Dâmboviţa
Liberalii târgovişteni vor sancţiona derapajele puterii, indiferent câte ameninţări primesc!

PNL Târgovişte va continua să fie vocea acelor cetățeni nemulțumiți de starea economică și socială a orașului, indiferent câte jigniri li se vor aduce consilierilor locali liberali şi indiferent de ameninţările adresate preşedintelui organizaţiei. Este mesajul pe care-l transmite liderul Aurelian Cotinescu reprezentanţilor administraţiei publice, dar mai ales târgoviştenilor. În comunitățile cu pretenții de normalitate, politica se face doar în campania electorală, după alegeri se face administrație publică – mai spune Cotinescu.
„Cu precizarea că este apanajul, dar și obligația opozitiei politice de a semnala și, eventual, de a corecta unele derapaje ale puterii, în limita bunului simt și cu respectarea adevărului, considerăm de neînteles atacurile tot mai dese, care trădează o nervozitate crescândă din partea conducerii Primăriei. Acest fapt ne determină să spunem răspicat, fără echivoc, că politica liberală n-a făcut-o și n-o va face PSD, cu atât mai puțin, prin exponenții vremelnici de la Târgoviște
Este dreptul nostru de a ne exprima public, de a prezenta târgoviștenilor situația reală a orașului nostru, de a ne prezenta ideile și proiectele fără a depăsi limitele decenței în limbaj și obligatoriu prin oglindirea realității. În consecintă, PNL Târgovişte va continua să fie vocea acelor cetățeni nemulțumiți de starea economică și socială a orașului, care nu acceptă transformarea administrației publice locale într-o afacere de partid.
În ceea ce privește vinovații de degradarea limbajului politic la nivel local și autorii amenințărilor, vor trebui să conștientizeze că membrii tinerei echipe a PNL Târgoviște n-au deprins și nici nu vor accepta vreodată politica «ghioceilor».
Nu am pornit pe acest drum nici pentru câștiguri materiale și nici pentru a face blaturi. Adversarii noștri politici, vremelnic la putere, trebuie să înțeleagă și ca s-a dus vremea hrebenciucilor și cozmâncilor, care aproape că reușiseră să reinstaureze dictatura.
Societatea a evoluat, oamenii au alte așteptări și nu mai sunt dispuși să digere circul ieftin, cu mesajele presărate cu amenințări şi invective”.
Dâmboviţa
Vlădeni. S-a urcat la volan fără permis și s-a răsturnat în șanț

Accident rutier, aseară – 6 noiembrie 2026, în jurul orei 20:45, în afara localității Vlădeni, județul Dâmbovița. Polițiștii au stabilit că un tânăr, de 20 de ani, din comuna Vlădeni, în timp ce conducea un autoturism pe DC 25A, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
În urma accidentului, conducătorul auto a fost rănit, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Acesta nu a putut fi testat alcoolscopic, fiindu-i prelevate mostre biologice în vederea depistării consumului de alcool.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul a fost luat de la un bărbat, de 32 ani, din comuna Vlădeni, fără acordul acestuia.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință.
Dâmboviţa
O mașină a ars ca o torță pe strada Principală din Văcărești

O mașină a luat oc, în această dimineață, în jurul orei 07:45, pe strada Principală din comuna Văcărești, județul Dâmbovița și a ars ca o torță. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgoviște cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 6 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
Dâmboviţaacum 3 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ACTUALITATEacum 3 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
ACTUALITATEacum o săptămânăMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița
SOCIALacum 7 zileA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital


























