Connect with us

Dâmboviţa

Din nou, şedință cu scandal la PSD Dâmbovița!

Publicat

pe

Dacă liberalii au preluat puterea și încă nu știu ce să facă cu ea, în PSD se duc lupte aprige pe ciolan, având ca rezultat distrugerea structurii puternice, dure, care a reușit ani de-a rândul să reziste năvălirilor venite din cele patru vânturi ale scenei politice românești. Ne referim acum doar la Dâmbovița. Luăm ca etalon această organizație PSD care, de mai bine de un an, este supusă unor perversiuni cum nu s-a mai întâlnit, ajungând, acum, dintr-o filială serioasă într-una ruptă în imagine.

Aseară, pănă târziu în noapte, la inițiativa Rovanei Plumb, căreia nu prea i-a păsat de demisia “in corpore” a membrilor BPJ, a avut loc o şedință apriape fără temă a acestei structuri politice de conducere. De data asta, am aflat că au fost prezenți și Alexandru Oprea și fostul deputat Radu Popa, dar au fost şi absenți. Discuțiile au fost dure. Din toată intriga acestei adunări, a reieșit faptul că lidera Rovana Plumb, aşa cum am mai spus, nu are de gând să cedeze. Își regrupează forțele, pregătind un nou atac care vizează câștigarea funcției de președinta a PSD Dâmbovița la conferința din data de 10 ianuarie 2020. Lucru ușor de înfăptuit, ținând cont de diversiunile pregătite, de comportamentul ghioceilor din partid.

Am aflat că a fost conflict mare între Radu Popa și Alexandru Oprea. Nu s-a ajuns la bătaie, dar nici mult nu mai era. Reproșurile ar fi curs gârlă de ambele părți. Scandalul nu ar fi trebuit să se producă, știind că europarlamentara se hrănește și se întărește din astfel de situații. E bine că nu s-a schimbat, încă, data conferinței. S-au numit iar vicepreședinți de zonă, în vederea pregătirii alegerilor și s-a bătut mult apa în piuă. VOM REVENI.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ANUNŢURI

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița angajează instalator tehnico-sanitare și de gaze

Publicat

pe

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița organizează, în data de 18 noiembrie 2026, ora 09:30, concurs pentru ocuparea unui post vacant de instalator instalații tehnico-sanitare și de axe, în cadrul Secției Târgoviște. Dosarele de candidatură se depun până în data e 12 noiembrie 2026, ora 15:00.

Click aici pentru anunțul integral.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Alexandru Iorga, primar Găești: Cred într-o administrație care găsește soluții pentru întreaga comunitate!

Publicat

pe

Consiliul Local Găești a aprobat, în ședința de lucru de săptămâna trecută, două proiecte de hotărâre inițiate de primarul Alexandru Iorga, respectiv:
– scutirea de a plata majorărilor de întârziere pentru persoanele fizice care vor achita, până la data de 20 decembrie 2026, impozitele și taxele locale restante;
– dotarea Liceului Tehnologic „Dr. C. Angelescu” cu mobilier și echipamente.

„Le mulțumesc colegilor din Consiliul Local pentru votul acordat și pentru susținerea acestor proiecte. Cred într-o administrație care apreciază responsabilitatea, înțelege dificultățile oamenilor și găsește soluții pentru întreaga comunitate. Știu că există situații în care, din diferite motive, unii oameni nu au avut posibilitatea să își plătească impozitele la timp, iar majorările acumulate le-au îngreunat și mai mult situația. Astfel, persoanele fizice care își achită integral obligațiile fiscale principale restante până la 20 decembrie 2026 pot beneficia de scutirea majorărilor de întârziere, în condițiile hotărârii adoptate”, a transmis primarul Alexandru Iorga.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite