ALEGERI
Ce fel de preşedinte ar fi Theodor Paleologu, candidatul PMP?

Theodor Paleologu, candidatul PMP pentru Preşedinţia României, spune că, spre deosebire de preşedintele Klaus Iohannis, va fi un partener loial, un preşedinte care va vorbi despre lucrurile cu adevărat importante, despre lucrurile fundamentale. Afirmă Paleologu că nu va avea probleme în a colabora cu toate partidele, şi cu cele de pe partea dreaptă, şi cu cele de pe partea stângă a politicii. Ar aprecia şi ar pune în practică ideile bune de la fiecare formaţiune în parte.
„Pot colabora şi cu PSD, dar nu cu un PSD acaparat de un grup infracţional. PSD, în faza actuală, este nefrecventabil. Este nevoie de un cordon sanitar în jurul PSD, însă asta este şi şansa, pentru stânga democratică din România, să renască.
Sunt şi oameni buni în PSD, dar nu scot capul în momentul de faţă. Au fost daţi la o parte. Dragnea a avut o politică de cadre îngrozitoare şi sunt oameni din PSD care mi-au spus cum au fost daţi la o parte toţi cei care se pricepeau la ceva sau care aveau un minim de decenţă şi de bun simţ. PSD s-a degradat în mod constant. Niciodată PSD nu a avut un candidat atât de slab şi de nepregătit pentru Preşedinţia României.
În legea partidelor politice, este un articol care vorbeşte despre eventuala dizolvare a unui partid de către instanţă. Mie mi se pare că, la anumite capitole, PSD a depăşit orice limită şi cade sub incidenţa legii. Din acest motiv, cred că membrii oneşti ai PSD ar trebui să-şi dea seama că trebuie corectate abuzurile şi derivele din ultima vreme, dacă vor ca partidul lor să aibă un viitor în România. Altminteri, doamna Dăncilă îl duce direct în zid. Doamna Dăncilă este groparul PSD.
Din punctul acesta de vedere, sigur că preşedintele Iohannis şi-a făcut un calcul corect pentru el. Şi anume, numind-o pe doamna Dăncilă premier, s-a gândit că, în felul ăsta, îngroapă PSD şi îşi asigură sieşi realegerea. Numai că îngroapă şi România odată cu PSD”, a declarat Theodor Paleologu în emisiunea Eu contez, eu votez.
ALEGERI
Gura Ocniței votează pentru dezvoltare. Votează Liviu Vasilescu (PSD)

Material realizat de SC Incomod Media SRL, la comanda PSD Dâmbovița.
CMF: 51250001
Astăzi – 26 aprilie 2025, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, s-a aflat în comuna Gura Ocniței, împreună cu europarlamentarul PSD Victor Negrescu – vicepreședintele Parlamentului European. Vizita s-a înscris în campania de susținere a candidatului PSD pentru funcția de primar al comunei, Liviu Vasilescu.
Europarlamentarul Victor Negrescu și președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, însoțiți de Liviu Vasilescu, de consilieri locali și județeni, de primari din localitățile vecine și de zeci de susținători, au pornit pe străzile comunei, au discutat cu cetățenii, le-au ascultat păsurile și solicitările cu privire la ceea ce trebuie întreprins în următorii ani pentru binele comunității și, evident, i-au îndemnat ca, în data de 4 mai, să îl voteze pe actualul viceprimar cu atribuții de primar Liviu Vasilescu.
Tânărul edil a dovedit, în aceste câteva luni de când se află în fruntea administrației publice locale de la Gura Ocniței, că întrunește absolut toate calitățile necesare unui edil. Este iubitor de oameni și de comunitate și hotărât să lupte pentru dezvoltarea socio-edilitară a localității Gura Ocniței.
„M-a bucurat să văd cât de mult îl susțin localnicii pe Liviu, știind că vor avea un primar cu adevărat implicat și atent la nevoile lor. Sunt convins că, după alegerile din 4 mai, Liviu Vasilescu va duce la capăt toate proiectele aflate acum în diferite stadii de implementare și va porni altele noi. Liviu Vasilescu va fi prezent zi de zi în viața comunei. Gura Ocniței merită un astfel de primar și votează pentru Liviu Vasilescu”, este mesajul transmis de președintele PSD Dâmbovița – Corneliu Ștefan.
ALEGERI
George Simion: Candidez pentru a asigura revenirea la democrație! La nivel internațional, nu mai suntem considerați a fi o democrație, ci un regim hibrid

Revenirea la democrație, reformă administrativă, susținerea tinerei generații și mai mult respect pentru români! Sunt doar câteva dintre prioritățile despre care George Simion, candidatul suveranist la alegerile prezidențiale, a vorbit în cadrul dezbaterii organizate de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Potrivit acestuia, imaginea României în plan internațional s-a degradat în ultimul an, pe fondul anulării alegerilor prezidențiale.
„Trăim o perioadă extraordinară, avem de-a face cu crize suprapuse și, din acest punct de vedere, eu candidez pentru a asigura revenirea la democrație, revenirea la voința liber exprimată de către cetățenii români, care, în opinia mea și a unui majorități din societatea românească au fost privați de dreptul de alege. Avem crize suprapuse. Criza constituțională, criza demografică internă, ne-a dus la un rating de țară conform agențiilor internaționale de BBB minus din punct de vedere economic. În indexul democrației, la nivel internațional, nu mai suntem considerați a fi o democrație, ci un regim hibrid. Relațiile cu principalul nostru partener strategic și cu cea mai puternică țară din lume, Statele Unite ale Americii, sunt în cel mai complicat, cel mai dificil punct din ultimii 30 de ani. Avem de lucrat cu toții, indiferent de locurile unde suntem, pentru a reface prestigiul internațional al țării, pentru a reface relațiile cu Statele Unite și pentru a recâștiga încrederea cetățenilor români în democrație”, a declarat George Simion, în fața studenților și profesorilor prezenți la dezbatere.
Candidatul suveranist la alegerile prezidențiale a afirmat că nu își dorește ieșirea din UE și NATO, însă ar vrea un tratament egal și respect pentru români.
„George Simion și Alianța pentru Unirea Românilor nu vor ca România să părăsească Uniunea Europeană sau NATO. Din contră, eu cred că trebuie să întărim alianțele din care facem parte. Eu văd Uniunea Europeană la fel cum au văzut-o și părinții fondatori ca un spațiu economic comun. (…) Europenismul nostru este dat și de istorie, și de poziția geografică, și desigur de apartenența la un set de valori comune. Asta nu înseamnă că trebuie să transformăm proiectul comun european și trebuie să transformăm Uniunea Europeană într-un suprastat federal. Noi nu vedem mutarea deciziilor la Bruxelles, ci le vrem în cele 27 de state suverane ale Uniunii Europene”, a afirmat Simion, în cadrul dezbaterii.
Din punct de vedere legislativ, George Simion susține că își va asuma rolul de mediator pentru ca partidele aflate la putere să vină cu o reformă administrativă, pentru ca statul să devină mai suplu și eficient. În opinia sa, România are mult prea puțini profesori și medici, în timp de numărul angajaților pe pile în administrația publică a crescut semnificativ.
„Avem mult prea mulți angajați în sectorul public și aici nu mă refer la profesori, nu mă refer la polițiști, nu mă refer în niciun caz la militari sau la cadre medicale, mă refer la administrația publică, locală și centrală, care este înțesată, din păcate, cu membrii, care nu fac decât să îngreuneze funcționarea normală a instituțiilor statului român și care îngreunează românilor care în momentul în care apelează la o instituție a statului, efectiv trec printr-un coșmar. (…) Funcționarii capabili și în alții funcționari, profesioniștii din administrația locală și centrală, sunt blocați”, a afirmat candidatul la prezidențiale.
Un alt obiectiv declarat a fost sprijinirea tinerilor, inclusiv prin accesul mai ușor la locuințe. De asemenea, Simion a pus accent pe necesitatea unei finanțări corespunzătoare a sistemului de învățământ: „Toate discuțiile despre sistemul de învățământ trebuie să înceapă de la subfinanțarea cronică, atât timp cât avem 2,1% din PIB alocați spre acest sector, când media europeană este de 4,7%.”
George Simion a fost primul candidat care a acceptat participarea la dezbaterile individuale organizate de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj.
-
Dâmboviţaacum 3 zile
Târgoviște: Accident rutier în zona sensului giratoriu de la ieșirea spre Ulmi. Un TIR a intrat în gardul unui imobil
-
Argeșacum 7 zile
Adolescentă de 15 ani a decedat după ce a căzut de pe o trotinetă electrică
-
SOCIALacum 3 zile
Șofer nevinovat a murit într-un accident rutier provocat de un tânăr de 22 de ani
-
POLITICacum 3 zile
Alexandra Mădălina Savin face alianță cu cetățenii orașului Bușteni
-
Dâmboviţaacum o săptămână
Un bărbat de 35 de ani a decedat într-un accident în Pitaru, comuna Potlogi
-
Argeșacum o săptămână
Incendiul de pădure de la Cetățeni s-a extins. 150 de oameni sunt mobilizați la fața locului
-
ACTUALITATEacum 7 ore
Dr. Horațiu Remus Moldovan este noul șef al Casei Naționale de Sănătate
-
ADMINISTRAŢIEacum 5 zile
Ion Cursureanu, primar Hulubești: Fără infrastructură nu avem cum să vorbim de confort și dezvoltare