ADMINISTRAŢIE
Primarul Târgoviştei, replică la acuzele lansate de liberali

Cristian Daniel Stan nu a putut să lase să treacă neobservate, fără să ia poziţie publică, afirmaţiile pe care le-au lansat, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele PNL Târgovişte – Aurelian Cotinescu şi consilierul local liberal Adrian Bercu.
Edilul municipiului Târgovişte a despicat în patru cazul „Casa d’Italia”, monument istoric de patrimoniu pe care administraţia publică doreşte să-l cumpere de la Ambasada Italiană, cu scopul de a-l renova şi moderniza, urmând să fie transformat într-un centru de promovare multiculturală.
Intenţia autorităţilor s-a materializat într-un proiect de hotărâre care, din păcate, nu a trecut la vot, fiindcă aleşii PNL s-au opus acestei achiziţii care, spune primarul Cristian Daniel Stan, ar fi contribuit la salvarea unui monument şi la sporirea elementelor de patrimoniu cultural şi spiritual din Târgovişte.
Edilul consideră că cei doi liberali au denaturat lucrurile şi au întors informaţiile după cum au vrut, încercând să acrediteze în spaţiul public ideea că administraţia municipiului cheltuie banii pe lucruri netrebuincioase comunităţii.
Cristian Daniel Stan a venit cu argumente care să arate că demersul iniţiat de Executiv a fost unul corect, util, departe de orice interes personal sau de grup, şi a urmărit doar salvarea şi păstrarea valorilor culturale locale şi stimularea altor activităţi pe aceiaşi linie.
A precizat primarul că 47.000 de euro pentru cumpărarea unei suprafeţe de 600 mp în mijlocul oraşului, plus 300 mp clădiri, înseamnă o valoare absolut reală şi decentă. În Târgovişte, la aceşti bani, se poate cumpăra un apartament nu tocmai de lux.
Conform legii, vânzătorul, fiind vorba de un monument istoric, trebuia mai întâi să se adresese, în vederea înstrăinării, instituţilor aflate în subordinea Ministerului Culturii şi administraţiei publice locale.
„Toată această discuție legată de «Casa d’Italia» a fost generată artificial de consilierii Partidului Național Liberal, consecinţa fiind blocarea intrării în patrimoniul municipiului Târgoviște, la un preț modic, raportat la ce este acolo, de 47.000 de euro, a unui monument istoric care, probabil, se va degrada în continuare într-un ritm accelerat”, a precizat Cristian Daniel Stan.
Fiindcă la conferinţa liberalilor administraţia târgovişteană a fost criticată şi pentru neimplicarea în organizarea festivităţilor prilejuite de Ziua Naţională a României, care s-au ţinut la Mănăstirea Dealu, Cristian Daniel Stan a avut un răspuns şi la aceste acuze. A precizat primarul că de ceremonialele dedicate zilei de 1 Decembrie s-a ocupat Guvernul Orban, prin Instituţia Prefectului Dâmboviţa, nu Primăria Târgovişte. Mai mult, activităţile cuturale s-au consumat pe teritoriul altei localităţi, respectiv comuna Aninoasa.

S-au adus acuze administraţiei şi pentru faptul că se încearcă vânzarea unor foste puncte termice de cartier către anumiţi apropiaţi ai Primăriei. Cristian Daniel Stan dezminte aceste informaţii, spunând că fostele centrale termice, rămase de ani şi ani în părăsire, devenite acum adevărate focare de infecţie, pete hâde pentru municipiu, sunt transformate în aşezăminte socio-culturale şi de educaţie, de un real folos comunităţii.
Pentru unele s-au găsit soluţii viabile, pentru altele se caută în continuare utilitatea. Aşa a apărut în micro 6, pe scheletul unui punct termic, un modern club pentru pensionari şi se lucrează, tot pe un asemenea schele, la o cantină a creşelor din oraş, tot în micro VI, şi la un centru pentru copiii cu autism şi sindrom Down (micro XI). De asemenea, alte două centrale au fost transmise către Crucea Roşie Dâmboviţa şi Direcţia de Salubritate a Primăriei, iar un fost punct termic din micro IV va fi demolat, în locul lui urmând să se amenajeze o parcare.
Fiindcă administraţia locală nu are bani să investească în toate aceste moşteniri ale trecutului, s-a găsit şi soluţia organizării unor licitaţii de vânzare către agenţii economici interesaţi să le cumpere şi să le transforme în obiective vizibile, estetice şi care, prin ceea ce se va întreprinde acolo, să aducă plus valoare municipiului.
ADMINISTRAŢIE
Dâmbovița. Consilierii județeni au aprobat 65 de proiecte de hotărâre în ședința din 30 aprilie 2026

Ședință ordinară a Consiliului Județea Dâmboviţa, astăzi, 30 aprilie 2026. Lucrurile merg în pașii normalității, în ceea ce privește administrația publică județeană, implementarea proiectelor de interes comunitar, pregătirea programelor de dezvoltare locală. Și asta se întâmplă chiar dacă la nivel național, pe scena politică, există tensiune și confuzie în ceea ce privește puterea și poziționarea partidelor, în contextul în care PSD a decis să iasă de la guvernare, nemulțumit de colaborarea cu premierul Ilie Bolojan și de măsurile nefavorabile pe care acesta le-a luat.
Pe ordinea de zi a ședinței ordinare de astăzi a Consiliului Județean Dâmbovița, 65 de proiecte de hotărâre. Toate de importanță pentru sănătatea, educația, cultura, protecția socială a copiilor și persoanelor cu diferite probleme medicale sau sociale și, nu în ultimul rând, pentru materializarea unor obiective de infrastructură în mai multe localități ale județului, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL), inițiat și pus în practică cu succes de președintele Corneliu Ștefan.

Tot în cadrul ședinței de astăzi, a fost aprobat și bugetul propriu al Consiliului Județean Dâmbovița. De precizat că, în ciuda diferendurilor de natură politică de la nivel național, în Consiliul Județean s-a votat în unanimitate. Nu au existat luări de poziție, puncte de vedere diferite, introducerea de amendamente sau abțineri la procesul de vot. Consilierii PNL și AUR au votat alături de aleșii PSD, pentru proiectele care duc la dezvoltarea județului, din toate punctele de vedere.
Făcând, așa, o trecere în revistă a ordinii de zi, au fost aprobate proiecte privind dotarea Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște cu aparatură și dispozitive medicale, cu tehnică necesară în tratamentul pacienților cardiaci critici. S-a votat pentru aprobarea unor noi investiții la Complexul Muzeal „Curtea Domnească”, la Biblioteca județeană „Ion Heliade Rădulescu”, la Centrul Județean de Cultură, pentru achiziția de dotări pentru Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița. Consilierii județeni au aprobat o serie de regulamente de funcționare a instituțiilor aflate în subordinea DGASPC. De importanță majoră pentru sistemul de protecție socială din Dâmbovița – Centrul de servicii de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu IRIS și Casa de tip familial de la Priseaca, obiectiv aflat acum în stadiu avansat de execuție.
S-a mai votat pentru modernizarea unui drum comunal în comuna Brezoaele, prin PJDL. De asemenea, pentru extinderea, modernizarea și dotarea unui dispensar comunal în Comișani, tot prin Programul Județean de Dezvoltare Locală. Șanțuri betonate, podețe și trotuare în comuna Gura Șuții. Modernizare de drumuri la Hulubești, în satul Butoiu de Jos. Amenajare și dotare teren de sport, în aceeași localitate. Extinderea rețelelor de apă și canalizare în Răzvad, tot prin PJDL. Proiect de reabilitare și modernizare a clădirii în care funcționează Serviciul de Ambulanță din municipiul Moreni. Reabilitarea și modernizarea din punct de vedere energetic a imobilului în care funcționează secția de boli infecțioase a Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște.
ADMINISTRAŢIE
Răcari. În curând, va fi deschis Centrul de colectare a deșeurilor prin aport voluntar

Sub egida lansată de primarul Marius Caravețeanu – „Reciclăm responsabil. Protejăm viitorul”, în orașul Răcari, va fi deschis, în curând, un centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar.
Obiectivul, aflat într-un stadiu de execuție de 90%, este amplasat pe teritoriul satului Gherghani. Proiectul implementat la Răcari a fost finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). După cum ne-a precizat primarul Marius Caravețeanu, la Centrul de colectare a deșeurilor prin aport voluntar, fiecare cetățean din localitate își va putea aduce rezidurile din gospodărie, diverse tipuri de deșeuri, într-un spațiu organizat, modern, sigur și civilizat. Vorbim de deșeuri reciclabile, respectiv hârtie, plastic, textile, deșeuri electrice și electronice, elemente de mobilier și obiecte voluminoase, sticlă, metal, anvelope, deșeuri rezultate din construcții deșeuri din construcții (moloz), deșeuri vegetale (crengi, frunze), dar și deșeuri periculoase (vopsele, baterii etc.).
Centrul de colectare a deșeurilor prin aport voluntar de la Gherghani va dispune de platforme betonate și carosabile pentru acces facil, de containere specializate pentru fiecare tip de deșeu, cântar pentru camioane, container administrativ cu grupuri sanitare, sistem de colectare ape pluviale, iluminat și supraveghere video, zonă verde și împrejmuire completă.
Ne-a mai spus Marius Caravețeanu că, prin înființarea acestui centru, se reduce depozitarea ilegală a deșeurilor, se asigură o protecție mediului și sănătății comunității.
ACTUALITATEacum 23 de oreEveniment de excepție la Târgoviște. Se deschide centrul comercial „Galeriile Iris”
Dâmboviţaacum o ziI s-a făcut rău la volan. S-a întâmplat pe DN72A, în Voinești
Dâmboviţaacum 7 zileSenatorul Ciprian Iacob i-a cerut ministrului Pâslaru să dispună un control administrativ în județul Dâmbovița
Dâmboviţaacum 6 zileCopil de 7 ani, accidentat pe trecerea de pietoni de un autoturism condus de o femeie
Argeșacum 6 zilePușcă de vânzare la tarabă! Arma avea montat și amortizor de sunet
ACTUALITATEacum o zi„Visuri la cheie” poposește în Poiana. Urmăriți povestea fraților rămași singuri pe lume! VIDEO
OPINIIacum 6 zilePSD, uriașul bolnav căruia îi este frică de tratamentul forte!
Dâmboviţaacum 21 de oreTânăr din Găești s-a spânzurat în pădurea de la Arsuri























