ACTUALITATE
Fonduri europene pentru susţinerea libertăţii presei şi a jurnalismului de investigaţie

Comisia Europeană a lansat, în data de 18 iulie, un apel pentru depunerea proiectelor pentru susținerea libertății presei și a jurnalismului de investigație în Europa – informează Centrul Europe Direct Târgovişte. Termenul limită pentru depunerea proiectelor este 27 septembrie 2019.
Suma totală a finanțării ajunge la 4,2 milioane de euro şi va fi alocată prin intermediul a trei arii de acțiune:
- Prima constă într-un mecanism de reacție la nivelul întregii Uniuni pentru a reduce încălcările și deteriorarea libertății presei în statele membre (1,4 milioane de euro).
- A doua își propune crearea unui fond destinat susținerii jurnalismului de investigație transfrontalier în UE (1,5 milioane de euro).
- A treia arie de acțiune face apel la părțile interesate (ex: jurnaliști, ONG-uri) să propună proiecte care să contribuie la sprijinirea jurnalismului independent și a cooperării jurnalistice între statele membre, sau care să reafirme importanța libertății presei și a eticii jurnalistice în Uniunea Europeană (1,3 milioane de euro).
ACTUALITATE
„Între Istorie și Artă”, expoziție de pictură la Muzeul Tradițiilor Militare Dâmbovițene

Mâine – 9 iulie 2026, la Muzeul Tradițiilor Militare Dâmbovițene – Școala de Cavalerie, situat pe Bulevardul Carol I din Târgoviște, va fi vernisată, la ora 12:00, expoziția Taberei internaționale de pictură „Între Istorie și Artă”.
„Lucrările ilustrează un dialog estetic profund între trecut și prezent, iar publicul va avea ocazia să descopere o varietate de stiluri și tehnici picturale, fiecare reflectând viziunea unică a artiștilor asupra patrimoniului dâmbovițean”, se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.
Evenimentul se va încheia cu un tur ghidat al expoziției, oferind vizitatorilor șansa de a discuta direct cu autorii lucrărilor.
Tabăra internațională de pictură „Între Istorie și Artă” a reunit nouă artiști plastici din România, Republica Moldova și Siria.
ACTUALITATE
Examenul de certificare a calificării profesionale, nivel 3 – Promoția 2026, Colegiul Economic Târgoviște

Absolvenții calificărilor Ospătar (Chelner) – Vânzător în unități de alimentație, Cofetar – Patiser și Comerciant – Vânzător de la Colegiul Economic „Ion Ghica” Târgoviște au promovat cu succes Examenul de certificare a calificării profesionale, desfășurat în data de 6 iulie 2026, demonstrând nivelul de pregătire dobândit pe parcursul anilor de studiu.
Rezultatele obținute confirmă faptul că elevii au dobândit competențe profesionale solide, cunoștințe de specialitate, abilități practice și atitudini esențiale pentru desfășurarea unei activități de succes în domeniul alimentației publice și al comertului. Profesionalismul, responsabilitatea, spiritul de echipă, creativitatea și orientarea către calitate reprezintă valori pe care absolvenții noștri le-au dezvoltat și pe care le vor valorifica în viitoarea lor carieră.

Deși structura învățământului profesional și tehnic a cunoscut modificări, aceste calificări continuă să fie oferite în cadrul filierei tehnologice, răspunzând cerințelor actuale ale pieței muncii și oferind reale oportunități de angajare și dezvoltare profesională.
Îi invităm pe viitorii absolvenți ai clasei a VIII-a să aleagă aceste calificări, care îmbină pregătirea teoretică cu formarea practică și deschid drumul către o profesii căutate, dinamice și apreciate.
Investiția în educație profesională este o investiție într-un viitor sigur, bazat pe competență, pasiune și performanță. Felicitări absolvenților Promoției 2026 și mult succes în parcursul profesional!
A consemnat,
Mădălina Zamfir
ACTUALITATEacum 6 zileSpecializare în premieră națională la Colegiul Economic din Târgoviște
ACTUALITATEacum 7 zileFotbalist din Dâmbovița a murit la 45 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Dâmboviţaacum 7 zileIntervenție a pompierilor într-un apartament din Târgoviște. Proprietarul nu a mai dat semne de viață. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăFurtuna a făcut prăpăd în municipiul Târgoviște. FOTO – VIDEO
ACTUALITATEacum 4 zileRotire de colan la Rotary Club Târgoviște. Noul președinte este Ionuț Popescu, patronul Complexului Turistic „Potcoava”
ACTUALITATEacum 6 zilePrimar Tătărani: După furtună, au apărut „atotștiutorii” care aruncă cu noroi, inepții și minciuni!
Dâmboviţaacum o săptămânăTânăr din Mogoșani, arestat preventiv pentru viol
Ialomiţaacum 5 zileDoi morți într-un accident feroviar în Ialomița. În mașina lovită de tren erau și doi copii, are au fost grav răniți


























