Connect with us

ACTUALITATE

Atenţie! Schimbări majore pentru şoferi, începând cu 12 octombrie 2019

Publicat

pe

FOTO ARHIVĂ (Sursa: Monitorul de Cluj)

Sancţiuni mai dure, începând cu 12 octombrie 2019, pentru şoferii care scriu mesaje, transmit live, filmează sau vorbesc la telefon în timp ce se află la volan!

„Spre deosebire de cadrul legal anterior, care viza exclusiv folosirea telefonului mobil, prin noile reglementări a fost interzisă ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod atât a telefonului mobil, cât și a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, de către conducător, în timpul conducerii vehiculului aflat în mișcare”, se arată într-un comunicat remis de IPJ Călăraşi.

Nerespectarea acestei norme de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai constituie contravenție și este sancționată cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, de la 6 la 8 puncte-amendă (în prezent de la 870 de lei la 1.160 de lei), și cu aplicarea sancțiunii complementare de 4 puncte de penalizare.

În ceea ce privește nerespectarea normei de interdicție de către conducătorul vehiculului pentru care nu este prevăzută obligativitatea deținerii permisului de conducere, contravenția este sancționată cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, de la 6 la 8 puncte-amendă (în prezent de la 870 de lei la 1.160 de lei).

„Un alt aspect de noutate îl constituie sancționarea unei forme agravante de săvârșire a contravenției privind utilizarea telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai.

Astfel, ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai aflate în mișcare, a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, concomitent cu încălcarea unei reguli pentru circulația vehiculelor, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni, de la 4 la 5 puncte-amendă (de la 580 de lei, la 725 de lei), și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 30 de zile”, precizează IPJ Călăraşi.

Cu titlu de exemplu, intră sub incidența acestor sancțiuni, ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai aflate în mișcare, a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, concomitent cu:
– depășirea cu 10-20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic;
– circulația pe un sector de drum pe care accesul este interzis;
– nerespectarea obligației de a folosi luminile de întâlnire și pe timpul zilei ori a luminilor pentru circulația diurnă, pe autostrăzi, drumuri expres și pe drumuri naționale europene (E);
– depășirea cu 21-30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic;
– nerespectarea regulilor privind manevra de întoarcere, mersul înapoi, schimbarea benzii de circulație sau a direcției de mers, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;
– nepăstrarea unei distanțe corespunzătoare față de vehiculul care îl precedă, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;
– pătrunderea într-o intersecție atunci când circulația în interiorul acesteia este blocată;
– neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului, tractorului agricol sau forestier ori tramvaiului;
– nerespectarea regulilor privind depășirea;
– depășirea cu 31-40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic;
– circulația pe sens opus, cu excepția cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depășire;
– depășirea cu 41-50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic;
– neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roșii și/sau sonore sunt în funcțiune;
– depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Nu rata! Concursuri de sculptat dovleci, pe 31 octombrie 2026, în orașul Titu

Publicat

pe

Primarul de la Titu, Laurențiu Costache, îi invită pe locuitorii orașului să participe, sâmbătă – 31 octombrie 2026, începând cu ora 15:00, la Festivalul Dovleacului, eveniment care va fi organizat la Centrul Cultural, inaugurat luna trecută. Programul include muzică, jocuri, surprize și concursuri de sculptat dovleci.

„Dragi părinți și bunici, vă invit să veniți alături de cei mici și să ne bucurăm împreună de zâmbetele și creativitatea copiilor noștri! Am pregătit activități în special pentru copiii din clasele primare, dar îi așteptăm cu drag pe toți cei care vor să ni se alăture.

Mă bucur să văd că Centrul Cultural devine, pe zi ce trece, un loc în care copiii se întâlnesc, creează și leagă prietenii. Este un lucru pe care ni-l dorim cu toții: să avem o comunitate cât mai apropiată, în care să ne facem timp și pentru bucuria de a fi împreună”, este mesajul transmis de primarul orașului Titu – Laurențiu Costache.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Moș Crăciun a trecut, în turul său de pregătire, pe la Hotel Peștera Wellness & Spa din Bucegi

Publicat

pe

Moș Crăciun și Clopoțica au făcut, zilele trecute, o vizită în Stațiunea turistică Peștera – Padina din Munții Bucegi. Și unde era mai nimerit să se oprească decât la Hotel Peștera Wellness & Spa?

Deplasarea a fost una de lucru, premergătoare Sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou. Moșul se antrenează intens pentru maratonul pe care o să-l facă peste două luni cu întregul său alai și a promis că va ține permanent legătura cu partenerii de la Peștera Wellness & Spa și cu oaspeții lor, în special cei mai mici, prin video.

Moș Crăciun și Clopoțica le-a mulțumit minunatelor gazde: patronii hotelului, Dana și Valentin Calcan, managerului Oana Voicu și întregii familii care își desfășoară activitatea la Peștera Wellness & Spa din Bucegi, singurul hotel de cinci stele din județul Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite