ALEGERI
Legea privind alegerea primarilor în două tururi a fost respinsă în Senat

Primarii pot răsufla uşuraţi. Legea care prevedea revenirea la alegeri locale în două tururi de scrutin a fost respinsă în Senat, miercuri – 16 octombrie. Au fost 47 de voturi împotrivă şi 33 pentru, în condiţiile în care aproape 40% dintre senatorii PNL au lipsit de la vot – se arată într-un comunicat de presă remis de Alianţa USR PLUS Dâmboviţa.
„Acest vot arată că nicio măsură de reformă nu poate trece prin acest Parlament. Arată că orice guvern PNL minoritar va fi prizonierul PSD și al jocurilor de interese făcute de PSD. Arată de ce avem atât de mare nevoie de alegeri anticipate.
Acesta va fi viitorul unei guvernări minoritare PNL. O guvernare slabă, fără susținere reală, care va fi nevoită să cedeze tot timpul șantajului partidelor pesediste pentru a-și putea trece și cel mai mic proiect de lege. Nici vorbă de reforme, nici vorbă de stabilitate.
Am dat jos guvernul Dăncilă, dar din cauza grabei cu care președintele Iohannis și PNL se aruncă la guvernare, ne vom trezi, la fel ca în 2016, că după un an de zile PSD se va întoarce pe cai mari la Palatul Victoria. Dacă vrem cu adevărat să scăpăm țara de PSD, atunci trebuie să avem curajul să facem anticipate acum”.
ALEGERI
Senator Titus Corlățean: Dumnezeu să binecuvânteze România. Și, măcar, să ne ferească de ce e mai rău!

Senatorul Titus Corlățean, aflat într-o vizită de lucru la Riga, în Letonia, unde a participat la reuniunea Comisiei de monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, a profitat de această călătorie diplomatică pentru a-și exercita și dreptul de vot în turul doi al alegerilor prezidențiale. Parlamentarul român a votat la secția deschisă în cadrul Consulatului României din Riga.
„Le sugerez celor care, fie din curiozitate, fie dintr-un exces de zel, din ambele tabere, ar fi tentați să mă întrebe sau să mă „someze” să spun public ce și cum… să nu se obosească. Nu doar că ar fi ilegal, dar sunt suficient de matur, după peste 31 de ani în slujba Patriei române, în momente esențiale pentru România, când, sincer, nu prea v-am văzut pe mulți dintre cei angrenați politic astăzi, care le dați altora lecții de conștiință și moralitate, cu alte cuvinte, n-ați făcut nimic, ca să-mi pot face propria evaluare și să disting răul cel mai mic.
Așa că, pur și simplu, vă invit la vot. Dați legitimitate populară viitorului Președinte al României și puneți pe umerii săi uriașa povară a responsabilității. Eu, personal, după „succesul” votului românilor din ciclurile anterioare, voturi care ne-au dat 10 ani de Băsescu și alți 10 de Iohannis, nu mai am așteptări. Dumnezeu să binecuvânteze România. Și, măcar, să ne ferească de ce e mai rău”, a scris,pe pagina sa de Facebook, președintele Comisiei de Politică Externă din cadrul Senatului României.
ALEGERI
Federația Asociațiilor de români din Europa cere oprirea campaniei electorale!

Daniel Tecu, președintele Federației Asociațiilor de Români din Europa (FADERE) solicită Guvernului României, recte, președintelui Autorității Electorale Permanente, oprirea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale și pe perioada în care în Diaspora a început procesul de vot.
Spune Daniel Tecu că, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1 din ianuarie 2025, s-a modificat ora de închidere a secțiilor de votare din străinătate, stabilindu-se ora 21:00, ora României, indiferent de fusul orar al țării respective. Motivarea explicită a acestei modificări a fost evitarea desfășurării campaniei electorale în timp ce procesul de votare este încă în curs în anumite zone ale diasporei.
„În concordanță cu acest raționament, considerăm imperios necesară extinderea principiului opririi campaniei electorale pe întreg teritoriul României odată cu începerea votului în prima locație din diaspora, respectiv Noua Zeelandă. Procesul de votare în Noua Zeelandă demarează joi seara, la ora 22:00, ora României.
Atunci când Guvernul României a adoptat Ordonanța de Urgență nr. 1/2025, cetățenii români din diaspora au manifestat înțelegere față de necesitatea de a nu influența votul prin continuarea campaniei electorale în timpul votării în străinătate. În acest sens, nu percepem nici o distincție obiectivă care să justifice un tratament diferențiat între votul exprimat de românii din Los Angeles și cel al românilor din Noua Zeelandă.
Continuarea campaniei electorale în România în timp ce cetățenii români din diaspora își exercită dreptul constituțional de a vota constituie, în opinia noastră, o formă de discriminare și subminează principiul egalității votului. Expunerea continuă la mesajele electorale pe teritoriul național poate influența percepția și decizia de vot a cetățenilor din diaspora care votează ulterior.
În considerarea celor expuse, solicităm imperativ Autorității Electorale Permanente și Biroului Electoral Central să dispună măsurile necesare pentru oprirea oricărei forme de campanie electorală pe teritoriul României începând cu momentul deschiderii primei secții de votare în diaspora (Noua Zeelandă), până la închiderea ultimei secții de votare din străinătate. Această măsură ar asigura un proces electoral echitabil și ar respecta spiritul Ordonanței de Urgență nr. 1/2025″, se precizează într-un comunicat transmis de Daniel Tecu – președinte Federația Asociațiilor de Români din Europa.
-
ACTUALITATEacum o săptămână
Hotelul Dâmbovița din Târgoviște a fost vândut
-
ACTUALITATEacum 3 zile
Profesorul arestat pentru viol este de la Școala Coresi Târgoviște. Vezi ce spune conducerea unității de învățământ!
-
Dâmboviţaacum 4 zile
Accident rutier în Priseaca. Sunt implicate trei mașini
-
Dâmboviţaacum 3 zile
Târgoviște: Profesor de sport și antrenor de volei, arestat pentru viol
-
ACTUALITATEacum 2 zile
Caz de botulism înregistrat în județul Dâmbovița, după consumul de conserve preparate în propria gospodărie
-
ACTUALITATEacum 2 zile
Noi amănunte în cazul femeii diagnosticate cu botulism
-
Dâmboviţaacum o săptămână
Strigăt de ajutor. O tânără de 18 ani lovită de o boală cruntă are nevoie de sprijinul nostru!
-
ACTUALITATEacum o săptămână
Băiețel de 6 ani, rătăcit la ceas de seară în Târgoviște. A fost găsit de un jandarm care mergea acasă