Connect with us

ALEGERI

Românii îşi aleg preşedintele. Peste 700.000 de persoane, aşteptate să voteze în diaspora!

Publicat

pe

Votul în diaspora este în plină desfăşurare. În premieră, la alegerile prezidenţiale 2019, românii din străinătate au la dispoziţie trei zile să-şi exercite acest drept. În total, au fost organizate 838 de secţii de votare, cele mai multe dintre acestea fiind în ţările din Uniunea Europeană (peste 600).

Potrivit Autorităţii Electorale Permanente, 715.752 de români cu drept de vot figurează cu domiciliul în străinătate. Până vineri – 8 noiembrie 2019 la ora 20:40, au votat în diaspora 67.044 de persoane. Procesul de vot se închide la ora locală 21:00, cu posibilitate de prelungire, în fiecare din cele trei zile destinate votului, până la 23:59, dacă există alegători la coadă.

PREZENŢA LA VOT ÎN TIMP REAL

Candidaţii la alegerile prezidenţiale 2019, în ordinea de pe buletinul de vot:

1. Klaus Iohannis (60 ani) – actualul preşedinte al ţării. Este susţinut de PNL

2. Theodor Paleologu (46 ani) – fost ambasador în Danemarca şi Islanda şi fost ministru al Culturii. Este candidatul PMP.

3. Dan Barna (44 ani) – jurist, fost secretar de stat, preşedinte USR. Este candidatul Alianţei USR PLUS.

4. Kelemen Hunor (51 ani) – deputat, fost ministru al Culturii. Este liderul şi candidatul UDMR.

5. Viorica Dăncilă (55 ani) – fost eurodeputat, fost premier. Este liderul şi candidatul PSD.

6. Cătălin Ivan (40 ani) – fost europarlamentar. Este candidatul Partidului Alternativa pentru Demnitate Naţională.

7. Ninel Peia – candidatul Partidului Neamul Românesc.

8. Sebastian Constantin Popescu – candidatul Partidului Noua Românie.

9. John Ion Banu – candidatul Partidului Naţiunea Română.

10. Mircea Diaconu – candidat independent, susţinut de ALDE şi PRO România.

11. Bogdan Stanoevici – candidat independent.

12. Ramona Ioana Bruynseels – candidatul Partidului Puterii Umaniste din România.

13. Viorel Cataramă – candidatul Partidului Dreapta Liberală.

14. Alexandru Cumpănaşu – candidat independent.

Citește mai departe
Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

PNL a câștigat alegerile parțiale organizate la Braniștea și Cojasca

Publicat

pe

Alegerile locale parțiale organizate, astăzi – 27 iunie 2021, în comunele Braniștea (pentru funcția de primar) și Cojasca (pentru Consiliul Local) au fost câștigate de PNL. Vom reveni.

Citește în continuare

ACTUALITATE

126 de sesizări în legătură cu alegerile din Braniștea și Cojasca. 97 nu s-au confirmat

Publicat

pe

În județul Dâmbovița, alegerile locale parțiale organizate în comunele Braniștea și Cojasca s-au derulat fără incidente deosebite care să afecteze desfășurarea procesului de vot – informează Inspectoratul Județean de Poliție.

Totuși, până la ora 16:00, au fost înregistrate 126 de sesizări referitoare la posibile fapte care au legătură cu procesul electoral. 97 dintre acestea nu s-au confirmat, iar celelalte 29 sunt în curs de verificare.

Exemple:

Polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Butimanu au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că ocupanții a două autoturisme transportă alegători la secțiile de votare și le oferă bani pentru a-i determina să voteze candidații unei organizații politice. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor, faptă prevăzută de art. 386 din Codul Penal.

De asemenea, polițiștii de la Secția nr. 3 au fost sesizați și cu privire la faptul că ocupanții unui autoturism, respectiv doi bărbați de 23 de ani, oferă bani alegătorilor pentru a-i determina să nu voteze candidații unei organizații politice. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor, faptă prevăzută de art. 386 din Codul Penal.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Braniștea, alegătorii sunt aduși la vot cu autoturisme de diverse persoane, iar înainte de a părăsi autovehiculul le este indicat pe un buletin de vot anulat ce candidat să voteze. În urma verificărilor efectuate, până la acest moment, polițiștii au stabilit că aspectele semnalate nu se confirmă.

Citește în continuare

PUBLICITATE

 

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT

Web Analytics
View My Stats