Dâmboviţa
„Vrem respect”, campanie de identificare a problemelor din comunităţile de romi!

La iniţiativa Partidei Romilor Pro Europa, se desfăşoară la nivel naţional campania „Vrem respect”, constând într-o suită de manifestări socio-culturală care au ca scop identificarea problemelor existente prin angajarea unor dialoguri între liderii asociaţiei şi cetăţenii romi despre nevoile lor, despre sănătate, educaţie, cultură, despre ceea ce trebuie făcut pentru sprijinirea grupurilor vulnerabile, prevenirea abandonului şcolar etc.
Tudorică Răducanu, preşedintele Partidei Romilor PRO Europa Dâmboviţa, a răspuns prompt acestei iniţiative deosebite, organizând un adevărat maraton al comunicării şi implicării în problematica colectivităţilor.
Timp de trei zile, conducerea filialei a zăbovit la Băleni, comună unde există una dintre cele mai mari comunităţi de romi din judeţ. Tudorică Răducanu, neobosit, calm, cu tact şi har dialogal, a bătut din poartă în poartă, a purtat convorbiri lungi cu familiile de romi, despre viaţa de zi cu zi, despre problemele cu care se confruntă. A oferit soluţii, idei şi, ce este mai important, a pledat pentru unitate, pentru o voinţă comună în ceea ce priveşte îndeplinirea tuturor dezideratelor sociale, economice, culturale şi educaţionale.

„Această campanie demarată de Asociaţia Partida Romilor Pro Europa, la iniţiativa liderului nostru – Nicolae Păun, este deosebit de importantă prin faptul că realizăm o comunicare directă, simplă, curată, sinceră, cu membrii comunităţilor noastre de romi. De la ei, aflăm problemele de care se lovesc zi de zi, ceea ce îşi doresc. Vedem, cum se zice, la firul ierbii, la ei acasă, care le sunt nevoile, lipsurile şi, împreună cu ei şi cu reprezentanţii autorităţilor, căutăm soluţii. Sunt multe de rezolvat. Probleme legate de alimentarea cu energie electrică, cu apă, gaze naturale, probleme de infrastructură rutieră locală, situaţii încurcate privind dreptul de proprietate, documente de identitate, asistenţă medicală, locuri de muncă”, ne-a declarat Tudorică Răducanu – preşedintele Partidei Romilor Pro Europa Dâmboviţa.
Tot în cadrul acestei campanii, derulate la Băleni sub egida „Trecut, prezent şi viitor”, au fost înscrişi în Partida Romilor Pro Europa 300 de membri. Totodată, a fost ales un consiliu director al organizaţiei din Băleni şi un preşedinte al filialei. Campania de la Băleni s-a încheiat cu un spectacol de dans şi muzică tradiţională ţigănească.
De menţionat că s-a decis ca Partida Romilor Pro Europa să participe la alegerile locale şi parlamentare de anul viitor cu candidaţi proprii în toate judeţele.
Dâmboviţa
Bărbat din Hunedoara, cercetat de polițiștii dâmbovițeni pentru furt calificat

Un bărbat de 38 de ani, din județul Hunedoara, și-a găsit de furat tocmai prin județul Dâmbovița. Din anchetă a reieșit că, în luna august 2026, individul a ajutat-o pe soția sa, o femeie de 35 de ani, să sustragă, din locuința unui bărbat, de 56 de ani, din municipiul Târgoviște, șase ceasuri și o stație de jocuri, prin asigurarea transportului acestor bunuri.
În ziua de 29 octombrie 2026, polițiștii de la Biroul Investigații Criminale, din cadrul IPJ Dâmbovița, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au efectuat o percheziție în județul Hunedoara, la domiciliul bărbatului cercetat pentru furt calificat, unde au fost descoperite bunurile sustrase.
Ieri – 30 octombrie, hunedoreanul a fost prezentat în fața instanței de judecată, care a hotărât să fie pus sub control judiciar pentru 60 de zile.
ACTUALITATE
Problemele securității cibernetice din energie, în dezbatere la Cluj Napoca. Universitatea Valahia din Târgoviște a fost reprezentată de conf. univ. Claudia Gilia

Conferențiarul universitar Claudia Gilia, președintele Senatului Universității Valahia din Târgoviște, s-a aflat zilele acestea la Cluj-Napoca, unde s-a desfășurat cea de-a patra ediție a Forumul de Securitate Cibernetică în Energie.
Întâlnirea, la care au fost prezenți peste 450 de participanți, reprezentanți ai unor componente ale autorităților centrale și europene, lideri ai unor companii energetice, experți în tehnologie și securitate cibernetică și reprezentanți ai mediului academic, a fost organizată de Distribuție Energie Electrică România (DEER). De precizat că această companie deservește peste patru milioane de utilizatori din 18 județe și gestionează o rețea de transport energie electrică de peste 200.000 de kilometri.
După cum a precizat conf. univ. Claudia Gilia, acest tip de dezbateri sunt binevenite într-un context marcat de intensificarea și sofisticarea atacurilor cibernetice, când protejarea infrastructurilor critice și consolidarea rezilienței sectorului energetic presupun o cooperare susținută între instituțiile publice, mediul economic și mediul universitar românesc. Forumul de la Cluj, a mai spus Claudia Gilia, a oferit un cadru valoros pentru acest dialog, reunind expertiză, experiențe și perspective asupra provocărilor actuale ale domeniului.

„Am avut onoarea de a reprezenta Universitatea „Valahia” din Târgoviște în cadrul Panelului 4 -„Universități și angajatori în era AI: cine pregătește specialiștii de mâine în cybersecurity?”, dedicat dialogului cu mediul universitar. În intervenția mea, am subliniat rolul universităților în dezvoltarea colaborării dintre mediul academic, operatorii energetici, companiile de tehnologie și instituțiile publice, prin conectarea educației și cercetării la nevoile concrete ale sectorului energetic.
Laboratoarele specializate, proiectele de cercetare aplicată, stagiile de practică și exercițiile de simulare contribuie la formarea unor competențe relevante pentru situații profesionale reale. Într-un domeniu în care transformările tehnologice sunt rapide, iar inteligența artificială generează atât oportunități, cât și noi vulnerabilități, pregătirea specialiștilor presupune integrarea cunoștințelor tehnice cu gândirea critică, responsabilitatea profesională și capacitatea de adaptare”, a precizat conferențiarul universitar Claudia Gilia.
A mai adăugat președinta Senatului Universității Valahia din Târgoviște că instituția de învățământ superior dâmbovițeană dezvoltă, în colaborare cu mediul antreprenorial, proiecte de cercetare, programe de internship și de masterat specializate.
„Prin aceste demersuri, ne asumăm responsabilitatea de a le oferi studenților competențe profesionale complexe și perspective reale de integrare și dezvoltare în carieră.
Participarea la forum a reprezentat, totodată, o oportunitate de consolidare a relațiilor cu alte universități și de dezvoltare a unor parteneriate cu mediul economic, orientate spre cercetare, inovare și formarea viitorilor specialiști”, a mai declarat președinta Senatului Universității Valahia din Târgoviște.
Claudia Gilia a adresat mulțumiri conducerii DEER pentru deschiderea către proiecte comune și pentru oportunitatea de a extinde colaborarea în domeniul pregătirii specialiștilor pentru sectorul energetic.
„Îi mulțumesc în mod deosebit doamnei director Mihaela Rodica Suciu pentru dialogul constructiv început la Târgoviște și continuat la Cluj, precum și pentru disponibilitatea de a construi împreună oportunități de formare și dezvoltare profesională pentru studenții noștri.Prin cooperare între universitate și mediul economic, transformăm cunoașterea în competențe și potențialul tinerilor în oportunități de carieră”, a transmis conferențiarul universitar Claudia Gilia.
ADMINISTRAŢIEacum o ziCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum o săptămânăCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum o săptămânăSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ADMINISTRAŢIEacum o ziConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ACTUALITATEacum 7 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
ADMINISTRAŢIEacum 3 zilePrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
ADMINISTRAŢIEacum o ziProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
Dâmboviţaacum 6 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea


























