢURIacum 6 zileMesaj de condoleanțe Primăria Dragodana, județul Dâmbovița
ACTUALITATEacum o săptămânăMega petrecere de 10 ani la Complexul Turistic de Natație Târgoviște
ACTUALITATEacum 3 zileNoile semafoare din Târgoviște nu sunt pentru rovinietă și nu au proprietăți de radar! VIDEO
Dâmboviţaacum o săptămânăTânără agresată sexual într-un parc din Târgoviște
ACTUALITATEacum o săptămânăMoaștele Sf. Mucenițe Filofteia vor fi aduse la Târgoviște de Sărbătorea Sf. Ier. Nifon (10-11 august 2026)
ADMINISTRAŢIEacum 6 zile3 miliarde de euro, valoarea proiectelor derulate în județul Dâmbovița. Locul 1 în Regiunea Sud Muntenia
Dâmboviţaacum 7 zileO mașină a ars ca o torță în sensul giratoriu de la Gulia. VIDEO



























