Connect with us

ACTUALITATE

A fost introdusă procedura medierii cu ANAF, pentru plata datoriilor fiscale

Publicat

pe

FOTO ARHIVĂ (Sursa: aradon.ro)

Prin Legea nr. 30 din 10 ianuarie 2019 a fost completat Codul de procedură fiscală, introducându-se procedura de mediere (art. 230^1) în situația în care contribuabilul întâmpină dificultăți în achitarea datoriilor fiscale ajunse la scadență și pentru care s-a comunicat somație.

Astfel, contribuabilul aflat în dificultate are posibilitatea de a notifica organul fiscal cu privire la intenția sa de a derula procedura de mediere, în termen de 15 zile de la primirea somației.

De la data la care debitorul notifică organului fiscal intenţia de mediere, se suspendă procedura de executare silită pentru obligațiile care fac obiectul somației.

În termen de maximum două zile de la primirea notificării privind intenţia de mediere, organul fiscal înştiinţează debitorul cu privire la organizarea întâlnirii în vederea realizării procedurii de mediere. Data organizării întâlnirii nu trebuie să depăşească termenul de 10 zile de la primirea notificării intenţiei de mediere. În cazul în care debitorul este înrolat în spaţiul privat virtual, înştiinţarea privind organizarea întâlnirii în vederea realizării procedurii de mediere se comunică prin această modalitate.

Procedura de mediere se organizează de către organul fiscal, prin asigurarea participării a doi reprezentanţi, respectiv unul din cadrul compartimentului cu atribuţii în evidenţa analitică pe plătitori, iar celălalt din cadrul compartimentului cu atribuţii în executare silită. Ori de câte ori este necesar, la întâlnirea de mediere pot participa şi şefii ierarhic superiori ai celor doi reprezentanţi.

Procedura de mediere constă în clarificarea întinderii obligaţiei fiscale înscrise în somaţie, precum și în analiza de către organul fiscal împreună cu debitorul a situaţiei economice şi financiare în scopul identificării unor soluţii optime de stingere a obligaţiilor fiscale, inclusiv posibilitatea de a beneficia de înlesnirile la plată.

Rezultatul medierii, precum şi soluţiile optime de stingere a obligaţiilor fiscale se consemnează într-un proces-verbal.

În situaţia în care în termen de 15 zile de la finalizarea medierii nu se stinge debitul sau nu se solicită înlesnirea la plată, organul fiscal continuă măsurile de executare silită.

Pe parcursul procedurii de mediere organul fiscal poate dispune măsuri asigurătorii.

Sursa: Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Start în carieră! The future is yours! Un alt fel de târg de joburi organizat la Târgoviște

Publicat

pe

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița, Universitatea „Valahia” din Târgoviște și Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița organizează, în data de 20 mai 2026, începând cu ora 11:00, Târgul de joburi „START ÎN CARIERĂ! THE FUTURE IS YOURS!”, un eveniment dedicat studenților, masteranzilor, doctoranzilor și tinerilor absolvenți aflați în căutarea primelor oportunități profesionale sau a unor direcții concrete de dezvoltare în carieră.

Evenimentul se va desfășura în aer liber, locația Campusul Universității, scuarul dintre corpurile A și B, într-un cadru deschis și accesibil, conceput pentru a facilita interacțiunea directă dintre angajatori și tinerii interesați de oportunități profesionale. de modificat în comunicat

Prin organizarea acestui târg de joburi, ne propunem să construim o punte reală între mediul academic și piața muncii, oferind tinerilor acces la informații relevante despre oportunitățile profesionale disponibile, iar companiilor un context valoros pentru recrutare, promovare și consolidarea brandului de angajator.

„START ÎN CARIERĂ! THE FUTURE IS YOURS!” își dorește să depășească formatul clasic al unui târg de recrutare și să devină un spațiu de întâlnire între potențial și oportunitate, între aspirațiile tinerilor și nevoile reale ale angajatorilor. Evenimentul va permite companiilor participante să își prezinte ofertele active de recrutare, programele de internship, posibilitățile de practică, precum și perspectivele de carieră disponibile în cadrul organizațiilor pe care le reprezintă.

Participarea în calitate de expozant oferă companiilor oportunitatea de a interacționa direct cu un public tânăr, relevant și motivat, de a identifica potențiali candidați pentru nevoile actuale sau viitoare de recrutare și de a construi dialoguri valoroase cu viitorii profesioniști. Totodată, prezența la eveniment contribuie la creșterea vizibilității organizațiilor în rândul generațiilor aflate la început de drum profesional.

Târgul de joburi reprezintă, în același timp, o invitație adresată mediului de afaceri de a se implica activ în formarea și orientarea noii generații de specialiști, într-un context în care colaborarea dintre educație și angajatori devine esențială pentru dezvoltarea unei piețe a muncii conectate la realitățile economice actuale.

Companiile interesate să participe în calitate de expozant se pot înscrie prin completarea formularului disponibil la următorul link: https://forms.gle/YjYmtqNTmdx6W2g9A

Invităm angajatorii din județ și nu numai să se alăture acestei inițiative și să contribuie la construirea unor trasee profesionale relevante pentru tinerii care își încep parcursul în carieră.

START ÎN CARIERĂ! THE FUTURE IS YOURS! Pentru că viitorul profesional începe cu o oportunitate.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

12 mai – Ziua internațională a asistenților medicali. Mesajul CAS Dâmbovița

Publicat

pe

Cu ocazia Zilei internaționale a asistenților medicali, Casa de Asigurări de Sănătate Dâmbovița transmite aprecierea și recunoștința sa tuturor asistenților medicali pentru profesionalismul, dedicarea și răbdarea de care dau dovadă zi de zi.

Prin munca lor, sistemul medical înseamnă mai mult decât tratamente și proceduri — înseamnă sprijin, încredere și umanitate.

Astăzi celebrăm oamenii care transformă grija în profesie și empatia în sprijin pentru fiecare pacient. Vă mulțumim pentru tot ceea ce faceți pentru sănătatea oamenilor. La mulți ani tuturor asistenților medicali!

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite