Connect with us

ALEGERI

Iohannis, la Târgovişte: Împreună vom pune România pe picioare. La treabă!

Publicat

pe

Liberalii dâmboviţeni pot fi mulţumiţi. Au mai repurtat o victorie de imgine prin sosirea la Târgovişte a preşedintelui României, Klaus Iohannis – candidatul PNL pentru funcţia supremă în stat.

După scurta vizită întreprinsă la Găeşti, unde şeful statului s-a întreţinut cu locuitorii acestei urbe în zona centrală a oraşului, a urmat, la Târgovişte, în sala Casei de Cultură a Sindicatelor, mitingul elecoral, la care au participat circa 800 de oameni, membri PNL şi simpatizanţi ai lui Klaus Iohannis.

Preşedintele României a fost însoţit de liderul PNL Ludovic Orban, primul ministru desemnat, de prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan, de secretarul general al PNL Robert Sighiartău, de senatori, deputaţi şi europarlamentari ai Partidului Naţional Liberal.

Regia şi scenariul acestei întâlniri electorale au fost realizate profesionist, cu ilustraţie muzicală potrivită, vibrantă, cu imagini sugestive şi prezentate după reguli ale logicii electorale. Amfitrionul acestei întâlniri electorale a fost Virgil Guran – preşedintele PNL Dâmboviţa.

Dâmboviţa va deveni liberală

„Este prima dată în Dâmboviţa când trebuie să oprim oamenii să intre în sală, fiindcă nu mai sunt locuri. Avem două soluţii. Ori mai veniţi pe la noi, domnule preşedinte Klaus Iohannis, ori, domnule prim-ministru Ludovic Orban, ne alocaţi bani să construim o sală mai mare.

Promitem că vom face tot ce ţine de noi pentru ca PNL să câştige alegerile în judeţul dâmboviţa. Este un judeţ greu, în care, mai nou, s-a intrat cu parolă, dar noi am spart parola. Ne batem cu baroni PSD care au impresia că sunt stăpânii judeţului, ne batem cu oameni care au reuşit să cumpere cetăţenii şi au făcut tot ce au vrut.

Suntem într-un judeţ care a avut mulţi miniştri de la PSD, dar care nu au făcut nimic. Dâmboviţa este între ultimele judeţe din ţară ca nivel de trai. Suntem mândri că avem un astfel de candidat la Preşedinţie. Suntem mândri că avem un astfel de premier desemnat. Suntem mândri că suntem PNL. Succesul dumneavoastră este şi al nostru. Dâmboviţa va deveni liberală”, a spus Virgil Guran.

Discursurile politicienilor au fost concise, penetrante, alcătuite din mesaje vibrante, care să stimuleze emoţia, starea de unitate şi mobilizare. Nu au existat în textele expuse de vorbitori jigniri, vulgarităţi, trivialităţi şi alte elemente care, nu de puţine ori, sunt folosite de unii politicieni în discursurile lor. A fost criticat vehement PSD, principalul adversar al liberalilor, dar decent şi fără atacuri la persoană, convingător, cu exemple din realitatea imediată.

PNL trebuie să adune speranţele

Secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, a spus că scorul bun obţinut de PNL Dâmboviţa la alegerile europarlamentare din luna mai arată clar că organizaţia este pe drumul cel bun. De asemenea, şi-a arătat convingerea că Guvernul Ludovic Orban va fi învestit în data de 4 noiembrie şi a punctat că va urma un an cât cei 30 care au trecut de la Revoluţia din Decembrie 89 şi cât viitorii 30 de ani. Va fi un an în care PNL trebuie să adune speranţele risipite şi pe românii plecaţi de acasă.

A urmat la cuvânt Alina Gorghiu – vicepreşedinte al Senatului României şi fost preşedinte al PNL, care i-a îndemnat pe liberalii din Dâmboviţa să facă totul pentru a depăşi recordul pe care partidul l-a înregistrat în 2014, când a reuşit să dea ţării primul preşedinte liberal. Asta înseamnă, a spus Alina Gorghiu, un nou mandat pentru Klaus Iohannis, care este susţinut de milioane de români ce îşi doresc o Românie normală.

Discursul europarlamentarului Rareş Bogdan, prim-vicepreşedinte PNL, a fost incisiv, în stilul cu care ne-a obişnuit ca realizator TV.

„Dâmboviţa este unul dintre cele mai grele judeţe. Vă felicit pentru modul în care aţi rezistat în faţa tăvălugului roşu care a vrut să pună mâna pe România. Sunt câteva judeţe în ţară care trebuie eliberate. Vă rog, înainte de orice, să vă concentraţi pe această bătălie electorală şi să mergeţi la vot. Vom câştiga alegerile prezidenţiale, apoi pe cele locale şi pe cele parlamentare şi, dacă bunul Dumnezeu vrea, şi anticipatele. Nici un lider român, în ultimii 30 de ani, nu a fost primit şi ascultat ca preşedintele Klaus Iohannis”.

Vă cer ca, în 2019, să câştigăm alegerile din primul tur

Preşedintele PNL Ludovic Orban a mărturisit că se simte în judeţul Dâmboviţa ca acasă, chiar dacă nu este născut aici. A condus însă organizaţia PNL Dâmboviţa de două ori, în perioade dificile, şi cunoaşte absolut toate localităţile şi problemele judeţului.

„Puteţi să-l consideraţi pe viitorul premier al României ca venind din partea PNL Dâmboviţa”, a spus Orban, care a punctat, totodată, că aproape toate investiţiile importante din judeţul Dâmboviţa au fost legate de PNL şi a exemplificat cu DN 72, Găeşti-Târgovişte Ploieşti, şi cu investiţia Arctic de la Ulmi.

„Când se mai laudă PSD-iştii cu marea investiţie de la Ulmi, să le aduceţi aminte că doi copereşedinţi PNL, Ludovic Orban şi Iulian Vladu, au fost în audienţă la ministrul PNL al Economiei de atunci şi că ajutorul de stat a fost dat urmare a acestui demers”.

La final, Ludovic orban le-a cerut activiştilor PNL să lupte pentru ca preşedintele klaus Iohannis să câştige alegerile din luna noiembrie din primul tur.

„Bătălia în 2014 a fost o bătălie extrem de grea, ne-am luptat cu poştaşii care duceau pliante cu minciuna gogonată că Iohannis taie pensiile, ne-am luptat cu şefii de post care nu ne lăsau să facem campanie şi care-i ameninţau pe români, ne-am luptat cu toate serviciile deconcentrate, ne-am luptat, practic, cu aproape întreg aparatul de stat şi cu toţi primarii care ne împiedicau să realizăm campania. Cu toate astea, în 2014, Klaus Iohannis a câştigat alegerile şi le-a câştigat fără drept de apel în turul II.

Vă cer ca, în 2019, să câştigăm alegerile din primul tur. Putem fără nicio problemă să câştigăm alegerile încă din primul tur cu un scor la care nu se aşteaptă nimeni. Vă garantez că avem această capacitate de a le câştiga chiar la o diferenţă foarte mare de al doilea clasat, atât datorită faptului că preşedintele Iohannis este singurul candidat la Preşedinţie care are statura necesară, experienţa necesară şi capacitatea de a transforma în bine România, cât şi datorită organizaţiei extraordinare a PNL de aici şi care sunt convins că se va bate cu toată tăria pentru a câştiga alegerile în fiecare localitate

Avem de dat o bătălie pentru România, pentru civilizaţie, pentru democraţie. Stă în puterea noastră să asigurăm aceste lucruri românilor”, a spus Ludovic Orban.

Trebuie să reconstruim marile sisteme ale României

Preşedintele Klaus Iohannis a ridicat sala în picioare cu discursul său, în care a înfierat, de la început până la sfârşit, PSD, partidul pe care l-a indicat drept principala cauză pentru care România nu s-a dezvoltat mai mult şi mai bine în cei 30 de ani care au trecut de la Revoluţia din Decembrie 89. A spus şeful statului că abia acum România a început să scape de comunism, ceea ce înseamnă că sunt speranţe că lucrurile se vor schimba. Dar va trebui ca schimbarea să fie una profundă.

„Nu putem noi, românii, să rămânem ancoraţi într-o veşnică tranziţie, trebuie să mergem pe calea cea dreaptă, or asta se poate numai dacă îndepărtăm PSD-ul de la putere pentru o perioadă lungă de timp, altfel, schimbarea nu se va produce. Noi am mai crezut în anumite etape că am scăpat de tot de comunişti, am crezut în unele etape că am scăpat de PSD, dar PSD-ul mereu şi mereu s-a întors cu alte feţe, cu alte nume, dar cu aceleaşi metehne.

Trebuie să reconstruim marile sisteme ale României, să refacem justiţia şi să reluăm lupta anticorupţie (…) Trebuie să construim acele spitale pe care le-am promis, trebuie să garantăm pensionarilor pensiile, trebuie să dezvoltăm infrastructura pe care au promis-o şi alţii, dar noi o vom face. Noi, împreună, vom pune România pe picioare. La treabă!”, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis.

 

ACTUALITATE

PNL a câștigat alegerile parțiale organizate la Braniștea și Cojasca

Publicat

pe

Alegerile locale parțiale organizate, astăzi – 27 iunie 2021, în comunele Braniștea (pentru funcția de primar) și Cojasca (pentru Consiliul Local) au fost câștigate de PNL. Vom reveni.

Citește în continuare

ACTUALITATE

126 de sesizări în legătură cu alegerile din Braniștea și Cojasca. 97 nu s-au confirmat

Publicat

pe

În județul Dâmbovița, alegerile locale parțiale organizate în comunele Braniștea și Cojasca s-au derulat fără incidente deosebite care să afecteze desfășurarea procesului de vot – informează Inspectoratul Județean de Poliție.

Totuși, până la ora 16:00, au fost înregistrate 126 de sesizări referitoare la posibile fapte care au legătură cu procesul electoral. 97 dintre acestea nu s-au confirmat, iar celelalte 29 sunt în curs de verificare.

Exemple:

Polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Butimanu au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că ocupanții a două autoturisme transportă alegători la secțiile de votare și le oferă bani pentru a-i determina să voteze candidații unei organizații politice. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor, faptă prevăzută de art. 386 din Codul Penal.

De asemenea, polițiștii de la Secția nr. 3 au fost sesizați și cu privire la faptul că ocupanții unui autoturism, respectiv doi bărbați de 23 de ani, oferă bani alegătorilor pentru a-i determina să nu voteze candidații unei organizații politice. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor, faptă prevăzută de art. 386 din Codul Penal.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Braniștea, alegătorii sunt aduși la vot cu autoturisme de diverse persoane, iar înainte de a părăsi autovehiculul le este indicat pe un buletin de vot anulat ce candidat să voteze. În urma verificărilor efectuate, până la acest moment, polițiștii au stabilit că aspectele semnalate nu se confirmă.

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT