ACTUALITATE
Urşii dau târcoale gospodăriilor din Moroeni! S-au trimis patrule de jandarmi în zonă!

Membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița au analizat, astăzi – 25 iulie 2019, împreună cu un reprezentant al Asociaţiei Cinegetice Dacia, aspectele semnalate de către Primăria Moroeni cu privire la prezenţa urşilor în apropierea gospodăriilor şi au aprobat un plan de măsuri de prevenire a producerii unor incidente nedorite, după cum urmează:
– Monitorizarea de către Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa a zonelor în care a fost semnalată prezenţa urşilor;
– Informarea cetăţenilor din zonele respective de către primării cu privire la pericolul pe care îl reprezintă prezenţa urşilor;
– Discuţii cu reprezentanţii asociaţiilor cinegetice/ de vânătoare pentru identificarea exemplarelor de urşi care şi-au făcut apariţia în zonele respective;
– Monitorizarea de către Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa a taberelor de copii din zona montană;
– Întocmirea documentaţiei necesară de către reprezentanţii asociaţiilor cinegetice / de vânătoare pentru obţinerea aprobării de la Ministerul Mediului în vederea relocării sau uciderii exemplarelor de urşi care generează incidente în zonele respective.
„Având în vedere prevederile legale, persoanele păgubite au formulat sesizare către Primăria Moroieni, în scopul întocmirii dosarelor de despăgubire. (…) Cu privire la pericolul pe care îl reprezintă prezența urșilor în proximitatea gospodăriilor, solicităm sprijinul și înțelegerea cetățenilor în vederea evitării unor incidente care ar putea să le pună în pericol viața, integritatea corporală, sănătatea sau bunurile acestora”, se precizează într-un comunicat de presă remis de Instituţia Prefectului Dâmboviţa.
ACTUALITATE
Moș Crăciun a trecut, în turul său de pregătire, pe la Hotel Peștera Wellness & Spa din Bucegi

Moș Crăciun și Clopoțica au făcut, zilele trecute, o vizită în Stațiunea turistică Peștera – Padina din Munții Bucegi. Și unde era mai nimerit să se oprească decât la Hotel Peștera Wellness & Spa?
Deplasarea a fost una de lucru, premergătoare Sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou. Moșul se antrenează intens pentru maratonul pe care o să-l facă peste două luni cu întregul său alai și a promis că va ține permanent legătura cu partenerii de la Peștera Wellness & Spa și cu oaspeții lor, în special cei mai mici, prin video.
Moș Crăciun și Clopoțica le-a mulțumit minunatelor gazde: patronii hotelului, Dana și Valentin Calcan, managerului Oana Voicu și întregii familii care își desfășoară activitatea la Peștera Wellness & Spa din Bucegi, singurul hotel de cinci stele din județul Dâmbovița.
ACTUALITATE
Dâmbovița spune nu drogurilor! Seară de teatru, dialog și conștientizare organizată la Târgoviște

Deputatul PNL Aurelian Cotinescu, în calitate de vicepreședinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din cadrul Parlamentului României, a demarat la Târgoviște o campanie de conștientizare a pericolului drogurilor, sub titulatura „Dâmbovița spune NU drogurilor”. Precizează Aurelian Cotinescu că acest demers este un apel la implicare, dar și un imbold pentru eficientizarea activității instituțiilor care combat flagelul cconsumului de droguri.
„Nu trebuie să ne declarăm învinși. Lupta împotriva drogurilor și a rețelelor care le distribuie este de lungă durată și cere perseverență, cooperare între instituții și rezultate concrete. Prevenția, sprijinul pentru persoanele afectate și combaterea traficului trebuie să meargă împreună”, a precizat deputatul PNL Aurelian Cotinescu.
Evenimentul se va desfășura pe 4 noiembrie, începând cu ora 17:30, la Cinema Independența din Târgoviște. Este vorba despre o seară de teatru, dialog și conștientizare. Intrarea este liberă.
ACTUALITATEacum 6 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum 6 zileTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum 7 zileȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 4 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 3 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 2 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident cu două victime pe DJ 702B, în satul Ungureni


























