Conectați-vă cu noi

Dâmboviţa

Accident la Schela Mare. Au scăpat ca prin urechile acului!

Publicat

pe

Sursa foto: ISU Dâmboviţa

Două persoane, şofer şi pasager, au văzut moartea cu ochii în urma unui accident de circulaţie petrecut la Schela Mare, municipiul Moreni. Se pare că nedoritul eveniment s-a produs din cauza vitezei excesive.

Din fericire, cei doi ocupanţi ai maşinii răsturnate în afara părţii carosabile au suferit leziuni minore.

ACTUALITATE

A fi recunoscător este întotdeauna o necesitate și un alt mod de a mulțumi lui Dumnezeu

Publicat

pe

Au trecut 16 ani de când vicarul eparhial Ionuț Ghibanu slujește Sfânta Biserică creștin ortodoxă, 16 ani de muncă neîntreruptă în sprijinul comunităților locale, al celor care au nevoie de cuvântul lui Dumnezeu, de sfaturi, de ocrotire, de mângâiere sufletească, de încredere și speranță. Într-un text pe care îl publică astăzi, preotul Ionuț Ghibanu mulțumește lui Dumnezeu pentru această supremă chemare, dar şi celor prin care a lucrat dorința Divinității.

„A fi recunoscător este întotdeauna o necesitate și un alt mod de a mulțumi lui Dumnezeu, Care lucrează prin oameni și își manifestă bunăvoința Sa. Acum 16 ani, a binevoit Dumnezeu să mă cheme să-L slujesc, în rândul clericilor, prin bunăvoința și înțelepciunea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, cel care mi-a călăuzit pașii spre înțelegerea tainelor acestei vieți, a slujirii oamenilor și a bunei vestiri a Dătătorului a tot binele!

Bunul Dumnezeu a lucrat, cu Atotînțelepciunea Sa și la vremea potrivită, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon m-a hirotonit diacon, mai întâi, iar mai apoi, preot. Au trecut, iată, 16 ani de la acel înălțător și magnific moment când mi-am împlinit vocația.

Rămâne și astăzi minunarea înaintea misterului divin la fel de pătrunzătoare, cum de altfel crește mereu recunoștința către Bunul Ierarh care a recunoscut în mine chemarea spre cele înalte, mi-a acordat nețărmurit încredere, bunăvoință, ajutor și cu generoasă disponibilitate mi-a împărtășit din fabuloasa sa înțelepciune și cunoaștere!

Pentru toate acestea și pentru multe bune altele îi mulțumesc cu filială recunoștință, asigurându-l de respectul, prețuirea și atașamentul meu. Acum și aici, precum și mereu! Mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate și pentru providențiala îndrumare și de neînlocuitul ajutor venit prin Ierarhul Său-Nifon, Arhiepiscop și Mitropolit al Târgoviștei”, a scris vicarul eparhial Ionuț Ghibanu pe pagina sa de Facebook.

Citește în continuare

ACTUALITATE

Tradiţii şi obiceiuri de toamnă la „Ziua Recoltei” de la Săcuieni. FOTO

Publicat

pe

Sorin Vasile Ioniţă, primarul de la Gura Ocniţei, i-a obişnuit deja pe locuitorii comunei cu organizarea unor evenimente socio-cultural-artistice inedite, cu acţiuni care să-i reunească cu mic cu mare, măcar de câteva ori pe an, pe oamenii din toate satele componente, să le deschidă pofta de a urmări şi participa la reînnodarea tradiţiilor, la retrezirea obiceiurilor străbune, la comunicare deschisă.

Experimentele culturale de la Gura Ocniţei au prins rădăcini, au devenit indispensabile, ca şi aerul. Ca să se ajungă aici, alături de edilul comunei, au lucrat, cot la cot, funcţionarii primărei, bibliotecarii, directorul căminului cultural, cadrele didactice, copiii şi adolescenţii.

La Gura Ocniţei, se face administraţie performantă, se implementează proiecte de succes şi mai este timp şi pentru cultură. Aproape că nu a rămas anotimp, neîmbrăcat în haine de sărbătoare. Totul a pornit de la întâmplare, de la jocul firesc al întrupării noului şi s-a ajuns la perenitate, la continuitate şi excelenţă.

Edilii nu puteau trece cu vederea nici octombrie cel prosper, luna când se adună roadele în hambare, când gospodarii răsuflă uşuraţi, mulţumiţi de recolta de peste an. Şi aşa s-a conturat „Ziua Recoltei” la Săcuieni. Manifestarea a fost organizată pe terenul de sport de la marginea aşezării, aproape de zăvoiul Ialomiţei.

Sute de localnici, dar şi oameni sosiţi din comunele învecinate, au venit la sărbătoare pentru a bea must obţinut la faţa locului din struguri proaspăt culeşi şi oferit gratis tuturor participanţilor, pentru a gusta tradiţionalii mici, dar şi pentru a admira expoziţia cu produse agricole specifice zonei.

Cei prezenţi au avut ocazia unică de a cumpăra la preţuri super reduse murături, gemuri şi dulceţuri preparate ecologic şi frumos prezentate de copiii şcolilor din localitate. Un model inedit de aprofundare a unor îndeletniciri tradiţionale, de transmitere a unor reţete culinare care, nevalorificate, se pot pierde.

Primarul Sorin Ioniţă a stat tot timpul printre oameni, a dialogat cu ei despre problemele curente ala obştei, i-a însufleţit şi încurajat pe micii artişti care au susţinut un spectacol extraordinar pe scena amenajată la „Ziua Recoltei”. Amfitrionul acestei zile de sărbătorire a hărniciei de la Săcuieni a fost neobositul omul de cultură Victor Mihalache.

Ca să nu se ajungă la nicio umbră infimă de monononie, organizatorii i-au capacitat şi invitat pe participanţi să se prindă la diferite concursuri a căror miză a fost buna dispoziţie. Şi pentru ca ziua să fie încununantă cu succes, spre seară, întreaga suflare a putut urmări, cu emoţie, un recital susţinut de renumitul grup folcloric „Nemuritorii”.

„A fost ca o zi de poveste. O zi de toamnă caldă, liniştită, în care ne-am adunat cu toţii şi am desluşit tainele bunei înţelegeri, ale socializării, ale tradiţiilor şi obiceiurilor noastre de toamnă, când, în pasul firesc al timpului, omul îşi pregăteşte cămările pentru iarna ce o să vină, îşi trece în revistă cu bucurie agoniseala de peste an. Şi cum poţi cinsti cum se cuvine munca, truda gospodarului, dacă nu printr-un astfel de eveniment, unde elementele de bază au fost fructele, legumele, murăturile pregătite de copiii noştri îndrumaţi de dascălii lor şi mustul, ca emblemă sigură a toamnei? Tot acest spectacol a fost întregit de tinerele noastre vlăstare prin maratonul de folclor autentic consumat pe scenă”, ne-a declarat Sorin Vasile Ioniţă – primarul comunei Gura Ocniţei.

Citește în continuare

PUBLICITATE ELECTORALĂ

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Servicii Web Florin Web