ADMINISTRAŢIE
Piaţa Tricolorului din Târgovişte va fi gata în primăvară. Lucrările sunt în grafic

Primarul municipiului Târgovişte, Daniel Cristian Stan, a efectuat astăzi, 15 octombrie, împreună cu ceilalţi membrii ai executivului local, o vizită de lucru pe şantierul de reabilitare şi modernizare a celei mai importante pieţe publice a oraşului – Piaţa Tricolorului (Platoul Prefecturii). Lucrările sunt în grafic, astfel că edilul are convingerea că, dacă vremea nu va pune probleme majore, se va putea monta şi pavajul din granit până la finalul acestui an.
„S-au realizat deja instalaţiile electrice şi de alimentare cu apă, dar şi canalizările şi rigolele. La acest moment, se toarnă stratul suport. După finalizarea acestei etape, se va turna şapa de egalizare şi apoi se va proceda la montarea granitului. Piaţa Tricolorului va fi gata în primăvara anului viitor.

Discutăm de 9.000 mp, ca şi suprafaţă asupra căreia se intervine. Discutăm de spaţii verzi, care vor fi realizate. Discutăm de fântâni arteziene, iluminat public şi aşa mai departe. Discutăm, practic, de o întreagă intervenţie, de natură să schimbe radical această zonă din municipiul Târgovişte”, a precizat primarul Daniel Cristian Stan.
A mai spus edilul că administraţia publică locală are în derulare în prezent şi licitaţiile pentru desemnarea constructorilor care se vor ocupa de proiectele care vizează reabilitarea şi modernizarea Parcului Mitropoliei şi a Pieţei Revoluţiei (scuarul pietonal dintre Casa Sindicatelor şi Primăria Târgovişte). Lucrările se preconizează să demareze în primăvara anului 2020.

ADMINISTRAŢIE
Primăria Târgoviște acordă ajutoare financiare și despăgubiri persoanelor afectate de vijelie. Detalii aici!

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a organizat astăzi, 30 iunie 2026, o conferință de presă, pentru a prezenta opiniei publice situația pagubelor înregistrate după furtuna de ieri după-amiază, precum și măsurile luate de urgență. A punctat edilul că orașul s-a confruntat cu unul dintre cele mai grave fenomene meteo care au afectat municipiul Târgoviște.
„În ultimele peste 20 de ore au fost efectuate aproximativ 220 de intervenții pentru degajarea căilor de circulație, îndepărtarea copacilor și a acoperișurilor căzute, precum și pentru remedierea problemelor la iluminatul public. Colegii mei sunt în continuare pe teren și sperăm să normalizăm situația cât mai repede.
Pentru persoanele afectate de vijelie, Primăria Târgoviște va acorda sprijin financiar din fondul de rezervă. Cei afectați se vor putea adresa Direcției de Asistență Socială.
Proprietarii autoturismelor avariate de copaci căzuți pe domeniul public sunt așteptați la Direcția de Administrare a Patrimoniului Public și Privat pentru depunerea documentelor necesare. După inventarierea tuturor situațiilor, vom aloca fondurile necesare și vom încerca să sprijinim toate persoanele care se încadrează în condițiile legale”, a declarat primarul Daniel Cristian Stan.
SPRIJIN FINANCIAR PENTRU PROPRIETARII DIN BLOCURILE CU ACOPERIȘURI AFECTATE
Persoanele vulnerabile care locuiesc în blocuri ale căror acoperișuri au fost distruse de vijelie pot beneficia, în condițiile legii, de sprijin financiar acordat prin Direcția de Asistență Socială, pentru acoperirea cheltuielilor de reparații.
Direcția de Asistență Socială Târgoviște!
Telefon: 0729 031 004
Bd. Unirii nr. 26
Program: luni–vineri, între orele 08:00–16:00!
DESPĂGUBIRI PENTRU PROPRIETARII AUTOVEHICULELOR AVARIATE PE DOMENIUL PUBLIC
Se pot solicita despăgubiri pentru autovehiculele avariate pe domeniul public de arbori, arbuști, copaci sau crengi rupte ori căzute în urma furtunii.
Pentru informații privind procedura, persoanele afectate se pot adresa Direcției de Administrare a Patrimoniului Public și Privat:
Telefon: 0767 221 302.
Secretariat: 0374 494 893
Strada Revoluției, Târgoviște
Program: luni–vineri, între orele 08:00–16:00
ADMINISTRAŢIE
Infrastructura turistică din Pucioasa, modernizată cu fonduri europene

Un proiect de excelență promovat și susținut de primarul Constantin Ana a vizat „Dezvoltarea infrastructurii turistice în stațiunea balneoclimatică orașul Pucioasa”, o investiție cofinanțată prin Programul Operațional Regional 2014-2020, menită să sporească gradul de atractivitate al stațiunii balneare Pucioasa.
Proiectul a avut ca elemente de bază mobilitatea, spațiile verzi și agrementul. Peste 6 kilometri de drumuri au fost modernizate, respectiv străzile Avram Iancu și Aleea Ardealului; Bulevardul Gării și Strada Libertății; Străzile 1 Decembrie, Stadionului, Dacia, Moțăieni și Carierii. De asemenea au fost refăcute trotuarele și sistemele de preluare a apelor pluviale. Grădina Gării – 2.569 mp și Grădina Stadionului – 4.527 mp, două perimetre de relaxare importante, au fost complet reamenajate.
Pentru a da culoare și o notă optimistă orașului stațiune a fost achiziționat și un trenuleț turistic cu 40 de locuri. Doritorii de plimbare prin oraș și împrejurimi pot admira acum, din mers, stațiunea.
ACTUALITATEacum 6 zileCompania de Apă Târgoviște Dâmbovița, anunț important pentru asociațiile de proprietari
ACTUALITATEacum o ziFurtuna a făcut prăpăd în municipiul Târgoviște. FOTO – VIDEO
Dâmboviţaacum 6 zileAccident rutier mortal în comuna Moțăieni
ACTUALITATEacum 5 zileNu rata! Parada ambarcațiunilor, un spectacol unic pe Dunăre, între Giurgiu și Ruse!
ACTUALITATEacum 7 zileCristina Sima revine la conducerea Casei de Sănătate Dâmbovița
Dâmboviţaacum 2 zileTânăr din Mogoșani, arestat preventiv pentru viol
ACTUALITATEacum 5 zileNemulțumire la Lungulețu. Două treceri de pietoni pentru 5 km de drum la patru benzi, cu parapeți despărțitori!
ADMINISTRAŢIEacum 4 zilePrimăria Răzvad a inaugurat un centru de recuperare pentru persoanele vârstnice, primul în mediul rural din județul Dâmbovița. VIDEO























