Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Primăria Voineşti, prima din Dâmboviţa care a finalizat asfaltările prin PNDL I şi II

Publicat

pe

Modernizarea infrastructurii rutiere locale a fost dezideratul principal al Primăriei Voineşti în ultimii ani. Administraţia condusă de edilul Dănuţ Gabriel Sandu a reuşit să asfalteze 35 de km de drumuri locale. Proiectele au beneficiat de finanţare europeană, guvernamentală, din bugetul propriu al comunei şi din asocieri cu Consiliul Judeţean Dâmboviţa.

Ultimele două proiecte de reabilitare şi modernizare a străzilor interioare au primit fonduri prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală PNDL I şi II. S-au asfaltat aproximativ 10 km de drumuri, au fost construite 15 km de şanţuri betonate şi s-au amenajat 340 de podeţe de acces în gospodării. Valoarea totală a investiţiilor derulate prin PNDL I şi II a fost de 5 milioane de lei, adică aproximativ 50 de miliarde de lei vechi.

„Astăzi, ne putem lăuda cu faptul că am semnat, fără probleme, procesul verbal de recepţie finală la cel de-al doilea contract finanţat pe PNDL II. Mă mândresc că sunt primul edil din judeţ care a reuşit să semneze ambele procese verbale de recepţie, cel de anul trecut şi cel de acum, fără niciun fel de obiecţiune.

Guvernul României a decontat în totalitate ambele proiecte, constructorul şi-a primit la timp banii, nu am avut niciun fel de întârziere. Vă mai spun, ca primar, ca cetăţean, că PNDL I şi PNDL II au reprezentat o gură de oxigen pentru comuna Voineşti, pentru dezvoltarea satului românesc”, a precizat Dănuţ Gabriel Sandu.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Alexandru Iorga, primar Găești: Cred într-o administrație care găsește soluții pentru întreaga comunitate!

Publicat

pe

Consiliul Local Găești a aprobat, în ședința de lucru de săptămâna trecută, două proiecte de hotărâre inițiate de primarul Alexandru Iorga, respectiv:
– scutirea de a plata majorărilor de întârziere pentru persoanele fizice care vor achita, până la data de 20 decembrie 2026, impozitele și taxele locale restante;
– dotarea Liceului Tehnologic „Dr. C. Angelescu” cu mobilier și echipamente.

„Le mulțumesc colegilor din Consiliul Local pentru votul acordat și pentru susținerea acestor proiecte. Cred într-o administrație care apreciază responsabilitatea, înțelege dificultățile oamenilor și găsește soluții pentru întreaga comunitate. Știu că există situații în care, din diferite motive, unii oameni nu au avut posibilitatea să își plătească impozitele la timp, iar majorările acumulate le-au îngreunat și mai mult situația. Astfel, persoanele fizice care își achită integral obligațiile fiscale principale restante până la 20 decembrie 2026 pot beneficia de scutirea majorărilor de întârziere, în condițiile hotărârii adoptate”, a transmis primarul Alexandru Iorga.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Târgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO

Publicat

pe

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a anunțat, astăzi – 9 noiembrie 2026, că nu se vor aplica amenzi și nici nu vor în majorate impozitele în cazul proprietarilor de apartamente care au închis balconul fără să obțină autorizație în acest sens. Edilul a vrut să pună capăt numeroaselor dispute apărute în spațiul public ca urmare a noilor acte normative care au fost adoptate.

„Trebuie făcută distincția între clădirile realizate fără respectarea regimului legal de autorizare şi cele edificate în mod legal, asupra cărora au fost efectuate ulterior anumite lucrări punctuale, precum închiderea balcoanelor. Aceste intervenții nu schimbă, prin ele însele, situația juridică a clădirii în ceea ce priveşte legalitatea edificării sale inițiale şi nu conduc la încadrarea întregii clădiri în categoria celor executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea acesteia”, a explicat primarul municipiului Târgoviște.

A mai punctat edilul și faptul că, în ceea e privește balcoanele închise în urmă cu mai mult de 3 ani, dreptul statului de a aplica amenzi s-a prescris. Totodată, legea adoptată anul acesta nu poate să se aplice pentru fapte din trecut.

„Închiderea balcoanelor sau logiilor la clădiri de locuit multietajate se consideră de importanță redusă, excepție făcând lucrările de extindere pe domeniul public a balcoanelor sau logiilor de la nivelul parterului. Proprietarii au dreptul de a solicita autorizație de regularizare pentru aceste lucrări de închidere a balcoanelor sau logiilor de importanță redusă oricând, fără limită de timp şi fără a fi condiționați de termenul tranzitoriu de 1 an. Primăria Municipiului Târgoviște vă stă la dispoziție pentru îndrumare, dar repetăm: fără taxe majorate, fără amenzi și fără măsuri abuzive”, a declarat edilul Daniel Cristian Stan.

VIDEO

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite